„Talentul sinuciderii vesele“
articol aparut in Cultura, nr. 170 din 2008-04-24» cultura cultura sportului » Venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
Iata ca ceea ce parea de neconceput, s-a petrecut. Avansul ce parea decisiv pentru „C.F.R. Cluj“ în adjudecarea campionatului s-a risipit. În doar noua etape!...
Mai mult decât atât, Steaua are chiar doua puncte în plus. Si cine îsi va mai aminti peste scurt timp ca, în favoarea echipei din Ghencea s-au adunat si trei puncte hotarâte doar de zborul unei buclucase... brichete. Iar acum, ce a mai ramas de jucat aduce cu scenariile de trista amintire ale anilor '80 si ceva, când cele doua singure mari puteri fotbalistice consfintite pe atunci, nici nu le mai numesc, defilau organizat, în lupte doar de complezenta, în fata satelitilor ce li se închinau.Facem ce facem si iar ne întoarcem la narav. Acum, ce-i drept, mijloacele sunt, fara tagada, mult mai simple. Chiar emancipate. Apartin economiei de piata, salbatice, în care nu cred ca nici unul dintre noi nu a vrut sa ajunga. Adica, omul se-ndoaie sau chiar îsi pune capul onoarei pe butuc în fata banului atotstapânitor. Puteti sa-i spuneti cum au inventat rigolele, „cascaval“. Atunci, zbârnâiau telefoanele din birourile primilor secretari, închinati de-o parte sau de alta si se mai si ungeau cu hârtii, doar de „100“, gleznele executantilor condamnati. Dar, totusi, acest rau era doar verbal. Acum, nu numai ca se plateste în fel si chip cucuta minciunii, dar se si anunta oficial toate aceste matrapazlâcuri prin emfaza malefica a mass-mediei. Chipurile... de specialitate! Se zice ca ar fi chiar o reglementare recenta, ce ar interzice si cointeresarea straina de casa pentru a câstiga în fata rivalelor, dar nimeni nu o ia în seama. Si nivelul de joc scade în continuare. Nici nu se poate altfel, atâta timp cât „paiateriile“ sunt iarasi declansate. Iar zerourile care se arunca în aceasta lupta, parca de automutilare, sunt înfricosator de numeroase. Ce tu fisc, control sau anchete firesti si decizii pe masura. La noi înselaciunea este ordinea de zi a existentelor aureolate. Se spune ca totusi, ceva, ceva se pritoceste. Se asculta telefoanele în draci si zau, cred ca pentru noi nici modelul „Confederatiei elvetiene“ (unde se asculta totul) nu ne-ar potoli tentatia mismasului. Jignirile ca la usa cortului dintre conducatori continua si s-a dovedit ca încercarea de semnal de alarma a Federatiei, de care scriam la momentul respectiv, a fost doar un simplu foc de confetti. Nici macar de paie!... S-au pronuntat, din nou, cam aceleasi pedepse. Suspendari fictive si amenzi ce nici macar nu le ataca buzunarul cheltuielilor zilnice, doar de hatâr. Nu s-a clintit nici macar o zi de prezenta în tribuna partidelor oficiale, pentru acesti scandalagii de profesie. Asa cum speram, ca o minima reparatie pilduitor compensatoare, pentru delirul verbal al oficialilor, la care se pare ca suntem condamnati „à la long“ sa asistam. Mai mult decât atât, esti tentat sa constati, pe buna dreptate, ca cine tipa mai strident si mai ilegal se asaza în vârful piramidei noastre fotbalistice. Deci prin zgomot si tot felul de manevre oculte si doar ceva competenta si forta reala de joc.O oaza de liniste si pasiune nestrigata o reprezinta comportamentul domnului Dumitru Bucsaru, presedinte la „Unirea Urziceni“, cu adevarat tacut si stiutor de „a face“ în fotbal. Nu-l vezi, nu-l auzi! Singurul care, mai mult ca sigur, are în cuget si, de aici, în comportament, adevarul ca: „Succesul sau gloria se savureaza numai în liniste si prin singuratate“. E adevarat ca n-are niste slujitori în ale fotbalului la fel de nevazuti ca domnia sa. Si Danut Petrescu, altfel un antrenor care confirma, si „Memeul“ Stoica sunt tare naravasi. Se zice ca la meciuri e bine sa nu-i vezi, sau sa-i auzi, cum îsi „îndeamna“ jucatorii...Dar atunci când au sarit peste limita cât de cât de contemplat a lehamite, patronul a coborât din tacere, spunându-le ca, de aici înainte trebuie sa aleaga: „Ori nu mai fac asa ceva, ori se despart fara crâcnire“. Felicitari, domnule Bucsaru si meriti respectul tuturor.Dar printre toate acestea, s-a mai jucat si fotbal. Putin, tare putin, repet, la cât de mult zgomot se face si ce „competenta“(?), scot „zgomotosii“ la vedere. A fost un meci frumos între Otelul si Dinamo, la Galati. Faze destule de poarta de ambele parti, în ciuda unor aparari asezate, ceea ce ne creeaza optimismul ca mai avem, pe ici, pe colo, atacanti capabili sa execute cu siguranta ultimul sut spre poarta, sau sa inventeze. Frumusetea de netagaduit si atât de cautata a jocului...S-au mai consemnat si victoriile revelatiei returului, Pandurii, pe terenurile rasfatatelor cu de toate, C.F.R. Cluj si Dinamo, cu acelasi scor 2-1, dar netras la indigo, gorjenii reusind cam noua partide fara înfrângere. Serie benefica, la fel ca si aceea a Stelei lui Marius Lacatus, propulsatoare în pozitie de liniste pentru echipa reîntorsului Neagoe; si de posibili lauri supremi fotbalistici pentru împlinirea rugaciunii de credinta si reusita a incontestabilului crestin, Gigi Becali. Surprinzator a fost si pe Dinamo. Un deznodamânt ce se traieste mai rar. Doar din doua atacuri, în ultimele minute oficiale cu acelasi numar, gorjenii au întors soarta partidei. Delirant, daca mai mentionez ca Dinamo a condus clar pâna atunci, putând închide jocul prin câteva ocazii irosite înainte. Si un penalty, ratat cu seninatate de fiul risipitor, ca orice talent, Adrian Cristea. Au mai fost ceva meciuri cu o astfel de istorie socanta, în traditia nefasta de pe stadionul din Soseaua Stefan cel Mare. Ce-ti rascolesc memoria si perna linistii de noapte. Ce seamana cu una din reflectiile lui Winston Churchill, despre unul din generalii sai de nadejde, ocolit de sansa: „A avut capacitatea sa traiasca în tacere momentul în care i se smulgea înfrângerea din ghiarele victoriei“. Ca sa nu mai spunem ca nu exista si joc al stelelor numit destin, deasupra capetelor chinuite ale oamenilor de pe pamânt.Dar se joaca cu ardoare, în continuare, la ambele poluri ale clasamentului. Mai putin în prestatia Rapidului la Cluj. Acolo, reusind din nou sa se confirme scepticismul obiectiv al lui Cioran: „Românii au talentul de a se sinucide vesel“. Si Rapiduletul, acum si pe mâini arabe - ce tare îi lipseau în istoria sa zbuciumata, de a fi alor toti si a nimanui - „reusind“ sa pedepseasca nedreptatea suferita cu Steaua, printr-o si mai mare pedepsire proprie! Mimarea jocului... Asa e când vrei si simti ca e mai bine sa se aleaga praful, decât sa te lupti corect si când simti ca mai este doar o farâma de speranta. Si Balcania este unica în aceasta scaparatoare flagelare.