Mastile geniului
articol aparut in Cultura, nr. 174 din 2008-05-22» cultura cultura literara » Texte si contexte
Autor: CONSTANTIN COROIU
În urma cu trei saptamâni, scriam la aceasta rubrica despre primul muzeu memorial din România, Bojdeuca lui Ion Creanga din Ticaul Iasilor, la 90 de ani de la inaugurare, în acel dramatic, dar pentru noi si astral an 1918. Parca simbolic, evenimentul se petrecea la 15 aprilie al acelui an îndepartat, de sarbatoarea Floriilor.
Zilele trecute, eminentul cercetator, biograf si exeget al operei lui Creanga, dar si, timp de decenii, muzeograf competent si devotat la Bojdeuca din „mahalaua celesta“, Constantin Parascan, mi-a oferit o carte proaspat editata prin care a înteles sa marcheze aniversarea amintita. Este povestea Bojdeucii de la începuturi (coincidenta: a fost construita în chiar anul nasterii genialului humulestean – 1837) si pâna în prezent. Date, evocari, marturii, documente, unele inedite, repovestesc istoria unei simple „bojdeuce de casuta“, cum a numit-o însusi ilustrul ei locatar, din marginea Iasilor, si în care el a trait si a scris nemuritoarele „Amintiri din copilarie“ si „Povesti“. A locuit la bojdeuca, alaturi de Tinca Vartic, în ultimii si cei mai fecunzi 20 de ani ai scurtei sale vieti.Punte între real si fictionalÎntrucât am scris atât de recent despre aniversarea muzeului memorial din Ticaul Iasilor, primul muzeu memorial din România, ma voi referi astazi, în legatura directa cu acesta, la o alta carte a lui Constantin Parascan, una de referinta, cum se zice de obicei, intitulata „Ion Creanga – mastile inocentei.Viata si opera“. Este, de fapt, o revenire, întrucât am comentat-o, la momentul aparitiei, în „Adevarul literar si artistic“, seria 1990-2005. Din cel putin doua motive revin acum asupra ei. Unul ar fi ca, în opinia mea, nu s-a bucurat de atentia meritata din partea criticii. Al doilea mi-l ofera chiar lectura volumului aparut acum, „Acasa la Ion Creanga. Povestea Bojdeucii din Ticau la 90 de ani“, în care autorul grupeaza, într-un subcapitol, însemnari ale unor vizitatori ai muzeului asternute în „Cartea de impresii“. Este cunoscut ca asemenea notatii – chiar daca ele, ca în cazul de fata, poarta semnatura unor nume sonore precum Zoe Dumitrescu-Busulenga, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Nicolae Breban, Ana Blandiana, Andrei Plesu, Fanus Neagu, PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca si a unor personalitati din alte spatii culturale: scriitori, ziaristi, ambasadori etc., au fatalmente un caracter omagial si – cum altfel, atunci când intri în casa în care a vietuit si a creat Creanga?! – emotional. Poate tocmai de aceea, din notatiile reproduse mi-a atras atentia una mai putin spectaculoasa si mai putin retorica, dar mai aplicata, semnata de 20 de scriitori, români si straini, de literatura SF, care s-au aflat la Iasi ca participanti la un colocviu al lor, în 2001: „Noi, scriitorii de science fiction, avem ce învata de la Ion Creanga. El ne ajuta sa trasam o punte între real si fictional, pentru ca a scris si în nota realista si în cheie fantastica“. Autofictiune sau realism magic?În volumul „Ion Creanga – mastile inocentei“, Constantin Parascan anexeaza (cu caractere mai mici) o parte din cartea din care am citat acum trei saptamâni, intitulata „Creanga si lumea în care a trait“, aparuta în 1999, si în care el consemneaza cronologic toate evenimentele importante din biografia marelui scriitor si din lumea acelei epoci (româneasca si universala) – 1837/ 1889 – pe luni si zile. Asadar, doua lucrari complementare, reunite între copertile aceleiasi carti.„Ion Creanga – mastile inocentei“ confirma, înca o data, ceea ce au observat atâtia exegeti – între ei regretatul Mircea Scarlat, care, în 1990, a publicat un incitant eseu privind receptarea critica a operei lui Creanga, prefatat de Nicolae Manolescu – si anume ca mereu este si va ramâne ceva de descoperit date fiind complexitatea si originalitatea unui asemenea scriitor exponential.Polemizând direct sau indiect cu cei care au scris înaintea sa despre Ion Creanga, mai ales cu autorii unor monografii, inclusiv cu G. Calinescu, Constantin Parascan face o demonstratie interesanta, chiar daca pe alocuri discutabila, în sensul ca „Amintiri din copilarie“ ar fi „o opera de pura fictiune“, delimitându-se astfel de toti cei care au luat „întâmplarile de aici ca fapte reale în descrierea primilor 18 ani de viata“. Demonstratia are ca prim suport comparatia dintre „Amintiri...