„Cine ridica piatra!“...
articol aparut in Cultura, nr. 174 din 2008-05-22» cultura cultura sportului » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
Se zice ca al 90-lea campionat s-a încheiat. Cel putin scriptic, deocamdata. Adica monomul clasamentului pare sa aiba o asezare distincta, chiar daca nu si definitiva. A fost unul dintre cele mai disputate campionate, nu calitativ, aici suntem în scadere, ci doar prin clevetiri.
Ne-am întors în trecut...Ca o repetabila povara a neastâmparului conducatorilor de acum, de a juca, parca, numai ei. Sigur ca au echipe, dar nu le lasa în pace, transmitându-le deprimant ca trebuie numai sa câstige. Si cu orice pret. De aceea, fara tagada, au reînviat, ca în cunoscutul clip al lui Michael Jackson, fantomele masluirii jocurilor. Si cu ce preturi! Obosesti si daca te concentrezi sa identifici numarul zerourilor de „euroi“ pipaiti în portbagaje de institutia abilitata (care, se zice, urmareste atent si cam de multisor aceste matrapazlâcuri). Mai mult decât atât, cred ca de câtiva ani s-a preluat si la noi modelul italian al meticulozitatii în desfasurarea anchetelor preliminare care preced verdictul de declansare a urmaririi penale. Si nu e rau. Venindu-mi imediat în minte ca, în cazul celebrului Luciano Moggi, supravegherea a durat cam sase ani. Si singurul lucru cert pentru care a fost incriminat si suspendat din fotbal a fost doar faptul ca discuta pilduitor cu unii arbitri. Dar ultima sa formatie, emblema Juventus, a fost, totusi, retrogradata!...La noi, însa, tare am senzatia ca se va bate mai mult apa în piua chemarilor la D.N.A., pentru ca multe înselaciuni si-au reasezat tentaculele otravitoare peste majoritatea echipelor noastre. O explicatie ar fi: de veacuri, românul, când da de greu, nu se lupta sa-l depaseasca, încearca doar o cale ocolitoare, care, de cele mai multe ori, înseamna eludarea regulilor si a legii. Asta-i gena, dar si obiceiul împamântenit. Si cu siguranta, explicatia ca am rezistat la scânteile si flacarile aprinse mereu între cele trei imperii la granita carora ne-a fost harazit sa fim asezati. Scrutati macar în acest sens perioada „Regulamentului Organic“. Vreo 30 si ceva de ani în care consulul Marelui Imperiu Rus lua deciziile majore ce priveau bietele tari despartite, Moldova si Valahia.Deci, vazând ca este iarasi greu sa-si satisfaca pretentiile instinctuale, mai marii executivi sau chiar „apropritari“ (termenul caragialesc este mai actual ca oricând) ai cluburilor noastre s-au întors la practicile stabilirii rezultatelor, prin mimarea jocurilor. Si nici nu te mai surprinde ca au existat, mai multe ca oricând, meciuri asupra carora a plouat umbra minciunii. „A cazut“, un fel de-a zice, doar produsul, în mare masura al mass mediei, Gigi Becali. Fiindca atunci când ignoranta (i se poate spune si mai direct, pe româneste...) este anturata de trufie si pune mâna pe bani multi, dezastrul social este înfaptuit. El si alti rasturnati din tomberonul latent al istoriei, cu porniri de a lua prin hameseala tot ce se poate, dupa 1990, cred ca-si pot permite orice. Prin capsoarele lor fasonate doar pentru îmbogatire din orice si oricum, nici nu le trece ca, totusi, am reintrat în Comunitatea Europeana. Si, mai devreme sau ceva mai târziu, cum se întâmpla acum, vrem nu vrem, trebuie sa respectam exigentele, regulile si imperativele acestei lumi pe care am prins-o din urma. La nesfârsit nu-i putem pacali pe cei de la Bruxelles. Ei trebuie sa ne dea bani, iar programele prin care