Fotograme critice
articol aparut in Cultura, nr. 171 din 2008-05-01» cultura cultura literara »
Autor:
*Hose Pablo, Capsune în inima mea.Volum funerar pentru Generatia 2000, Chisinau, 2007 Victor Neaga, alias Hose Pablo, e un basarabean de 22 de ani din categoria fratilor de peste Prut „în curs de implementare“. Folosesc sintagma aproape de sensul cu care sunt desemnate statele centrafricane „în curs de dezvoltare“, unde 90% din populatie manânca radacini, dar, fiindca exista o harta care le afirma existenta, obtin si o relativa constiinta de sine. Hose Pablo are o constiinta de sine nerelativa: „Manuscrisul «Capsune în inima mea» saproape identic cu acest volumt a fost înaintat pentru concursul de debut al cartii românesti sPablo nu foloseste majuscule, n.m., T. D.t la finele lui 2006, a fost refuzat/ considerat nesatisfacator nivelului valoric al editurii respective“, acuza autorul în postfata. Faptul ca a fost refuzat la export/ nefagocitat de centru (alias Cartea Româneasca) arata, evident, ca un act de flatare care-l înscrie în seria de refuzuri nefericite cu caracter epocal: Sainte-Beuve l-a respins pe Flaubert, Humanitas pe Pamuk, Cartea Româneasca pe Hose Pablo. Stilul H. P. e o lamentatie neoanacreontica într-o maniera care, esential, suna astfel: ce-ai facut trup al meu cu sufletul meu, ada-l lânga mine pe prietenul meu smisteriozul „s.“ indice „siemens“t, caci mult sufera sufletul meu alias trupul meu dupa dânsul. Sau, ca sa ilustrez parafraza, „în acea seara am crezut/ ca/ nu va mai fi soare/ si puterile mele vor sfârsi/ pentru totdeauna/ am stat cu flori în mâna/ si trupul meu a stat întins/ si am crezut ca/ Dumnezeul meu ma va parasi“, „cumintenia mea/ stralucea înlauntrul carnii mele [...] în curând lucrurile urâte vor sfârsi/. spuneam/ au venit lucrurile minunate“, „trupul meu împreuna cu sufletul meu/ si sufletul meu înlauntrul trupului meu/ formeaza un întreg [...]“ „caci daca Dumnezeu a facut omul – si eu sunt omul -/ atunci de ce vin câinii la mine/ si tu nu vii“, „dupa plecarea ta nu stiu daca mai exista Dumnezeu“. (În realitate, locutorul e un farseur, caci lamento-ul în chestie s-ar dezvolta fara probleme si prin înlocuirea „Dumnezeului“ cu brigada „stalin“-“voronin“: „daca faptul ca as fi comunist/ m-ar apropia de tine/ eu as fi slavit pe stalin si pe voronin/ as fi scris ode comunismului/ si i-as fi urât din tot sufletul/ pe taranii aia de capitalisti si altele“). Peisaj mai degraba cannonic-urmanovian, (adica „înapoi la 2000!“) decât „volum funerar pentru Generatia 2000“ cum sconteaza pe coperta. Când termina conachismele vizavi de Mister „s.“, încep emisiile despre Alizee sgonsessa frantuzoaicat: „am vazut un peste pe curul tau/ si asta m-a fascinat“ (Ichtios! Ichtios! Axios! Axios! – s-ar putea zice; anyway, „capsune în inima mea“ rimeaza cu „un peste pe curul tau“); „Alizee ca o mica printesa calatoresti în mintea mea/ eu ca un mic cacat de râde dracu' de mine nu fac nimic“ Etc. Un ins plictisit de ce scrie. Doua versuri mi-au placut: „între timp oamenii astia merg pe strada fleoscaind/ si în gândul lor creste Universitatea“ si „o baba urâta avea trei genti/ acest fapt nu îmi crea nicio stare“. Care – fatalitate – pluteau într-o supa scârboasa de tipul: „o geanta neagra/ una albastra si alta rosie/ baba avea trei genti/ pline cu dragoste“. „«Capsune în inima mea»“ este o lucrare despre care nu se poate spune: buna/ rea. nu poti sa poti sa spui despre un om: bun/ rau. pur si simplu tu n-ai puterea sa zici: bun/ rau“, consiliaza postfata. Asa o fi; dar unii dintre ei au puterea sa zica: publicabil/ nepublicabil. Si au zis. Teodora Dumitru**Andrei Gamart, Eu spun dragoste, Chisinau, 2007Cu sau fara genti, si el spune dragoste. Si e tot din Chisinau. Si, macar pe criterii omofonice, capsunele din inima lui Pablo rimeaza cu capusele din pielea lui Gamart. Chiar daca Gamart are doua carti publicate si nu consuna cu stadiul de frustrat nepublicat la CR. Gamart pare mai expert, are mai multa prestanta epigonica când spune „râmele grase“ sau „minerii sapa“. Reuseste chiar suite lizibile si fara bâlbe de tipul: „mama în loc sa se faca frumoasa/ spala si gateste toata ziua/ eu în loc sa ma simt