Sari la conținut

Urma scapa turma. Ritual reinventat

articol aparut in Cultura, nr. 170 din 2008-04-24
» cultura ars combinatoria »
Autor: CORNELIA MARIA SAVU
În ofensiva tinerilor asupra spatiilor expozitionale, foarte diversificata în ultima vreme, „Sculptura azi. 4 discursuri“ e un eveniment cu bataie lunga. Patru artisti care s-au scolit la Facultatea de Arte din Timisoara s-au reunit într-un proiect, gazduit initial de Galeria Delta din Arad, ce intentioneaza sa dea seama despre mutatiile care caracterizeaza azi amintita arta, ca mod de elaborare, percepere si, nu în cele din urma, „întrebuintare“. Un discurs pe patru voci, o polifonie care nu estompeaza individualitatile, dar nici nu sacrifica ansamblul în favoarea partilor.

Cosmin Florin Moldovan, Ioana Miruna Moraru, Anamaria Serban si Tamas Attila, fiecare pe „felia“ lui, mediteaza asupra rosturilor artei în lumea contemporana, eliberati de postmodernism, de încorsetarile „citatelor“ culturale, de mode si experimente. Îi uneste mersul în raspar fata de contingent, încrederea în drumul ales si în inteligenta publicului care le poate valida spectaculoasa meditatie asupra efemerului, asupra unicitatii de-atâtea ori acoperita sau maturata de val.

Cei patru nu au o „estetica de grup“, dar sunt preocupati fiecare, în maniera proprie si fara teoretizari „la vedere“, de reinventarea de ritualuri într-o societate care a început sa functioneze dupa cutumele turmei. Aceea tot mai rar scapata de urma, de ultimii, de cei noi, tot mai putin dispusi sa citeasca „semnele“ si sa (re)interpreteze mesajul lor. Tinerii artisti reuniti în proiectul „Sculptura azi. 4 discursuri“ mizeaza pe refunctionalizarea narativitatii pierdute a artei pe care o practica, pe redescoperirea virtutilor naratiunii, povestii, story-ului care individualizeaza un demers artistic într-o unificatoare globalizanta societate de consum, situându-l în opozitie, în ruptura, în inconfort. Rapelul la copilarie, la artileria ludica a gestului creativ-creator, la mit si basm (preluate pe filiera suprarealista) se întâlneste si se îngemaneaza cu elemente ale culturii de supermarket si, de ce nu, cu detectabile semne de kitsch (bine temperat). Caci, urma care scapa turma, tot turmei se va alatura, pâna la... urma.

Cosmin Florin Moldovan este adeptul unei sculpturi narative (si) cu suport verbal, cu discurs „foarte colorat“ si cu „istorisiri cu trup si suflet“ (dupa cum si-a numit doua expozitii personale, din 2004 si 2005). El participa la proiectul despre care scriu acum cu o insolita descindere în mult uzatul „spatiu mioritic“. Din care „extrage“ o turma de oite cu, fireste, individualizata oita „vorbitoare“ asezata pe podiumuri purtând marca ovina înregistrata/ stantata ca brand inconfundabil. Miorita din era supermarketului e un animalut pus pe aventura-salveaza soarele, se întâlneste cu un nor pufos, vrea sa zboare si chiar se ridica într-o „aripa“, sta în echilibru „verde“, striga „cucurigu“, îi place culoarea roz si se amesteca printre suratele ei lunguiet -„timide“ – si îsi comenteaza delicios experientele de viata iesita din turma. Decaderea din statutul de animal psihopomp care punea în functiune resorturile cunoscutului mit la acela de gadget, de mascota pufoasa (cu vizata serializare) e una ironic-ludica, într-o cheie narativa specifica lumii în care traim. Ea nu exclude însa refunctionalizarea ritualului, convertit însa unui alt fel de limbaj, cu alta referentialitate.

Cadourile frumos ambalate, darurile (si otravite, cele care terifiaza, ca în epopeile antice?), cutiile misterioase, gentutele de luat la gradinita sau posetele pentru cosmeticale alcatuiesc „terenul“ predilect de interventie/ actiune al Ioanei Miruna Moraru. Colaje si tehnici mixte aplicate unor cufere roz, negre, ivoire, purtând etichete inscriptionate într-un limbaj simplu, copilaresc, menit sa le dezvaluie sau sa le învaluie misterul-uneori la vedere: conuri de brad, scoici, pietricele – pentru cele de sezon! – cofeturi de potolit foamea de dulce a copilariei revolte sau aluzii la vampiriade de Halloween. Supraabundenta de obiecte cu însemne kitsch care, prin repetare, îsi sporesc doza de perisabil, de limita, devin nelinistitoare, coplesesc, fac privirea sa devina întâi indiscreta, sa patrunda în intimitatea posesoarei/artiste, apoi sa se întoarca, jenata, în cautare de spatii albe, „curate“. Un invers ritual de curatire, de purificare de reziduuri hiperconsumiste.

Efecte/ afecte bulimice potenteaza si demersul artistc al lui Támas Attila din aceasta expozitie de grup. Cheesburgeri supradimensionati, din lemn si piatra („Kompresszio“) se îngemaneaza cu stranii, fantastice viscere din tabla batute în nituri si cu „forme schimbatoare“ din piatra, într-un insolit ospat walpurgic, în care ciudate alambicuri încearca sa mistuie cantitati uriesesti de hrana. Foame fara satiu, care devora pietre si lemne, de-a valma, exploziv, cu aluzii (încifrate, continute) la ospatul funerar ori la euharistic. Un expandat ritual de împartasire cu cele naturale (?), emblema (polemica) a consumismului care modifica, prin actiune sustinuta, de picatura chinezeasca, pâna si regnul mineral.

Am lasat-o la urma pe Anamaria Serban care si-a „adus“ camera de „acasa“ în aceasta expozitie ce da o lovitura puternica receptarii „lenese“ a unui act artistic. Land-Art sustinut cu inteligenta si sânge proaspat, cu tinerete efervescenta, nepervertita. „Camera mea“ (asamblaj, lemn, piatra, nisip si hârtie) e o succesiune de patrate marginite de „prispe“ si umplute cu nisip în-semnat cu fragmente de lemn si piatra – un cod de semne – pierdut regasit – un cub desfacut, perdeluit cu fâsii de hârtie care asteapta parca sa fie umplute de-o scriere misterioasa. Sau care tocmai si-au pierdut mesajul. „Camera mea“ e un spatiu al intimitatii absolute, de refugiu, de refuz, un spatiu predilect redescoperirii, remitizarii, suspendat între eu si lume. Un spatiu de actiune si de meditatie care opreste, efemer, asaltul materialitatii zgomotoase, nivelatoare, de „afara“. Un receptacul, o matrice care tine turma la distanta si, paradoxal, o si salveaza. Reinventând ritualul.

Dupa ce a fost lansat, în iunie 2007, în Galeria Delta din Arad, proiectul „Sculptura azi. 4 discursuri“ (directori de program Anamaria Serban si Cosmin Florin Moldovan, coordonator prof. univ. dr. Dumitru Serban) a fost itinerat, cu succes (real!), la Deva, Alba Iulia, Bucuresti (martie 2008) si Buzau (vernisaj de expozitie 15 aprilie a.c.). Cei patru tineri artisti doresc sa bata întreaga tara cu „discursul“ lor. Pentru ca merita. Aferim!