Instinctul constructiei
articol aparut in Cultura, nr. 171 din 2008-05-01» cultura cultura politica »
Autor: ASR Principele Radu al Romaniei
Emiratele Arabe Unite, ca si Republica Populara Chineza, nu corespund termenului de democratie, asa cum îl defineste spatiul Uniunii Europene. Au însa doua lucruri în comun: o serie de libertati economice, în absenta democratiei de tip euro-atlantic, care au dus la prosperitate; si lideri care au provocat, cu viziune si program, aceasta dezvoltare neobisnuita. Iar fenomenul devenirii, în aceste tari, nu are legatura doar cu economia, ci cu proiectia vizionara si responsabila a statorniciei natiunii, la scara istorica.
În România, marea realizare din 1989 încoace a fost dobândirea unui cadru democratic. Este, desigur, fundamental. Fara aceasta întorsatura de sistem, nimic nu ar fi posibil, astazi si mâine. Dar instinctul constructiei durabile întârzie sa apara. Mai ales în comportamentul celor câtorva mii de oameni care alcatuiesc establishment-ul politico-administrativ.
Am vizitat China si Emiratele Arabe Unite. În ambele societati, vibratia dezvoltarii este aproape palpabila, nimic nu este întâmplator, totul este prevazut, masurat, exploatat economic, adus la zi, conectat la prezent si proiectat spre viitor. Nu pot fi ignorate minusuri ale acestor societati, precum diferentele dintre bogati si saraci sau lipsa de grija fata de mediul înconjurator. Dar rezultatele sunt incredibile. China a scos din starea de saracie, în 30 de ani, mai bine de 400 de milioane de oameni, performanta fara egal în întreaga istorie a omenirii. O dezvoltare exceptionala are si Malaezia, Thailanda sau Singapore.
Generatia de astazi a administratorilor României nu pare tentata de viziuni institutionale si economice. Acestea ar aduce stabilitate si forta la nivelul securitatii nationale. Formati la o scoala care îi învata ca manifestarea puterii este efortul de a o pastra, ei adesea nu construiesc nimic, în afara de mecanisme care sa-i tina „pe val“. În România, dupa 18 ani de democratie, nu avem autostrazi, nici parcari, nici porturi aduse la zi, nici noi aeroporturi, dar nici convingerea ca ele ar fi absolut necesare. Raspunderea fata de o Românie solida si temerara este mereu a altcuiva, nu se stie bine cine.
Am citit recent comentariul gresit al unei personalitati a societatii civile, care traducea cuvântul breaking news prin „stiri tari“. Breaking nu înseamna tare, ci ceva care tocmai „se sparge“, precum valul pe care plutesc cei care fac surfing. Se poate spune ca pe noi ne caracterizeaza breaking politics, adica politica facuta pe creasta valului, datatoare doar de adrenalina, care ne amageste ca ne miscam. De fapt, rezultatul este egal cu ceea ce ramâne în urma valului care tocmai s-a spart.
În timpul acesta, tari care nu raspund standardelor euro-atlantice de democratie construiesc cu o viteza ametitoare. Mi se va spune ca Emiratele Arabe Unite au petrol. Nu acesta este secretul. Petrolul a ajutat mult, la început, în anii '60. De atunci încoace a jucat un rol decisiv creierul. Si dorinta de a construi ceva. Sa nu uitam ca petrol are si Irakul.
Când Regele Mihai, în cel mai recent mesaj de Anul Nou, vorbea despre „instinctul binelui national“, Majestatea Sa se gândea la pornirea launtrica de a consolida: stat, economie, mediu înconjurator, cultura, educatie, sanatate. Pornirea de a pune baze solide proiectelor fundamentale, cele care cer loialitate, generozitate si modestie.
În Shanghai, orasul olimpic are 5 km patrati si s-a construit în 12 luni. Monaco are 2 km patrati si i-au trebuit 3 decenii ca sa ajunga ceea ce este astazi. În Dubai, un etaj de cladire se construieste în trei zile. La noi, în cele trei zile se cheltuiesc energii pentru a construi si alimenta rivalitati artificiale. Noi mai pierdem o ocazie, Emiratele Arabe Unite mai construiesc un etaj. Si apoi, înca unul si înca unul.
În vacantele lor, din ce în ce mai de calitate, românii se duc în Turcia, Italia, în Emirate si în Spania. Adica exact acolo unde este confortabil, ieftin si demn. În timp ce noi ignoram valoarea arhitecturala citadina care ne-a ramas, altii construiesc noi suprafete de teren pe mare, iar omenirea se bate sa cumpere acolo astfel de spatii care au ajuns la 5000 de euro/metrul patrat. În România, unele orase au centre vechi fermecatoare si originale: Cluj, Galati, Lugoj, Braila, Bistrita, Sulina, etc. Refacerea lor este timida, izolata si aleatorie.
Prapastia dintre leadership-ul fara orizont si instinctul corect al comunitatilor locale românesti se mareste pe zi ce trece. Din pacate, factura fiecarei zile pierdute din prezentul românesc o vor plati românii viitorului, cei aflati astazi în scoli.