World of Warcraft. Crusade
articol aparut in Cultura, nr. 174 din 2008-05-22» cultura cultura literara »
Autor: CRISTINA BALINTE
De peste jumatate de an, colectia „Cartea de pe noptiera“, divizia low cost a complexului editorial patronat de Gabriel Liiceanu, asteapta, cu din ce în ce mai vizibila nerabdare, aruncarea colacului salvator. Pasata în zona marginala, seria a pierdut atât calitatea hârtiei, cât si inspiratia selectarii titlurilor. Concentrarea interesului, la nivel de editura, în domeniul traducerilor de beletristica, tinteste aproape exlusiv aparitiile din „Raftul Denisei“, mai adecvate buzunarelor largi, ale cumparatorilor cu posibilitati decât acelora aerate, ale cititorilor „jenati“ de preturi ce depasesc doua sute de lei vechi. Pentru repunerea în drepturi, seria coordonata de Ioana Pârvulescu mizeaza, la volumul cu numarul 132, nu pe rafinamente japoneze, nici pe novelette de suflet, ci pe îndemânarea de plasmuitor a lui Nicolae Strâmbeanu. La rândul sau, Nicolae Strâmbeanu, inginer pitoresc si vândut literaturii (conform notei bio-bibliografice) se ambitioneaza sa lucreze, asa cum facuse în „Evanghelia dupa Arana“, în regim de proza oricând livrabila performant si în strainatate. Micul roman „Turnul de Apa“, „scris special pentru colectia Cartea de pe noptiera si cititorii ei“, este conceput în genul „istoriilor adevarate“, acele falsuri în consemnarea faptelor de vitejie, temeinic glorificate prin aduceri din condei, povestiri traficate cu voie buna si mai abitir ca niciodata, în Secolul de aur. La portile Temesvárului (aka Temeschburg aka Demisvar aka Civitas Themesiensis aka Timisoara, însa românii fac doar figuratie prin intriga cartii) îsi dau întâlnire doua multinationale belicoase, care strâng de pe drumuri tot felul de nelegiuiti, prezentati drept cavaleri, eroi, mari neînfricati: cea crestina condusa de Regele Roman de la Viena, cea musulmana de sub ordinele lui Socologlu. Unguri orgoliosi, spanioli scapati din selva Lumii Noi, italieni gata sa îmbratiseze orice cauza numai sa aiba prilej de a-si afisa armele otelite, nemti, banditi pemi (cehi), amerindieni deveniti buni catolici, pe de o parte, bosniaci, sârbi, persani, pe de alta, vin sa câstige un ban de pe urma cuceririlor. Evenimentele sunt relatate de un anume cavaler spaniol Antonio Represa, care schiteaza un dialog confesiv cu misteriosul personaj, Licentiatul, vechi companion de aventuri, chefuri si tâlharii. Istoria asediului citadelei banatene se înscrie într-o suita de întâmplari cu acte de tradare, jafuri, sânge din belsug si orgolii puse la bataie, desfasurate anterior în America de Sud, pe vremea conchistadorilor lui Pizzaro. Mercenarul ramâne mercenar, iar parada patriotica îi suna daca nu a nebunie, atunci sigur a exaltare. „Turnul de Apa“ nu este doar un roman cu o compozitie manevrata la meserie, pastisând forme si idei ale epocii lui Cervantes, simulând coincidente istorico-biografice (viata tumultuoasa a cavalerului Represa se asemana izbitor cu aceea a presupusului autor al lui „Don Quijote“; despre personajul Licentiatul ni se spune ca provenea din La Mancha; amândoi – Licentiat si cavaler – se izoleaza, la un moment dat, într-o camera de han pentru a scrie: unul, o carte de tactica militara, celalalt, o „istorie adevarata“ despre Lumea Noua), mimând autenticitatea (stilul cazon al exprimarii lui Represa, abundent în cuvinte care încep cu „p...“, „c...“ ori denumesc diverse materii organice; numele proprii redate în varianta nationala a locutorilor: Lippa/Lipova, Csanád/Cenad, rasculatul Dózsa/Doja), aruncând sarje de referinte livresti (de la balada sadico-propagandistica a lui Pavel Chinezul pâna la citari din Alecsandri, Eminescu si adaptari la Zelea Codreanu – „Sub mâna ta, Licentiatule, vom face aici o tara pe care numai Paradisul s-o întreaca în frumusete, bogatie si blândetea oamenilor...“). În plus, cartea lui Strâmbeanu trece prin canonada bascaliei punctele tari ale eroismului: pe când mercenarii privesc pragmatic sansele cetatii de a rezista bombardelor unei armate turcesti de mii de oameni, comandantul ungur, în fruntea unui pâlc de soldati, are accese nationaliste, flutura simboluri si valureste discursuri patimase. Moare ca un prost intrând într-o batalie aberant de inegala. Probabil ca istoria îl va transforma într-un erou, însa la nivel de sincera realitate acest lucru nu îi va aplatiza stupiditatea fanatica. Pe lânga palierele de stil si idee, în „Turnul de Apa“, N. Strâmbeanu prinde ocazia de a juca „World of Warcraft. Crusade“, în spatiul literar. Fixeaza protagonisti pe sistem de exponentialitate nationala si specializare militara, îi plaseaza într-o poveste personala, înglobata naratiunii generale, detaliaza în limbaj specializat tehnica balistica si contureaza strategii de aparare si asalt. Lectura a fost placuta, povestea frumoasa, jocul delectant. Am învatat care este diferenta dintre culevrina, falcone, falconetto, piva. Si m-am dumirit de ce atunci când în „castingul“ pasalelor aparea numele celui din Bosnia, cota de cruzime a conflictului se marea simtitor, ca si panica aferenta. Altfel, „luna noua urca peste cetatea care pierea în înserare. – Asta semn bun, stapâne, chiar daca arata ca sus la geamie. Pune o dorinta în suflet si ea se va împlini!“. Chiar s-a împlinit.