Moartea unui partid de dreapta
articol aparut in Cultura, nr. 171 din 2008-05-01» cultura cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
Când un om de dreapta vorbeste despre existenta curentelor politice de dreapta sau de stânga, i se replica destul de des cum ca gândeste ideologic. În schimb, când, la amalgam, stânga porneste atacuri împotriva a ceea ce ea considera ca fiind de dreapta, nimeni nu se grabeste sa îi replice: „gândesti ideologic!“.
Aliati si cai troieni
În ziua scrierii acestui articol am ascultat amuzat (de fapt, am râs de-a dreptul la) discursul candidatului PSD la Primaria Capitalei. Am aflat ca principalul partid de stânga de la noi porneste în aceasta campanie o cruciada împotriva – ia sa vedem, stiti? a câinilor vagabonzi? a mizeriei de pe strazi? nuuu, a – ...dreptei. În speranta ca domnii candidati de la PSD vad în câini, gunoaie, circulatia infernala si nesiguranta strazilor exponenti ai dreptei, m-am multumit doar sa râd, n-am crezut de cuviinta sa ma si revolt.
Revolta si lacrimile au fost rezervate momentului când, la buletinul urmator de stiri, am aflat de „întarirea dreptei“ prin asimilarea Actiunii Populare de catre PNL. Împotriva cui s-a „întarit dreapta“? Împotriva lui Basescu, desigur, doar nu împotriva PSD-ului care se afiseaza cu un discurs din ce în ce mai revolutionar.
Ca se întaresc împotriva lui Basescu si a partidului sau nu ar fi o mare problema. Probabil ca este chiar spre binele politic al lui Basescu ca Partidul Democrat-Liberal, partidul sau prezidential, sa piarda alegerile, ba chiar sa se desfiinteze.
Marea problema este aceea ca, în viziunea luminatilor lideri liberali, întarirea dreptei nu se poate face altfel decât prin... apropierea de stânga. Astfel, PNL-ul s-a „întarit“ astazi cu (probabil) doua autobuze de noi membri (cam câti o fi avut AP-ul) si cu un nou vicepresedinte, în persoana doamnei Smaranda Enache.
Prin doamna Smaranda Enache Partidul National Liberal si-a integrat în conducere pe unul dintre „caii troieni“ prin care ideologiile stângii europene au încercat si încearca sa intre în România.
Doamna Smaranda Enache, pentru cei care nu stiu, este co-presedinta Ligii ProEuropa si membra a mai multor organizatii ce se revendica de la valori straine principiilor dreptei. E cunoscuta si recunoscuta ca militant al unor cauze straine de valorile de la care un om de dreapta, liberal, conservator sau crestin-democrat se poate revendica. Cu greu se poate face o paralela între spiritul liberalilor români (Bratienii, Alexandru Paleologu, Dan Amedeo Lazarescu sau, de ce nu, Adrian Iorgulescu si Varujan Vosganian) si viziunea asupra lumii a doamnei Enache.
Mai degraba socialista, visând la modelul suedez probabil mult mai mult decât domnul Ion Iliescu, doamna Enache este unul dintre sustinatorii implicarii statului în chestiuni etice, precum scoaterea religiosului din spatiul public, institutionalizarea combaterii devierilor ideologice prin politii ale gândirii de genul CNCD-ului, nefiind, pe de alta parte, interesata de promovarea unei economii eliberate de constrângeri. Ba mai mult, prin sustinerea proiectelor de discriminare pozitiva în toate formulele sale standardizate în Occident, doamna Enache loveste în însasi libertatea pietei.
Dar doamna Enache nu este singura neliberala care se regaseste în PNL. Un caz mai cunoscut este cel al doamnei Renate Weber, militant ideologizat pentru drepturile omului, administrator pentru România al fondurilor provenite de la domnul Soros, promotoare, asemeni doamnei Enache, a unui stat care sa violeze libertatea de constiinta si de expresie, ca si bugetul national, în numele multiculturalismului si al nondiscriminarii.
Desigur ca doamnele Enache si Weber nu pot fi suspectate de culpa de a se fi infiltrat într-un partid politic de dreapta. Domniile lor, ca si multi dintre prietenii lor de idei, cred, probabil, despre ei ca ar fi sinceri adepti ai valorilor dreptei. Tin minte un schimb de replici chiar pe acest subiect cu domnul Elek Szokoly, sotul si colegul Smarandei Enache.
Pentru doamna Enache si pentru prietenii domniei sale functioneaza înca logica ce a dominat viata politica în postcomunismul românesc: daca votezi cu Iliescu esti de stânga; daca votezi cu opozitia democratica esti de dreapta.
„A fi împotriva“
O asemenea logica politica nu a fost valabila nici atunci si cu atât mai putin nu este valabila acum. Acestei logici datoram struto-camilismul guvernarii zise de dreapta, dintre 1996 si 2000, si chiar premisele conflictului dintre Presedintele Basescu si Guvernul Tariceanu.
În fapt, nu lupta dintre comunisti si anticomunisti da masura deosebirii dintre dreapta si stânga. Aceste concepte au hotare mult mai generoase decât cele trasate grabnic la alegerile din 20 mai 1990 sau în Piata Universitatii. A fi de dreapta nu presupune în mod necesar ca esti înrudit politic cu toti cei ce se revendica de la valori ale dreptei. Poti fi de dreapta ca liberal, ca si crestin-democrat, conservator sau neoconservator. Aceasta nu presupune nici o clipa cum ca un liberal e în acelasi timp conservator sau neoconservatorul e crestin-democrat. În fapt, dreapta nu contine doar diverse reactii la revolutionarismul si la ideologiile stângii, ea chiar „recicleaza“ anumite curente si personalitati de stânga. Liberalismul, de exemplu, la începuturi un curent revolutionar, si-a asumat în timp o viziune culturala si politica de dreapta ce corespundeau mult mai mult proiectelor economice ale liberalilor.
Filosoful brazilian Olavo de Carvalho îsi justifica rezervele sale fata de liberalism prin caracterul revolutionar al acestei doctrine. Definind liberalismul si conservatorismul, el spunea: „Conservatorismul este civilizatia iudeo-crestina ridicata la puterea marii economii consolidate în stat de drept. Liberalismul este un moment al procesului revolutonar care, prin capitalism, sfârseste prin a dizolva în piata mostenirea iudeo-crestina si Statul de drept.“
În Europa, liberalismul pare sa depaseasca aceasta etapa „de dreapta“, intrând, printr-un pragmatism inconstient (consecinta a refuzului asumarii pâna la capat a dimensiunii culturale a politicului), într-un menaj periculos cu diversele socialisme si cu toate ideologiile trendy care circula prin Occident.
Stânga, generata si generatoare de ideologie, este mult mai unitara decât dreapta. Cu toate acestea exista distinctii serioase între comunism si social-democratie, între laburism si ecologism.
La noi aceste distinctii nu prea sunt luate în seama. Definirea politica a unei persoane sau a unui partid s-a facut prin asumarea barbara a lui „a fi împotriva“ cuiva. Iata ca si la 18 ani de la democratizarea României aceasta logica continua sa functioneze: se vorbeste despre o iluzorie „întarire a dreptei“ sau a stângii împotriva unui adversar si nu pentru rezolvarea problemelor tarii. Iar când mergi pe logica plecatului la batalie, evident ca ai nevoie sa recrutezi osteni – mercenari sau nu – de pe oriunde se poate.