Muzeul din mahalaua celesta
articol aparut in Cultura, nr. 170 din 2008-04-24» cultura » Texte si contexte
Autor: CONSTANTIN COROIU
- 90 de ani de la inaugurarea primei case memoriale din România -
Recitesc documente din fondul constituit în 1918, anul inaugurarii primului muzeu memorial din România în Bojdeuca lui Ion Creanga din Ticaul Iasilor, fond îmbogatit apoi pe parcursul multor decenii. Ele pot fi vazute în expozitia permanenta „Viata si opera lui Creanga“, din modernul si multifunctionalul edificiu construit în anii 1985-1989, lânga faimoasa bojdeuca. Ma opresc asupra a doua acte: „Darea de seama a Comitetului Iesan pentru reconstituirea Bojdeucii“ si „Procesul verbal“.(Vorbind de Casa-muzeu Creanga si de patrimoniul acesteia, din pacate trebuie sa ne aducem iarasi aminte de pierderea pentru totdeauna a unei mari parti din manuscrisele creatorului „Amintirilor“. Tinca Vartic, femeie simpla, a pastrat dupa moartea lui Creanga toate obiectele ce au apartinut acestuia: masa de lucru, ceasul, lampa, ochelarii, nisiparnita, un medalion cu toti junimistii, hartile întocmite de Creanga pentru manualele de geografie si altele, toate aflate azi la Bojdeuca-muzeu, dar manuscrisele le-a daruit lui Eduard Gruber. Dupa moartea acestuia, au ajuns la un bacan care îsi vindea produsele în hârtiile pe care se aflau asternute „Amintirile“, „Povestile“ si celelalte. O întâmplare norocoasa a facut ca un elev al lui Creanga, scriitor el însusi, e vorba de Emil Gârleanu, sa fie într-o buna zi clientul inocentului bacan, care i-a împachetat maslinele într-o fila pe care se asternea scrisul inconfundabil al marelui povestitor si al marelui sau învatator. Culmea, era chiar textul original al „Amintirilor“. Si astfel s-a mai putut salva macar putinul ce mai ramasese dupa ce bacanul vânduse multe masline si brânza în hârtiile sfintite de condeiul lui Creanga).
Din Comitetul de reconstituire a Bojdeucii au facut parte, între altii, dr. N. Leon, rectorul Universitatii, dr. N. Racovita, primarul Iasilor, G.T. Kirileanu, bibliotecarul Casei Regale, presedinte fiind ales profesorul A.C. Cuza. Dintre contribuabili, se înscria pe primul loc Banca Nationala, cu suma de 5 000 lei. Urmau Primaria, Elevii Scolii Normale „Vasile Lupu“ (1433, 90 lei), Nicolae Iorga (1 000 lei), A.C. Cuza, G.T. Kirileanu, N. Leon, Iacob Negruzzi, V.G. Mortun si alte institutii, asezaminte, personalitati, cu contributii mai modeste, dar foarte importante, între care Regimentul 25, prin maiorul Zelea Codreanu.Rememorez, fie si succint, pe baza documentelor, festivitatea inaugurarii. A cuvântat mai întâi preotul G.I. Niculea: „Pentru bojdeuca lui Creanga, faptul reconstituirii casutei scriitorului si a asezarii în ea a unui muzeu, care sa cuprinda tot ce a scris si produs Creanga, capata o importanta si mai mare, deoarece la mine, în popor, în Ticaul de Sus, bojdeuca lui Creanga va deveni de azi înainte cel mai mare monument popular, întrucât aici a vietuit si a scris cel mai mare scriitor în graiul poporului nostru“. În discursul sau, A.C. Cuza situeaza evenimentul sub semnul afirmarii cultului eroilor, invocând modelul european al caselor-muzeu, în primul rând al celei de la Weimar a lui Goethe, iar N. Leon contureaza ambianta cosmica si morala a locului: „Deasupra acestor dealuri pluteste Geniul orasului Iasi, care a inspirat pe Creanga, pe Eminescu, pe Conta si pe toti poetii si cugetatorii nostri. Acest geniu se gaseste pretutindeni, în neîntrecutul joc frumos de umbre si lumini, care se desfasoara deasupra orasului Iasi si a împrejurimilor sale, cât si în razele de jaratic ale soarelui când apune“.Contemplând privelistea dealului Sorogarilor din cerdacul Bojdeucii, îmi evoc o scrisoare din 1884 trimisa lui Eminescu la Bucuresti: „Badie Mihai, ai plecat si mata din Iasi lasând în sufletul meu multa scârba si amareala... Aceasta epistolie ti-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreuna, unde mata, uitându-te pe cerul plin de