Forehand-ul Nedelciu. Fals jurnal la „Simion Liftnicul“

articol aparut in Cultura, nr. 174 din 2008-05-22
» cultura cultura literara »
Autor: CATALIN STURZA

Doua modalitati de interpretare pentru „Noua proze vechi. Fictiuni ilicite“, volumul de povestiri publicat de Petru Cimpoesu la Editura Polirom. Mai întâi, un detaliu: cele noua proze vechi se gasesc, de ceva vreme (unele din 2005, altele din 2007) pe site-ul www.cimpoesu.ro, la sectiunea „În lucru“. Ceea ce nu înseamna ca eventualii cititori on-line îsi vor fi pierdut interesul pentru carte. Acum, interpretarea.

A textua vs textualism

Mai întâi, un fragment dintr-un interviu acordat de Mircea Nedelciu lui Andrei Bodiu (dialogul integral se gaseste pe net). Când spui Nedelciu spui textualism, iar când citesti prefata lui Cimpoesu spui – de fapt, Cimpoesu spune – optzecism si intertextualism, asa ca trimiterea e necesara. Iata: „Dar el sWittgensteint s-a adus ca un ingredient nou în magma asta în care intra si Tel Quel si cunostintele noastre de lingvistica teoretica, de semiologie, si în contextul asta s-a nascut expresia a textua, care n-are nici o legatura cu textualismul, dar mai târziu a fost pusa în legatura. Iova va avea o întreaga teorie: textuare, a textua, ceva ce înseamna mai degraba a transcrie, a pune pe hârtie anumite trairi ale persoanei care sunt atât intime cât si culturale, si a încerca sa lasi textul sa se creeze, lasând aceste influente sa strabata liber spre ele, cu mare acribie lingvistica, cu fraze cât mai scurte (aici e influenta lui Wittgenstein), complete, imposibil de schimbat un cuvînt în ele...“.

Si apoi un adaos al lui Nedelciu, despre prostul renume de „textualist“: „Dupa ce aveai niste cronici în care erai numit textualist, pe urma erai înjurat în «Saptamâna», pe urma aveai greutati sa îti publici urmatorul volum. Se crea un fel de dosar“.

Ce se poate spune

A doua interpretare. Si „prozele vechi“, si „fictiunile ilicite“ ale lui Petru Cimpoesu reflecta efortul unui autor care ia sub control scrisul. Totul porneste de la întrebarea: ce se poate spune în literatura? R: orice. Cum? Uite asa. Începi sa vorbesti chiar despre ce se poate spune în literatura. Un alt citat, dintr-o povestire intitulata „femeia trecu strada“: „O poveste oarecare, cum sunt cu sutele, cu miile. Ar fi interesant sa determin ce anume m-a decis sa o scriu, sa o încep, care a fost mobilul imediat care m-a determinat sa ma asez la masa si sa scriu: femeia trecu strada. Ce a declansat miscarea? De ce l-am ales, dintre atâtea subiecte posibile, tocmai pe acesta, despre care stiam cel mai putin?“ etc.

Cimpoesu se aseaza la masa de lucru si vorbeste despre ceea ce nu-l lasa sa doarma: filosofia, psihologia, fenomenologia, la nivel abstract, mici întâmplari cu sau fara suport biografic si portrete ale unor indivizi oarecare, în planul anecdoticului fictional. În afara de fenomenologia pe întelesul tuturor, prozatorul mai e interesat de religie, parapsihologie, de conspiratii mondiale si de OZN-uri, însa aceste teme (minus religia) sunt mai putin vizibile aici. Pentru a avea un sens, întâmplarile marunte trebuie puse fata în fata cu planul înalt si trecute prin filtrul unei teorii. Uneori, filtrarea e ironica iar mesajul pare a fi: da, în literatura se poate face chiar orice; atâta timp cât fraza cade bine si daca v-am stârnit interesul, pot sa scriu ce vreau eu, pot sa va dau cu filosofia în cap si pun pariu ca nu va veti plictisi.

Între cele doua interpretari, un amanunt biografic, mentionat în prefata: cele noua proze vechi ar fi trebuit sa apara la Cartea Româneasca, în 1987, si au fost retrase din tipografie, dupa corectura a doua. Pentru ca erau... textualiste? Si o recunoastere explicita: „Adevarul e ca, în aceste proze, am încercat sa aduc un omagiu «optzecistilor» utilizând, cât si cum m-am priceput, metodele preferate de ei – citatul, autopastisa, intertextualitatea“. Plus un enunt sec, în mijlocul unei povestiri: „Sunt sigur ca Nedelciu ar fi scris-o mai bine si i-ar fi gasit un final mai interesant. Dar Nedelciu a murit“.

Citatul din Nedelciu se potriveste de minune prozelor din acest volum: a textua, mai degraba decât textualism; a transcrie, trasaturi ale persoanei care sunt atât intime, cât si culturale, textul care creaza, fraze scurte, nici un cuvânt nu poate fi schimbat. Luati orice personaj, paznicul Staman Ion, de pilda, din „prozele vechi“, sau profesorul Artimon, din „fictiunile ilicite“, luati apoi fraza cu fraza povestirile, „Teorema urechii“ si „Fenomenologia invizibilului“: cum spune Iova (prin gura lui Nedelciu), asa e.

Însa citatul cu pricina este doar o grila de lectura aplicata ulterior, cu complicitatea lui Petru Cimpoesu, din prefata derutanta si tentanta pentru criticii literari. Între prozatorul „de dinainte“ si cel „de dupa“ nu sunt, în prinvinta intentiei si a instrumentelor, diferente mari. Aceeasi tatonare a textului, aceeasi explorare, când la pas, când la galop, a limitelor între care poate manevra fictiunea.

Cu mingea la perete

La ce exceleaza Cimpoesu: mai întâi, are talentul de a ridica bancul la nivel filosofic. Povestea aceea tragica din „Teoria urechii“, un sot satul de cicaleala si gelozia neveste-sii vine acasa si-i marturiseste ca are o amanta, si consecintele întârziate ale farsei veti mai fi auzit-o, probabil, undeva, însa partea asupra careia insista prozatorul e cea a înfruntarii consecintelor. Apoi, e evident talentul de a da viata unei scene, cu gesturi, cu limbaj, cu tot. Catuati, dincolo de Husserl si de Jastrow, secventa în care doi copii duc cateaua otravita la marginea satului, sa o arunce într-un put.

Trebuie sa tinem, iarasi, seama ca în acest volum nu-l vom cauta pe Cimpoesu din „Christina domestica“: e mai degraba prozatorul pe terenul de antrenament, Petru Cimpoesu într-un amical cu peretele. Ceea ce conteaza, coordonatele axiale pentru aceasta demonstratie ramân, totusi, „fraza cade bine“ si „daca v-am stârnit interesul“. Uneori textul da de pamânt cu calaretul sau ambitios, alteori acesta se tine bine în sa. Din când în când, o reusita tehnica sau chiar un întreg parcurs stârnesc aplauzele publicului imaginar.

---