Natiune si nationalism astazi
articol aparut in Cultura, nr. 170 din 2008-04-24» cultura cultura istoriei »
Autor: DAN BERINDEI
Natiunea nu este o notiune perimata si, implicit, nici lupta de afirmare a propriei natiuni. Orice popor are constiinta identitatii sale, care a îmbracat haine moderne ca natiune odata cu ultimele decenii ale Secolului Luminilor, mai ales sub impulsul Revolutiei franceze, când, în 1792, la Valmy, soldatii n-au mai strigat Vive le Roi !, ci Vive la Nation ! Natiunea a devenit liantul care a strâns energiile si a dus la constituirea – acolo unde nu erau – de state nationale. Înauntrul natiunii, dincolo de clase si categorii sociale, a fiintat casa comuna a tuturor locuitorilor unei patrii.
Daruirea catre cauza comuna a natiunii a fost considerata un lucru nobil si – succesiv – în veacurile XIX si XX, milioane de oameni de etnii si categorii sociale diferite s-au jertfit constient pentru atingerea unor teluri nationale de eliberare si unificare. Acest „nationalism“ – aceasta lupta nationala – nu poate si nu trebuie condamnat. În ceea ce ne priveste pe noi românii, el a stat la temeiul proceselor istorice care au dus la constituirea României si la desavârsirea ei în 1918.Este adevarat ca atât în Uniunea Sovietica, cât si în România în perioada totalitara s-a înregistrat o exacerbare artificiala a sentimentelor nationale, acestea fiind amalgamate de regimurile în cauza cu propriile lor obiective social-politice, dar aceasta nu trebuie sa aiba drept consecinta „aruncarea peste bord“ a unor simtaminte care sunt departe de a fi produsul acestor perioade totalitare.Dedicarea catre o patrie, catre cauza comuna a natiunii careia îi apartii este departe de a fi condamnabila, ieri ca si azi. Exista o patrie, o Românie imuabila. Fac parte din prima generatie a cetatenilor statului national desavârsit. Mi-am trait copilaria în euforia unei mari reusite, pentru ca apoi, de la începutul tineretii, sa intru pâna la 67 de ani în era unor succesive dictaturi, cea totalitar-comunista acoperindu-mi peste doua treimi din viata de pâna la 1989. În toata aceasta viata, în toti acesti 67 de ani – de altfel, si în continuare pâna în zilele noastre – am trait necontenit cu gândul patriei vesnice si imuabile, indiferent de regimurile care se scurg. Sunt convins ca însufletiti de astfel de sentimente de atasament fata de tara lor, cetatenii unei tari vor conlucra si vor actiona în directia atingerii obiectivelor generale. În schimb, trecerea de la nationalism la intoleranta fata de ceilalti, la sovinism, ori transformarea unui firesc atasament fata de propria natiune într-o viziune ireala, deplasata – tracomania, protocronismul si ultranationalismul autohtonist! – de afirmare exclusiva a unei etnii si de respingere si chiar condamnare a celorlalte, nu pot fi acceptate.Dar sentimentele nationale, dragostea de patrie ca expresie a unei natiuni sau, în unele cazuri, a unui conglomerat de natiuni sunt deplin firesti. Îngrijorator si nefiresc mi se pare abandonul acestor simtaminte si cultivarea si întretinerea acestui abandon. Natiuni mari, prospere, cu o zestre culturala de care a beneficiat si beneficiaza umanitatea, continua sa-si pastreze astfel de sentimente. Oare francezul si mai ales englezul se considera european înainte de a se considera francez sau englez? Tot asa, românii trebuie sa se simta români si sa-si slujeasca tara. Exista si un argument practic. Fiintarea Uniunii Europene nu înseamna eliminarea tuturor deosebirilor si inegalitatilor dintre statele componente; dimpotriva, asistam la divergente de natura economica chiar între cele mai puternice state. Solidaritatea nationala este necesara mai departe pentru ca interesele fiecarui stat component sa fie aparate, pentru ca sa nu ramânem codasi în aceasta întrecere pasnica din cadrul unei comunitati în care nu exista în partile ei componente acelasi nivel de prosperitate.Fara îndoiala, integrarea europeana va avea efecte unificatoare, dar într-un rastimp lung, de secole, pâna când notiunea de european va putea capata un continut real, superior celor definind pe cetatenii fiecarui stat din componenta Uniunii Europene.