minunatii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Badie Mihai, nu pot sa uit acele nopti albe, când hoinaream prin Ciric si Aroneanu, fara pic de gânduri rele, dar în dragostea cea mare pentru Iasul nostru uitat si parasit de toti. Si, dimineata, când ne întorceam la cuibar, blagosloviti de aghiazma cea fara prihana si atât iertatoare a Tincai, care ne primea cu alai, parca cine stie ce nelegiuire am facut si noi. Ti-as scrie mai multisor, însa a venit Enachescu si trebuie sa plec cu dânsul la Tipografie. Sanatate si voie buna, Ionica“.Este o „epistolie“, care, ca si celelalte 29 ce ne-au ramas de la Creanga, constituie o pretioasa pagina din „romanul“ unei prietenii intrate în legenda.Ca a suferit sau nu Creanga de inadaptare în Ticaul Iasilor pare o falsa problema. În fond, oriunde s-ar fi aflat, el tot în mitul Humulesti ar fi vietuit. Nimic nu este mai viu la cel ce a scris „Amintirile din copilarie“ decât memoria. Plecarea sa din Humulesti este, de fapt, plecarea dintr-un mit în Literatura. Sosirea sa la Iasi este sosirea în Literatura, ceea ce, într-un admirabil text, prozatorul Constantin Toiu surprindea cu subtilitate si exprima cu o simplitate de epopee biblica. Dupa sfâsietoarea despartire de satul în sarbatoare, de Smaranda cea Mare, neînduplecata în credinta ca „lenesul si cobaitul ei baiet“ este predestinat a se petrece printre oameni mari; de Smarandita, în fine, de o întreaga lume paradisiaca si de o impresionanta vechime, dupa anevoiosul drum cu mârtoagele lui Mos Luca, caruta avea sa fie trasa sub un plop mare, la Socola: „În jur numai dascalime, de pretutindeni. Unii tineri, altii cu niste târsoage de barbe cât badanalele de mari“.Dar sa ne întoarcem de la Socola la Bojdeuca, în „mahalaua celesta“, cum a numit Ticaul poetul Mihai Ursachi, el însusi locatar al ei. În ziua de 18 iunie 1889, Ion Creanga, foarte bolnav, afla din ziare ca a murit prietenul sau Eminescu. Nu mai are nici putere si nici timp sa ajunga de la Iasi la Bucuresti pentru a-l petrece pe ultimul drum pe cel al carui „nume va trai cât veacurile“, cum prevedea, cu putin timp înainte de sfârsitul tragic al poetului, într-o scrisoare trimisa lui Iacob Neguzzi, unul dintre junimisti. La aflarea vestii, Creanga deschide volumul de „Poesii“ al lui Eminescu (editia Maiorescu, singura aparuta antum) si îl citeste, în Bojdeuca sa, de la prima la ultima fila, plângând. Apoi, obosit de emotie, vlaguit de boala ce avea sa-l rapuna în ultima seara a aceluiasi an nefast – poate cel mai nefast din istoria literaturii române – adoarme cu capul pe „maiastra carte“. În acea noapte trista va fi visat oare tot ceea ce traise de-a lungul anilor care trecusera de când îl cunoscuse pe Poet? Asta n-o mai stim. Stim însa – putem afla – mult mai multe despre viata lui Creanga, foarte agitata, despre biblioteca sa, incredibil de bogata, ce ne revela un intelectual veritabil, care gândea profund si citea carti fundamentale, si nu doar în româneste, despre prodigioasa sa corespondenta (în buna parte inedita) cu autoritatile (în primul rând, cele bisericesti si scolare), cu fiul sau Constantin si cu ceilalti mebri ai familiei, cu prieteni ca Eminescu, Veronica Micle, Slavici, Vasile Conta ori A.C. Cuza, cu Iacob Negruzzi, Titu Maiorescu si alti junimisti, luam cunostina de toate evenimentele mai importante ce au avut loc în timpul vietii lui Ion Creanga, în tara si în lume, începând cu ziua nasterii sale si terminând cu cea de 2 ianuarie 1890, când este înmormântat. De unde aflam? Din muzeul Creanga, de la a carui inaugurare se împlinesc, în acest aprilie, 90 de ani, dar si din volumul „Ion Creanga si lumea în care a trait“, semnat de Constantin Parascan, muzeograf literar la faimoasa Bojdeuca din Ticau, timp de decenii, el însusi scriitor si un împatimit cercetator al vietii si operei genialului humulestean si al epocii Junimii. Asa cum o defineste autorul într-un Argument, cartea nu e nici monografie, nici colectie de documente, nici lucrare de istoria literaturii, a culturii sau a