Domnul Profesor
articol aparut in Cultura, nr. 170 din 2008-04-24» cultura cultura literara »
Autor: CRISTINA BALINTE
Ambii termeni ai titlului îsi merita, aici, deplinatatea sensurilor. Niciunul nu este conventional, niciunul nu are a face cu politetea rece, de conjunctura. Acad. prof. dr. Dan Grigorescu ramâne unul dintre intelectualii care onoreaza o cultura, cu atât mai mult pe cea româna, prin sinteza rareori întâlnita de eruditie, exigenta, sobrietate si, mai ales, moralitate.
Este restrictiv sa îi consideram personalitatea si sa îi privim seria cartilor publicate doar din perspectiva literaturii comparate, oricât de vasta ar fi acceptia sintagmei. Domnul Profesor Dan Grigorescu se remarca printr-o deschidere exemplara catre tot ceea ce înseamna arta, cultura, civilizatie. Anglist, istoric si critic de arta plastica, promotor în comparatistica româna a directiilor interdisciplinare de studiu, scria cu placerea si altruismul transmiterii unor lucruri frumoase si utile celorlalti. Se impunea ca nivel intelectual si impunea respect tuturor. Fara orgolii fatise, fara ostentatie.Mi-a fost profesor la cursul de literatura comparata, îndrumator al tezei de licenta si al dizertatiei de masterat, apoi director câtiva ani al Institutului de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu“, la care Domnia Sa ne propusese sa venim. Ca si majoritatea colegilor mei de generatie, una dintre ultimele pe care le-a avut la Facultatea de Litere din Bucuresti, am descoperit, în timp, ca dincolo de austeritatea profesorala intimidanta, se afla o dispozitie extraordinara de a discuta cele mai diverse subiecte, de la istoria unor locuri istorice si lacase de cult din Bucuresti, problemele societatii americane a anilor ‘70, pâna la aparitiile editoriale recente si articolele din presa. Trecuse prin multe în viata, întâlnise tot felul de „caractere“. Lucrase, tânar absolvent fiind, la E.S.P.L.A., apoi se angajase redactor la Meridiane. Fusese în anii ’70 lector în Statele Unite si director al Bibliotecii Române din New York. Ne povestea despre întâlnirea cu Tudor Arghezi pe domeniul de la „Martisor“, despre vizita pe care i-o facuse sculptorului Henry Moore. Cu privire la anglisti si americanisti, îsi arata întotdeauna aprecierea pentru Petru Comarnescu, Dragos Protopopescu, „doamna sAnat Cartianu“. La cursul de iconologie si ekphrastica, prefera sa ne ofere, dincolo de teorii, definitii, date, metodologii, câte un exemplu învaluit de o poveste relatata cu talent: pentru functia de atribut simbolic – roata sfintei Ecaterina; despre naratiunea vizuala – icoanele cu bordura ale Sfântului Nicolae; despre asocierea text-imagine: aplicatie pe relatia dintre cântecele de gesta din ciclul lui Roland si sculpturile catedralelor gotice.Printre cartile în proiect figurau un studiu consacrat literaturii pentru copii si tineret („ce ar fi sa scriu despre romanele lui Karl May si James Fenimore Cooper?“, ne întreba, verificându-ne pretentiile) si un volum pe tema miscarii hippy ale carei manifestari le cunoscuse în direct în perioada profesoratului si directoratului în State (asistase chiar la un meeting-procesiune pe un stadion din California).La începutul acestui an, au iesit pe piata primele doua volume („Comedii“; „Comedii. Poeme. Sonete“) din editia de „Opere complete“ William Shakespeare, pregatita dupa 2000, pe baza selectarii celor mai fericite formule de traducere: N. Argintescu-Amza, Vlaicu Bârna, George Cioranescu, Dan Dutescu, Ion Frunzetti, Mihnea Gheorghiu, Dan Grigorescu, Dan A. Lazarescu, Leon Levitchi, Virgil Teodorescu. Studiile introductive, aparatul de note, bibliografia frecventata coplesesc prin informatie si amanuntime. Orice intelectual autentic trebuie sa fie mândru de o astfel de lucrare, o opera magistrala, în toata puterea cuvântului. Nu as fi crezut, luându-ma dupa o prima perceptie din anul al II-lea, ca Profesorul taios în replici (pe buna dreptate de-altminteri, vezi situatiile de genul: „cine a scris «Suferintele tânarului Werther»?; sstudentiit: ...?????; „era unul Goethe, vedeti cum îi scrieti numele“), sigur pe ceea ce avea de comunicat, de vreme ce nu folosea alt suport de curs în afara unor mici fise orientative, se va numara printre cei care de la nivelul înalt al cunostintelor stiu sa poarte un dialog sincer si prietenesc cu tinerii interesati de disciplina pe care le-o predau. Ne-a girat stiintific doua antologii de studii de iconologie si ekphrastica (importante nu atât prin valoarea stiintifica în sine, cât prin gestul de încurajare primit odata cu decizia de publicare): „Metamorfoze imagine&text“ (2002) si „Afinitati imagine&text“ (2007). Ne-a dat cu amabilitate sugestii de structura, continut, bibliografie, de tinut seama în tezele de doctorat. Nu de putine ori ne consulta si pe noi, fosti studenti, masteranzi, actuali cercetatori, în legatura cu pertinenta unor puncte de vedere propuse a fi dezvoltate la doctorat, ori ca teme ale unor proiecte de literatura comparata. A asistat la nefericite restructurari/regrupari institutionale si nu am niciun dubiu ca aceste manevre de management (horribile dictu!) l-au deceptionat. Decenta intelectualului l-a împiedicat în a reactiona agresiv în chip de slujbas de rând. A preferat sa audieze concerte la Ateneu si sa se cufunde în lecturi, tratând meschinariile rentabilizarii cu un zâmbet trist, o ceasca de cafea si un fum de tigara.De ieri, 15 aprilie, Domnul Profesor Dan Grigorescu a trecut pragul din realitate în memorie. Unii oameni se caznesc toata viata sa demonstreze celorlalti ca existenta lor merita prelungita în amintire. Ma refer la variate specii de „persoane foarte importante“ (vip-uri), pe care dupa tacerea obsteasca, definitiva nu-i mai cheama nimeni la apel. Altii beneficiaza de efectul memoriei amprentate de vreun text, vreo imagine, vreo fapta iesita din comun. Mecanismul aducerii-aminte functioneaza o vreme, apoi se împotmoleste treptat în colbul uitarii. Oamenii cei mai speciali lasa însa în urma lor si opere, si amintiri frumoase. Si valori obiectuale, si valori umane. Domnul Profesor Dan Grigorescu apartine acestei categorii exclusiviste. Am fost o data norocosi – sa îl întâlnim printre contemporani, de doua ori norocosi – sa ne fie un reper intelectual, de trei ori norocosi – sa ne fie apropiat. Intentia acestor rânduri nu a fost de a croi un panegiric, nici de a stridula în regim patetic, nici de a consemna importanta culturala, pe un ton neutru de dictionar sau de ferpar. Am dorit numai sa îmi exprim respectul fata de un Profesor adevarat si sa îmi amintesc cu placere, în pofida tristului context imediat, despre felul minunat de a fi al Domniei Sale.