încercam sa-i justificam au duhoarea înselaciunii. Si daca mai nimic nu s-a pedepsit, la cât s-a furat din aceasta tara în toate domeniile, nu-i exclus ca macar cosmetizarea neregulilor din fotbal sa-i fie oferita pe tipsia justificarii – oricum, un sector de activitate sociala care nu reprezinta nici macar 1% din jaful desfasurat. Dar cu impact suficient pentru a se dovedi la „Noua Poarta de la Bruxelles“ ca, în domeniul luptei anticoruptiei s-a pornit, totusi, ceva. Sa vedem pâna unde se va merge si cum. Pentru ca, în primul rând, si prin aceasta actiune, D.N.A-ul trebuie sa-si dovedeasca prezenta. Sau macar sa infirme ceea ce se susoteste destul de sonor, anume ca si acolo este... coruptie mare. De aceea repet ceea ce stim si simtim bine cu totii: în întreaga noastra istorie, numai când s-a scos sabia dreptatii s-a intrat imediat în comportamentul legal. Desigur, n-a durat niciodata prea mult. Da, mai mult prin frica, si nu prin interes, interesul fiind apanajul unei mici paturi privilegiate, nu al întregii populatii. Iar daca ar fi fost pentru toti o rasplata îndestulatoare, dupa munca prestata, am fi fost mereu un miracol de tara a bunastarii. Cu adevarat de... „lapte si miere“!Ne unim la rau!Sa speram ca vom trai vreodata acest posibil paradis pe pamânt. Pâna atunci, sa scrutam cât de repede se uneste lumea fotbalului la rau. Doar au ridicat piatra tentatiei de mita câtiva dintre conducatorii Stelei din zilele noastre si imediat alti hotarâtori de echipe au declansat lapidarea. Sunt oare acestia cu ceva mai breji? Cum spune si simte cu siguranta imensa masa de patimasi a fotbalului. Aceasta este, în fond, patrimoniul de marturie vorbita a tot ce se întâmpla si în acest joc: tribuna locuita de nevoiasi în existenta judeca cel mai aproape de adevar. Are, de cele mai multe ori, capacitate profesionala peste aceea a decizionalilor, doar emotionali, ai echipelor noastre. Haideti sa judecam atitudinea fanilor „câinilor rosii“ în partida, decisiva în atâtea, de pe Stefan cel Mare, cu Steaua. A impus comportamentul si a purtat echipa spre o victorie mai importanta chiar decât un titlu de campioana! Si atunci, daca deja s-a format un grup anti-Steaua, n-ar trebui mai întâi ca declamatorii, atât de mediatizati ai acestei actiuni, sa-si caute propriile defecte de comportament, deloc diferite de „traditia“ în care a cazut echipa din Ghencea? Discutabila si ea, pentru ca, prin anii '80, ajunsesera la o suta si ceva de jocuri fara înfrângere! Sa fim seriosi! Si în aceasta privinta ne dovedim unici. Mergem la biserica, ne rugam, stim imperativele de comportament ale crestinismului, dar, patati mai rau decât cu noroi, ridicam piatra executiei împotriva vinei altora, de care noi însine suntem vinovati. De aceea, am puterea sa declar, cu toata convingerea, ca nimeni nu a fost curat în acest campionat. Si nici nu se poate asa ceva, nici la noi, nici la altii, în ce priveste jocul de fotbal, pur si simplu pentru ca este vorba de un simplu joc, care, ca orice joc, naste patimi necontrolate. Or, lumea se joaca înca cu propria-i existenta în toate. Când va deveni cu adevarat serioasa cu propriul destin, sta scris tot în Sfânta Scriptura: „Voi fi cu voi pâna la sfârsitul veacului“. Bineînteles ca nu se precizeaza care dintre ele. Macar si pentru aceasta sentinta de netagaduit ar trebui sa fim mai buni, mai drepti si mai întelegatori unii fata de altii. Sa dovedim adevarata iubire. Aceea a aproapelui! Altfel, sfârsitul este mereu acelasi si... inevitabil.