presei, nici o antologie a scrisorilor trimise si primite de Creanga, nici dictionar al scriitorilor români si straini care au trait si au creat în secolul al XIX-lea, nici calendarul celor 52 de ani ai vietii autorului „Amintirilor din copilarie“, dar este „câte ceva din toate acestea“. Un film, în date, al unei vieti si al unei opere vazute în relatie, nu doar temporala, cu evenimentele – în primul rând culturale – ale unei epoci. O carte care, pe lânga impresionanta cantitate de informatie, în mare parte inedita, ofera si o lectura pasionanta, fiindca este „încalzita“ de un autentic suflu epic.„Mahalaua celesta“ a Ticaului este si din acest punct de vedere un loc binecuvântat. Sa luam, la întâmplare, un an: 1876. La 13 august, moare mama lui Eminescu: Raluca Eminovici. Era perioada când Eminescu locuia la Bojdeuca lui Creanga. De aici pleaca si aici se întoarce de la înmormântarea savârsita la Ipotesti. Peste mai bine de trei ani, la 1 ianuarie 1880, avea sa scrie „O, mama...“, una dintre putinele poezii pe care le-a datat; o va publica la 1 aprilie în „Convorbiri literare“. Este singura poezie publicata de Eminescu în acest an! Sa ne întoarcem însa la 1876. Creanga tipareste unul din faimoasele sale manuale – „Povatuitoriu la cetire prin scriere“ – si scrie capodopera „Mos Nichifor cotcariul“. Maiorescu, acum bucurestean, cere, printr-o epistola adresata lui Anton Naum, sa i se trimita nuvela pentru a o citi: „Aud despre o frumoasa nuvela a d-lui Creanga, a(le) carui scrieri în genere sunt o adevarata îmbogatire a literaturii noastre. Fa bine, spune-i sa-mi trimeata pentru 5 zile manuscriptul nuvelei si îl voi retrimite desigur dupa acest timp; Nu ma oropsiti de tot, rogu-va. Sau poate i-l aduc în persoana la aniversarea Junimei“. Criticul primeste textul dupa câteva zile si confirma într-o scrisoare din 20 octombrie: „Multumiri pentru trimiterea mijlocita a istoriei lui Creanga, care a facut cel mai mare haz la toti câti au cetit-o pe aici, caci începe a înmuguri si în Bucuresti un vlastar al Junimei. Stii ca vlastarele noastre înmuguresc iarna. Înca o data, va rog pe toti, nu ma oropsiti“. Maiorescu, ardeleanul echilibrat, olimpianul care s-a construit pe sine cu o rigoare si o severitate pe care „Jurnalul“ sau le atesta de altfel cu asupra de masura, ministrul, profesorul auster, în ipostaza sentimentala. Respirase aerul Iasilor, îmbibat de spiritualitate, ce l-a marcat pentru totdeauna...Ce se mai întâmpla în acel an? În „Curierul de Iasi“, din 5 decembrie, Eminescu semna cronica la spectacolul cu „Revizorul“ de Gogol. Între scriitorii care îsi trag seva operei din viata reala a popoarelor lor, cronicarul îl mentioneaza pe Creanga. În lume, se naste Jack London, moare A.N. Afanasiev, arheolog rus, primul editor al basmelor si povestilor rusesti pe care le compara cu productiile similare ale altor popoare; Mark Twain începe publicarea „Aventurilor lui Tom Sawyer“. În România se naste la Ivesti (Galati), Hortensia Papadat Bengescu; Slavici este angajat redactor la „Timpul“, unde îi va avea colegi pe Eminescu si Caragiale; Dimitrie Petrino îl denunta pe Eminescu, acuzându-l ca ar fi furat carti si mobilier din inventarul Bibliotecii Universitare din Iasi, acuzatie dovedita ca total nefondata (de fapt poetul contribuise la îmbogatirea patrimoniului Bibliotecii); Eminescu scrie în „Curierul de Iasi“ din 29 septembrie un necrolog la moartea lui Costache Negri, unul „din cei mai nobili barbati ai Românilor“. Ion Creanga scrie corosiva „Poveste a lui Ionica cel prost“, pe manuscrisul careia mentioneaza: „Scrisa de Ioan-Vântura-Tara, în Iasi, la 22 octombrie 1876 si dedicata caracudei din Junimea îmbatrânita în zile rele, la prilejul aniversarii a treisprezecea, numarul dracului“.Am rememorat si eu toate acestea „la prilejul aniversarii“ a 90-a de la un eveniment fundamental pentru cultura si muzeografia noastra literara, petrecut într-un an al unor istorice întemeieri: 1918. Una dintre putinele dimineti românesti neratate...