bine/ ma gândesc la asta/ si asta arata ca un continent“; sau: „sserafim draga sunt asa trist vreau sa bat pe cineva. Doamne ajuta-ma sa bat pe cineva eu nu stiu pe nimenit“. Pacat ca loc de mai bine nu prea este; nici n-are cum, la unul care scrie „avem capurile descoperite“ si „magiun“.Teodora Dumitru***Razvan Radulescu, Viata si faptele lui Ilie Cazane, Editura Polirom, 2008Deschideti la întâmplare, cititi doua-trei rânduri: „Avantajul lui Ilie era ca, desi peisajul se misca încontinuu, pentru el, aflat atât de sus, oamenii, caii, gainile, fruzele copacilor stateau pe loc, nemiscate, pâna când Ilie le putea observa toate detaliile, haturile cu piele crapata din loc în loc ale carutasului, gaurile rombice pe care potcoavele cailor le faceau în praful drumului, rugina de pe zalele lantului fântânii primei case a satului, lacatul de la usa magazinului satesc general“ etc, etc. Priviti detaliile, urmariti reactiile personajelor, analizati dialogurile, gesturile si fundalul. Roman filmic, colectie de lungi secvente statice, în decoruri precis si amanuntit desenate. Roman cu personaje putine, cu psihologii vagi, paradoxale. Ce e în spate se vede limpede: România anilor '60, Bucurestiul si Livezeniul – comuna din podisul Transilvaniei –, comunism, naivitate, spaima, securitate. Ce e în fata e neclar: un pierde-vara facator de miracole (Cazane Sr.), fiul sau, cuminte si banal (Cazane Jr), un colonel de securitate (Vasile Chirita „doua autobuze“) cu nelinisti metafizice. Cum au nimerit cei doi Cazane si colonelul Chirita în prim-planul acestui roman? Nici unul dintre ei nu e urmarit dintr-un capat la celalalt al vietii, nici unul nu ajunge la vreun deznodamânt. Sunt, mai degraba, pivoti pentru câteva scene vii: o dimineata tihnita la tara, un interogatoriu de securitate, o întâlnire crepusculara, în tren, o zi luminoasa din copilarie. Si pentru câteva întrebari: ce faci când într-un sistem aparent imuabil inexplicabilul îsi baga coada si toate certitudinile îti sunt date peste cap? ce te faci când nu stii sigur daca sufletul cântareste sau nu 24 de grame? Întrebarile sunt cele care misca, cadru cu cadru, romanul. Fiecare fotograma e frumos pictata de mâna, iata slide show-ul viitoarei pelicule, montajul nu e, deocamdata, prea important. În spate se vad rotile masinariei textuale, se aud explicatiile prozatorului. Un roman de cenaclu, un roman-proiect, o punere în practica a unor tehnici si exercitii de scris. Totul se va lega, mai târziu, în „Teodosie cel mic“: filmul va avea, atunci, un scenariu. „Ilie Cazane“ are doar secvente reusite, personaje promitatoare, pe ici, pe colo, câte un portret, o stare mentala bine focalizata. Si un proiect explicit, o teza aratata înca din slide-ul de început. Privite de sus, lucrurile se vad clar, foarte clar. Chirita citindu-l pe diagonala pe Marx sau Chirita jucând farsa politetii, în fata lui Cazane, la interogatoriu – da, iata oamenii, iata securistul. Textul e, de multe ori, ironic; subtextul e inundat de un sentiment de vag, de lehamite si dezorientare, de o melancolie care dilueaza lucrurile. Pâna si fiorosul Chirita e o marioneta naiva: iata sistemul. Catalin SturzaøFlorin Radu, Marxism, sionism si antisemitism. O analiza marxista a conflictului arabo-israelian, Samizdat, 88 pagini, 8,9 leiCe zice Florin Radu. Sionismul este un fascism. Sionismul este un neo-legionarism. „Sionismul va avea soarta nazismului si legionarismului.“ Pe cine citeaza Florin Radu: Chomsky, desigur; Norman Finkelstein, clar. Si tot ce mai gaseste pe net si îi slujeste teoriile.Cum este Florin Radu. Marxist, desigur. „Afirmam, în concordanta cu linia lui Marx, Lenin, sau Stefan Stânca“, zice el.Cum scrie Florin Radu. Iata: „Jos sionismul!Jos baasismul si fundamentalismul islamic!Traiasca internationalismul proletar!Traiasca Palestina Comuna, în care vom trai împreuna, cu drepturi egale si eliberati de asuprire, muncitori din toate etniile si credintele!