“ si un text inedit gasit printre alte manuscrise, la Bojdeuca din Ticau, dupa moartea scriitorului. Examinând cel dintâi „Fragmentul de autobiografie“ si apoi comparând, Constantin Parascan descopera „deosebiri frapante“ între acesta si „Amintiri din copilarie“. În fine, însusindu-si un adevar devenit truism pe care îl exprima totusi în termeni prea radicali – „Realitatea operei are legile ei estetice specifice si va fi întotdeauna alta decât realitatea vietii“ -, cercetatorul iesean crede ca „o posibila si seducatoare si corecta încadrare“ a capodoperei lui Creanga, dedicata Iuliei Maiorescu, ar putea fi ceea ce Serge Doubrovsky a numit autofictiune, cu referire la „Cuvintele“ lui Jean-Paul Sartre. Un punct de vedere incitant, în argumentarea caruia autorul cauta a se sprijini, cum era firesc, pe text. În treacat fie zis, ideea pare usor pretioasa, îndeosebi într-un astfel de context, asa zicând crengist, iar termenul autofictiune – destul de insolit. Caragiale l-ar fi trecut mai mult ca sigur în categoria „mofturilor“. În ceea ce ma priveste, as prefera, în cazul lui Creanga, mai expresiva si, recunosc, mai insolita sintagma realism magic. Dupa cum m-ar tenta sa iau în considerare si formula unui mare prozator american contemporan: realism melancolic. Dar sa nu ne legam de cuvinte si formule, ci sa retinem teza.Biograful, reîntemeietor de mitEste limpede ca Parascan supraliciteaza. Si pâna la un punct bine face. Sedus de teoria sa, el este adeseori prezumtios sau excesiv, inclusiv ori în primul rând în ceea ce-l priveste pe G. Calinescu, cel caruia îi apartin, cum se stie, propozitia memorabila si definitorie „Creanga povesteste copilaria copilului universal“, dar si categorica afirmatie „Amintirile nu-s o biografie“. Parascan crede însa ca, la fel ca „atâtia (alti) autori“, cel ce ne-a dat inegalabila, pâna astazi, si foarte probabil pentru totdeauna, „Viata lui Ion Creanga“ (1938) utilizeaza, si el, date si fapte din „Amintiri din copilarie“ ca fiind „date reale care compun biografia adevarata“ a scriitorului ori „se pune la adapost, folosind expresii de genul ar fi facut; e de crezut; de buna seama; se pare; putem crede; probabil; foarte probabil etc.“Constantin Parascan pare sa ignore faptul ca biografi de anvergura unor G. Calinescu, Stefan Zweig ori Henri Troyat, ca sa-i amintesc doar pe acesti trei mari ai secolului XX, nu doar repovestesc vieti, ci reîntemeiaza mituri sau le confera acestora o noua vigoare si o noua stralucire. Faptul ca G. Calinescu îl portretizeaza pe humulestean ca fiind: mâncau, afemeiat, lenes etc. ar putea parea ca ne contrazice. Numai ca mitul rezista la aceasta proba si, mai mult, iese întarit din praful istoriei reale în care a fost coborât tocmai în scopul potentarii lui. Asa stând lucrurile, a-i reprosa lui Calinescu expresiile dubitative, conditionale, ori unele date preluate din „Amintiri din copilarie“ e cel putin inadecvat. Este plasa în care au cazut inclusiv unii comentatori ai „Istoriei literaturii române de la origini pâna în prezent“, îndeosebi la aparitia ei, în 1941, dintre care poate cel mai proeminent si cel mai în eroare e Serban Cioculescu. Asa cum observa Alexandru Paleologu: „criticile aduse de Serban Cioculescu în epoca sunt de o precizie si de o justete fara de replica. Numai ca în urma acestor critici atât de juste, opera ramâne în picioare, pentru ca ea avea alta motivatie decât cea pentru care a fost atacata, si anume ea e o mare opera literara, o mare constructie epica“.Pastrând proportiile, este si cazul lui Constantin Parascan. Contestatiile sale pot fi juste, dar nu sunt „în chestie“.Creatorii de anvergura lui G. Calinescu au forta de a umple credibil spatiul gol de document, de documentul inexistent sau înca nedescoperit. Zice Constantin Parascan: „Daca n-ar fi folosit expresii de genul celor citate mai sus (se pare; putem crede; probabil etc. – n. mea) G. Calinescu s-ar fi aflat în situatia celorlalti biografi care citeaza copios si se sprijina si folosesc „povestile“ din „Amintiri...“ drept date reale, care compun biografia adevarata a lui Ion Creanga“. Ma îndoiesc profund, mergând totusi pe linia acestui mod de a judeca, ca fie si daca nu ar fi folosit formulele citate, Calinescu s-ar fi aflat „în situatia celorlalti biografi“. Dimpotriva, s-ar fi deosebit, si asa, de toti „ceilalti biografi“, inclusiv în ceea ce priveste „credibilitatea... în ordinea fictiunii“(?!) pe care i-o contesta – e drept, nu în totalitate – eminentul cercetator iesean.E de prisos a mai sublinia cât de captivanta si profitabila este lectura cartii lui Constantin Parascan, rodul a peste doua decenii de meditatie, de migaloasa informare pâna la epuizarea surselor, de traire intensa în inima unui univers parca predestinat care este „mahalaua celesta“ a Ticaului, unde dainuie Bojdeuca de peste 170 de ani. Dar când vrem sa zburam, sa ne ridicam în înalturi, recitim „Viata lui Ion Creanga“ de G. Calinescu. Pâna la „decolare“, trebuie sa mai zabovim însa cu lectura cartii lui Constantin Parascan... (va urma)