Sari la conținut

Gravura (din nou)la putere

articol aparut in Cultura, nr. 171 din 2008-05-01
» cultura ars combinatoria »
Autor: CORNELIA MARIA SAVU
Deschisa la Centurul Cultural Palatele Brâncovenesti, Mogosoaia, pâna în 27 aprilie a.c., a treia editie a Bienalei Internationale de Gravura Experimentala a continuat sa adune un numeros public, din Bucuresti si din provincie, sa incite, sa contrarieze, sa placa si sa nasca vii discutii si dispute. Cu alte cuvinte, gravura e (din nou) la putere, e vedeta sezonului în viata artelor vizuale românesti din aceasta capricioasa primavara, naste discutii asupra perenitatii experimentului versus traditia cu panas (aristocratic). Daca primele doua editii, organizate la Timisoara, au fost mai cunoscute în strainatate decât între artistii si criticii de arta autohtoni, editia de anul acesta, strategic mutata în Capitala, si-a dobândit chiar statutul de eveniment international-românesc. Cu desfasurare si promovare high level, datorate în primul rând Asociatiei CulturArt, staff-ului tânar, entuziast si ambitios si a unui juriu de profesionisti de nivel, cel putin, european.

Marea atractie a editiei 2008 a Bienalei Internationale de Gravura Experimentala a fost action/performance-ul lui Ion Titoiu, artist invitat la eveniment. Cunoscutul grafician si-a mutat, la propriu, o buna parte din atelierul de la Constanta în Cuhnia brâncoveneasca. O arta aristocratica a primit astfel locul pe care îl merita, expozitia-atelier a maestrului dând seama de cum ramâne mereu tânara arta care a venit spre noi din China antica, unde tehnica imprimarii pe lemn se afla la mare pret.
Atelierul lui Ion Titoiu de la Mogosoaia a fost, timp de o luna, unul deschis. Cele 44 de lucrari expuse s-au gasit (inspirata alegere) în preajma presei la care graficianul a dat lectii celor doritori sa se initieze în aceasta straveche arta. Lasându-se privit într-un exercitiu creativ si, în egala masura, de mestesugar care „produce“ gravuri ca pe vremea vechilor maestri, când Dürer, Rembrandt si Goya îsi încarcau presele în calesti ori trasuri si cutreierau lumea imprimându-si arta pe „viu“, în fata admiratorilor-cumparatori.
În Cuhnia brâncoveneasca, Ion Titoiu a facut performanta, dar si-a omagiat maestrii, fondatori ai Atelierului de Gravura „Podul“ din Bucuresti, unde a fost învatacel. Un ucenic deprins cu generozitatea, fapt care l-a facut sa înfiinteze Scoala de Gravura de la Constanta, în 1978, unde a invitat artisti consacrati precum regretatul Marcel Chirnoaga, George Leolea, Tiberiu Nicorescu, Ion Panaitescu, Aurel Bulacu, Nicolae Aurel Alexi, Ileana Nicodim. Cu aceeasi daruire fata de cei tineri, Ion Titoiu a pus si bazele unui Atelier de Gravura la Timisoara, în cadrul Universitatii de Vest, unde a fost lector între anii 1999-2004. De altfel, multi dintre artistii care au facut parte din staff-ul Bienalei de la Mogosoaia i-au fost studenti.
În Cuhnia brâncoveneasca, Ion Titoiu a expus lucrari din ciclurile „Ochiul“ si „Valul“, realizate în tehnicile aquaforte si aquatinta, tehnici în care a initiat, zilnic, mai bine de o luna, tineri artisti în formare, studenti bucuresteni si din tara, veniti într-un veritabil pelerinaj la Mogosoaia pentru a deprinde sau perfectiona tainele gravurii traditionale, pe placi special pregatite de maestru, dar si adolescenti din satul care se învecineaza cu Palatele Brâncovenesti.
Încadrate în forme de ochi, val sau triunghi, gravurile lui Ion Titoiu redescopera functia sacrala a privirii, a privitului care dezvaluie lumea. Individualizate original sub amprenta vizuala a Ochiului, deschis, în egala masura spre interior dar si spre vesnicie, lucrarile artistului vechiculeaza o simbolistica din care nu lipsesc pestele-simbol marin dar si reper în teologia hristica – scara , mâinile împreunate, hieroglifele aranjate pe trasee simbolice, omul stelar, centru radial al Universului, Soarele si Luna, efigii diurn-nocturne ale paradoxurilor uniunii conjugale. Dar si capete de soimi–harusi cu profunda semnificatie în mitologia egipteana, pasari orientale si marele arhitect Hiram, portretizat ca întemeietor de lume simbolica. Valurile civilizatiilor succesive, în acel corsi e ricorsi al istoriei si devenirii repetitive, mentionat de Vico, ritmeaza si structureaza inspirat expozitia din Cuhnie. Unde Ion Titoiu, neobosit, pasionat de gravura pâna la obsesie, a imprimat, în fata vizitatorilor foarte numerosi, noi lucrari purtându-i semnatura de maestru.
Dupa ce i-a initiat în tainele aristocratei meserii, artistul le-a dezvaluit învataceilor câte ceva din codul gravorilor, care impune ca pe fiecare gravura, pe lânga semnatura autorului, sa fie specificate si numarul exemplarelor imprimate si numarul de ordine al copiei de vânzare. Atunci când un colectionar vrea sa cumpere o lucrare, el încearca sa-l determine pe artist sa-i vânda si placa de imprimare, pentru a fi sigur ca lucrarea nu mai poate fi multiplicata.
Peregrin pe mai multe continente, unde calatoreste însotit de presele sale (o colectie rara, de mare valoare), Ion Titoiu va performa în aceasta vara la New York, dupa succesele pe care le-a avut, în ultima vreme, în Franta, Italia si Japonia. Apoi va poposi, din nou, la Sulmona, localitatea natala a lui Publius Ovidius Naso, poetul exilat de Augustus la Tomis, pentru o noua etapa a unui proiect cultural pus sub semnul operei autorului „Tristelor“ si „Ponticelor“.