Blatul nostru cel de toate zilele
articol aparut in Cultura, nr. 174 din 2008-05-22» cultura cultura politica » Societatea reala
Autor: ALFRED BULAI
În urma cu vreo doi trei ani, mai marii fotbalului s-au adunat si au hotarât sa reseteze contoarul fotbalului inventând un punct zero. Ideea era ca începând de la acest moment de rascruce nu se mai faceau blaturi în fotbalul românesc. Oamenii minunati din fotbalul de la noi traisera însa toata viata în atmosfera plina de tensiune si de fair play a blaturilor, blaturi mostenite din trecut, prin care s-au câstigat atâta si atâtea. Îmi aduc aminte chiar de un baiat pe nume Dudu Georgescu, care a câstigat Gheata de aur a Europei de doua ori pentru ca marca multe goluri. Îmi aduc aminte, de exemplu, cum mai avea el nevoie într-un an de patru goluri, în ultima etapa, si cum echipa lui, Dinamo, trebuia sa piarda meciul acela, deoarece, în acelasi timp, trebuia sa dea cele doua puncte unei alte echipe. Atunci, incredibil, Dinamo a pierdut cu 4-5, iar baiatul a dat cele patru goluri ale lui Dinamo. Îmi aduc aminte de multe blaturi, spre exemplu, cum Steaua a jucat un an si ceva fara sa manânce bataie de la nimeni în capionat pentru ca un general beat a facut un pariu cu un altul si multe alte asemenea performante. Va dati seama în ce situatie s-a ajuns în ultimii ani daca oamenii din fotbal, care au avut blatul în sânge, au ajuns la o asemenea concluzie: „Sa spunem un nu hotarât blaturilor!“
Cu câteva zile în urma presedintele tuturor românilor, dar în primul rând al celor democrati liberali, a acuzat scena politica de blat. Ce este drept, este drept. Atmosfera electorala, cu mici exceptii, pare una mai degraba amicala, destul de departe de confruntarile de idei sau de înjuraturi cu care eram obisnuiti. Mai mult, un gen de apatie domenste peste aceste alegeri, iar micile televiziuni care mai încearca o dinamizare, se lovesc de scutul aprig al audiovizualului. Desigur, o mica paruiala electorala da savoare acestor alegeri, si chiar da frâu liber acuzelor, cu totul deplasate, la adresa presedintelui ca, el ar fi vrut bataie în campanie.
Cu siguranta, lumea vrea la o întrecere, fie ea si electorala, un gen de combatitvitate, de respect al adversarului, dar si de lupta, de spirite încinse, de febra confruntarilor, a dezbaterilor, a argumentelor si intereselor diferite. Din acest punct de vedere Traian Basescu are dreptate. Atmosferea este una cam linistita daca ne gândim la febra fireasca a altor campanii electorale.
Ce nu înteleg eu este îngrijorarea fata de atmosferea de blat? Traim totusi într-o tara a blaturilor, într-o tara în care cetatenii mai în vârsta au mers pe blat cu comunistii, nu au crezut în comunism, dar au aplaudat cu aplomb pe la mitinguri, au invocat cinstea, dar mai furau un corneir de prin fabrica. Am trait într-o tara a blaturilor în care unii se faceau ca te plateau, iar tu te faceai ca munceai, o tara în care lumea se întelegea din priviri chiar si în situatiile aberante în care nu puteai crede ca acei oameni au de ce sa se înteleaga. Stiu cazuri de securisti care ascultau Europa Libera cu mare placere, de militieni care cumparau de la bisnitari sau vindeau bisnitarilor, de activisti care mergeau noaptea la biserica sau îsi ascundeau cruciulita în carnetul de partid, dar si de maicute sau calugari care faceau orgii prin mânastiri.
Nu fac oare românii si astazi blat cu institutiile statului, cu fiscul, cu administratia locala, cu oricine în fond. Marile teme ale prezentului, privatizarea, deconspirarea securitatii, condamnarea comunismului, nu sunt si ele modele de blat?
Sa ne gândim la faptul ca, dupa declaratii, suntem probabil cel mai religios popor din lumea civilizata. Tot românul este religios, statistic sunt câteva mii de atei, restul… De fapt si acesta este un blat, un blat cu Dumnezeu. Noi ne dam religiosi Tu te faci ca ne ajuti. Un amic, pe vremuri, chiar se ruga în modul asta: „Doamne Dumenzeule daca existi ajuta-ma, daca nu, nu!“
Blatul este universal pentru ca tine de o cultura în care mica întelegere, trocul, peschesul, tributul au înlocuit disputa, înfruntarea dialogul corect. Blatul este de fapt un contract în afara regulilor. Este o întelegere dincolo de ochiul spectatorilor, este acordul care stabileste câstigatorii înaintea concursului, care premieaza reusitele viitoare, care condamna esecurile care nu au venit. La câte concursuri de angajare oare postul este ocupat de marti când concursul se tine joi? În universitati, de regula, exista expresia; „scoatem postul acesta pentru….“, desi teoretic orice cetatean se poate prezenta daca îndeplineste niste cerinte. Dar pentru ca se stie ca postul este chiar pentru… , nici nu prea vin altii la concurs. Dar si cerintele alea care se cer sunt tot un blat. Exista, de exemplu, conducatori de doctorat în România care nu doar ca au facut blat, dar sunt inventatori ai balturilor, pentru ca desi conduc doctorate ei nu ar promova examene obisnuite ale studentilor din anul întâi, exact în domeniul în care conduc acele doctorate.
Strimati cititori blatul este ceva firesc, ceva natural în societatea noastra. Nu pot sa înteleg de ce presedintele este îngrijorat. De ce politica ar trebui sa fie „fecioara neprihanita“, iar noi ceilalti oaia neagra a societatii românesti. Da, si în politica se fac blaturi. Sunt competitori care joaca pentru altii si nu pentru ei, sunt candidati care nu vor sa ajunga primari, pentru ca s-au înteles deja sa fie vice, sau sa aiba nu stiu ce regie, autoritate sau mai stiu eu ce altceva pe mâna, da, sunt candidati care joaca pentru adversari, iar uneori nici macar colegii lor din partide nu stiu. Da, sunt oameni care s-au înteles sa aiba nu unul, ci doi candidati pentur primarie si, daca vor ei, ar putea sa aiba si trei. Da, este adevarat ca multi politicieni se înteleg între ei dincolo de ferestrele prin care lumea ar putea sa îi vada.
Este la fel de adevarat si ca unii electori intuiesc ca lucruile nu sunt ce par, nu stau asa cum li se prezinta! Si ce daca! Nici ei nu se omoara cu simpatia sau cu sustinerea. Si cetateanul face blat cu politicanul, fiecare dupa cum poate. Unii manânca mititei si lauda pe toti care le vin cu ei la poarta, ba chiar se jura ca mereu au fost trup si suflet, altii umplu sali si scandeaza (avem ca natiune oarece deprinderi în directia asta), altii declara la operatorii de chestioanare ca voteaza cu domn primar, sau cu aia de par puternici, dar în ziua votului au de regula altceva mai important de facut.
Blatul este unul mult prea profund în societatea noastra pentru ca domnul Basescu sa fie chiar atât de suparat. Oare dânsul nu a facut blat niciodata? Sa fie el fecioara neprihanita? Dar cum ar fi putut atunci sa ajunga presedintele nostru? Putem noi ca blatisti sa fim atât de idioti si sa ne alegem un presedinte care sa fie dusmanul blaturilor?
Sau si acesta este un blat?