“Mihai Iovanel ***Roderick Gordon & Brian Williams, Tunele, traducere si note de Dan Dobos, Editura Corint Junior, 2008, 528 paginiCartea a fost promovata agresiv (în Marea Britanie: iar ziarele noastre au preluat scenariul) drept „noul Harry Potter“. Reclama comisa în numele unui singur amanunt: editorul celor doi autori, cel care a lansat efectiv o carte aparuta initial în regie proprie, în tiraj restrâns, este acelasi cu editorul care a descoperit-o pe J.K. Rowling. Barry Cunningham a descoperit asadar „Tunele“ si i-a convins pe Gordon & Williams sa o reia „pentru a oferi o forma îmbogatita a aventurii scrise de ei“. Evident, urmeaza sa apara un numar de sequels. Sfârsitul primului volum este un cliffhanger tipic.„Tunele“ e o carte agreabila, care impune ritm alert; are un concept destul de original pe piata fantasyurilor, asta daca insistam sa uitam de „Calatorie spre centrul pamântului“, precum si un numar de personaje de care te poti lega emotional (de pilda, o pisica mare cât un câine, aproximativ cheala; sau o good girl care se converteste, printr-o jonglerie rapida, în bad girl, neîncetând prin asta sa fie un personaj atractiv). În termeni ideologici, negativarea sisemului politic subpamântean, combinatie de puritanism religios si politie sovietica, este clara ca în orice fantasy, dar are inteligenta de a nu masca actiunea.Astept cu o nerabdare modica volumul urmator. În mod clar, nu este noul Potter: daca e sa existe ceva de felul acesta, as zice mai curând ca e vorba de seria „Vraciului“ lui Joseph Delaney. Cei doi autori neglijeaza un filon important: love story-ul în regim de erotica presexuala (gen trioul Hermione-Ron-Harry, care a saltat potul la Rowling, sau perechea facuta de Alice cu ucenicul Vraciului, la Delaney). Plus ca oferta de personaje atasante este sub cerere. E pozitiv însa cinismul cu care îsi lichideaza personajele pozitive: pentru viitorul seriei, îl iau ca pe o promisiune de forte noi dinspre banca de rezerve.Mihai Iovanel****Dora Mezdrea, Biobibliografie Nae Ionescu, Muzeul Brailei/ Editura Istros, Braila, 2007, 602 paginiEste poate ironic ca un risipit si la rigoare un „ratat“ ca Nae Ionescu are parte de un biobibliograf si editor de acribia Dorei Mezdrea.Dora Mezdrea este autoarea unei fundamentale biografii în patru volume a lui Nae, careia nu i se poate reprosa decât partipriul (altfel de buna credinta) al interpretarii, nu si cel al documentarii. Din pacate, acele volume, ca si cele din seria de „Opere“ (îngrijite tot de Dora Mezdrea, în colaboare cu Marin Diaconu) sau ca volumul de fata au aparut la edituri obscure, locale, invizibile. În plus, si „Operele“, si „Biografia“ s-au plimbat de la o editura la alta: un volum aici, altul colo etc. De altfel, „Biobibliografia Nae Ionescu“ tine de un gen caruia îi este inerenta coordonarea între un maxim de munca si un minim de vizibilitate. Nu intra nici macar în atentia recenzentilor, care fie nu stiu sa o citeasca, gasind-o prea seaca, fie nu au competenta sa o faca, fie si una si alta. Desigur, istoria literara profita enorm, dar ea nu semneaza cecuri.În ce priveste sumarul. O ampla cronologie (aproape 80 de pagini); apoi, o prima parte („Opera“) structurata în: volume antume, volume postume, în volume colective, scrieri probabile, studii filosofice, prefete si editii îngrijite, articole în periodice (2866 de intrari), conferinte si cuvântari, interviuri si anchete, corespondenta emisa, corespondenta primita. O a doua parte („Despre opera si om“) cuprinde sectiunile: în volume; bibliografii; dictionare, enciclopedii, lexicoane; în periodice; referinte epistolografice; indicatii arhivalice. În fine, o sectiune finala de „Varia“ inventariaza cursurile si seminariile, publicatiile cordonate, publicatiile la care a colaborat, pseudonimele, iconografia, scrierile atribuite. Câteva curiozitati, pasabile altfel: la volume antume sunt 14 intrari, pentru ca Dora Mezdrea pune aici si cursurile stenografiate, si brosuri de felul „Grafologie. Scrisul si omul“ – volum înseamna totusi altceva; apoi, trecerea corespondentei la sectiunea cu opera lui Nae Ionescu; criteriile prea largi de listare a referirilor la Nae Ionescu în periodice (daca generozitatea aceasta îsi are justificarea pentru interbelic sau perioada comunista, nu la fel se poate spune pentru prea multele maruntisuri din ultimele doua decenii incluse în volum).Cartea se gaseste la Muzeul Literaturii – poate si în alta parte.Mihai Iovanel