Medici vechi si noi
articol aparut in Cultura, nr. 171 din 2008-05-01» cultura cultura politica » Psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
Am crescut si eu, ca mai tot omul mioritic, cu mitul extraordinarei scoli de medicina românesti în brate. Am fost educat sa ma mândresc cu înalta tinuta morala si stiintifica a medicilor bastinasi. Mai mult, dincolo de teribilul savoir faire pe care-l deprindeau neîndoielnic în anii de formare, medicinistii nostri mai erau creditati cu pasiuni culturale din cele mai redutabile: melomani si interpreti, sportivi de performanta, scriitori si filosofi. Ce mai, adevarati oameni ai Renasterii, rataciti din pricini istorice nefaste în prezentul comunist.
Marturisesc ca atunci când am devenit ceva mai critic si mai apt sa evaluez în termeni nemitologici realitatea, fata cu o asemenea perceptie pavloviana am fost teribil de dezamagit. Si nu pentru ca, suferind de mai stiu eu ce boala, am fost obligat sa cunosc de la sursa priceperea terapeutica a doctorilor nostri. Nonipohondru, mai rau, alergic la ideea de maladie si asezamânt spitalicesc, am facut ceea ce am stiut mai bine ca sa ma îmbolnavesc cât mai rar cu putinta. Prin urmare, chiar ca nu pot depune marturie despre excelenta sanitara a discipolilor lui Esculap din România. În schimb, prizonier incurabil al mitului care spunea ca medicii scoliti aici sunt personaje culturale cu mare potential, am trait o crunta deziluzie vazând cât de mult e diferita legenda în comparatie cu realitatea...Rar am întâlnit medici cu dor de lectura, cu aptitudini teoretice si artistice accentuate. Nu vreau sa generalizez, stiu ca nu se cade sa intentez proces unei categorii socio-profesionale de elita, dar am suferit aproape fizic observând la modul direct cât de ignoranti sunt multi dintre cei pe care-i consideram apriori niste intelectuali umanisti deosebiti. De aceea, cu-atât mai ascutita mi-a fost bucuria când am descoperit doctori precum Vasile Voiculescu, Balaceanu-Stolnici, Sergiu Al.-George, Gheorghe Bratescu, Augustin Buzura etc. Din nefericire, generatiile mai vechi erau destul de bine reprezentate în câmpul artelor si al disciplinelor umaniste. În schimb, cele noi, aparute îndeosebi postrevolutionar, parca se chinuiau sa-mi confirme proasta perceptie nemitologizanta. Iata de ce m-am bucurat cu asupra de masura descoperind ca un psihiatru precum dr. Octavian Buda, în plus si absolvent de Filosofie, poate fi un personaj cultural de anvergura, cu multiple deschideri spre literatura comparata, antropologie, psihanaliza, analiza existentiala si jungiana, muzica lui Sostakovici si Vanghelis. Gratie acestui medic am venit în contact cu o carte deosebita, probabil unul dintre ultimele semne ca medicinistii cu spirit enciclopedic au fost cândva o realitate demna de toata admiratia.„Din adânc spre cele înalte. Eseurile unui ostenitor într-ale medicinei“, de dr. Grigore Busoi, este un volum special. Autorul, mare pasionat de istoria medicinei, este deopotriva si un gânditor privat, un ins care poate accesa fara dificultate zone sofisticate ale filosofiei occidentale si orientale, dar si registre ale istoriei artei, literaturii si muzicii. Este un personaj cultural pursânge, care promoveaza cu voluptate o perspectiva holista cu privire la univers. Din punctul sau de vedere, strâns argumentat în carte, toate sectiunile reflectiei si creativitatii omenesti nu reprezinta altceva decât elemente ale unui tot integrat, care functioneaza structural si unitar potrivit unei orânduieli de tip cosmotic. De aici si integrarea micro- si macro-cosmosului, ca si o deosebita grija a întregului fata de detaliu. Evident, dintr-o asemenea privire metafizica ideea de Divinitate nu are cum sa lipseasca. Nu este însa un Demiurg mistic sau un parinte atotputernic si discretionar, ci mai curând o entitate aristotelica primara, un concept fundamental si constitutiv lumii, un precipitat al experientei vitale ridicat la functie explicativa si normativa. Dr. Grigore Busoi este în egala masura si un ins cu mare iubire pentru trecutul national, vadind un potential sanitar de respect cât priveste personalitatile acestui neam. Sectiunea finala a cartii „Din adânc spre cele înalte“ cuprinde, în aceasta logica, interviuri si evocari ale unor mari nume ale medicinei si artelor românesti. Ce mi se pare exceptional la acest truditor într-ale medicinei, dupa cum singur se intituleaza, e faptul ca între diferitele paliere ale activitatii si biografiei personale dr. Grigore Busoi nu realizeaza nici o fractura. Domnia sa este exact acel gen de subiect pentru care viata este un dar, iar atitudinea fata de aceasta se cuvine sa fie structurata într-o polifonie a curiozitatii stiintifice si a iubirii fata de aproape. De aici, probabil, si deschiderea ampla a volumului aparut la Editura Amalteea din Bucuresti, repet, o carte solida, argumentata, de filosofie a stiintei, de meditatie religioasa si de recuperare a memoriei marilor medici români. Un adevarat îndreptar pentru mai tinerii medici, care au cam uitat, din ratiuni pragmatice si pecuniare, de înaltul stil al medicinistilor de odinioara.