Spiritul primar agresiv si „Noua Conceptie de atitudine si actiune a Politiei Române“
articol aparut in Cultura, nr. 170 din 2008-04-24» cultura cultura literara » in ariergarda avangardei
Autor: EUGEN SIMION
Cititorii lui Marin Preda îsi mai amintesc, poate, de articolul sau „Agresivitatea la volan“ publicat în 1971 si reluat apoi în volumul „Imposibila întoarcere“. Un articol care a avut ecou în viata publica, asa cum era ea atunci, pentru ca sugera nu agresivitatea soferilor, ci agresivitatea si mitocania celor care supravegheau soferii, simboluri – dupa marele prozator – ale spiritului primar agresiv si ale vointei oarbe de putere în spatiul public. Era o încercare curajoasa de a denunta, cu mijloacele pe care prozatorul le avea la îndemâna, acest spirit salbatic agresiv si aceasta dorinta josnica de putere în cadrul unui sistem el însusi opresiv. Iata pentru cei care n-au citit acest articol (în fapt, o mica schita de moravuri sociale!) sau l-au uitat, iata, pe scurt, fabula din interior: Marin Preda circula calm si regulamentar cu Fiatul sau pe Bulevarul Magheru si, la un moment dat, un individ îi taie calea cu Dacia lui, opreste brusc si, în numele Militiei, îi cere autoritar actele; Preda îi solicita legitimatia, se uita atent la ea, nu prea întelege ce-i cu individul care-l oprise în mijlocul drumului, ezita, apoi se gândeste ca e mai bine sa-i dea actele decât sa-si piarda timpul pe la sectia de militie; dupa ce i le da, individul agresiv îi ordona, cu glas ridicat, sa-l urmeze; scriitorul îl urmeaza pâna la militianul instalat în „borcanul“ de la coltul strazii si, acolo, individul autoritar îl preda pe soferul Preda Marin cu recomandarea de a fi sanctionat pentru ca a încalcat grav legea circulatiei... Dupa care, satisfacut, întoarce spatele lui gras si lat si pleaca, lasându-l pe scriitorul culpabil cu agentul de circulatie. Acesta din urma, mai potolit, cere informatii de la cel presupus a fi încalcat legea, consulta apoi la telefon pe militianul aflat la fata locului, constata ca soferul Preda Marin a mers regulamentar si ca individul care actionase agresiv si mitocanesc în numele unei „Directii“ superioare nu spusese adevarul; dupa lungi ezitari stânjenitoare, agentul din „borcan“ da inculpatului actele înapoi, iar inculpatul, umilit de acest comportament primar agresiv, se duce acasa si scrie un articol cu titlul citat mai sus, pe care îl publica peste o saptamâna într-o revista culturala din capitala. Articolul, îmi amintesc, a avut ecou si câtiva gazetari au încercat sa dea de urma individului care, la adapostul unei legitimatii, agresase si ofensase pe nedrept un sofer care se întâmpla sa fie si un mare scriitor. Nu mai stiu daca gazetarii onesti au reusit sa identifice pe agresorul moral, ce stiu este ca articolul, bine scris, a ramas si el sugereaza un fenomen social primejdios care, veti vedea deîndata, se repeta si în zilele noastre.
Nu mi-as fi amintit despre el si n-as fi scris, azi, despre fabula lui amara daca n-as fi trecut eu însumi, cu câteva saptamâni în urma, printr-o situatie asemanatoare. Mai exact, daca nu m-as fi confruntat cu acelasi spirit primar agresiv îmbracat, acum, regulamentar în haine de politist, cu legitimatie în regula. Diferenta este ca istoria ce urmeaza s-a petrecut pe Calea Victoriei, la 1 martie 2008, în jurul orei 23,50, când, însotit de un scriitor francez, S.F., ma îndreptam cu batrâna mea masina Cielo spre hotelul „Capitol“ venind dinspre Piata Victoriei... Ajungând la intersectia dintre Calea Victoriei si Strada Lemnea, a aparut culoarea rosie la semafor tocmai când ma pregateam sa traversez intersectia; am frânat brusc si masina s-a oprit în mijlocul intersectiei. M-am uitat în dreapta, m-am uitat în stânga, nu se zarea nicio masina, doar în fata mea am observat, la circa 10 metri, un politist stând demn si amenintator lânga masina din dotare. Ce-am zis eu?, ia sa ma duc direct la el si sa-i explic ce s-a întâmplat. Gând rau, gând prost, politete inutila. Dl. agent mi-a cerut cu o voce aspra actele, i le-am dat si, dupa ce s-a uitat la ele, mi-a ordonat sa trag pe dreapta. Ceea ce am facut fara sa protestez. Dupa ce am oprit, Dl. agent constatator Capalb George Daniel, cum am dedus ca-l cheama, a început sa-mi explice cu o voce ridicata, excesiv de ridicata, ca sa nu spun ca vocea era de-a dreptul agresiva, ce contraventie am savârsit... Am ascultat primele doua propozitii, dupa care l-am rugat pe Dl. agent constatator sa vorbeasca mai încet, de se poate chiar într-un chip civilizat, pentru ca nu sunt surd si nu-mi lipseste capacitatea de a pricepe. Dl. agent Capalb n-a domolit însa motoarele glasului sau rastit si, în fond, insultator, a accelerat, mi s-a parut, ritmul vorbelor si a amplificat chiar volumul lor. M-am simtit, deodata, un infractor nenorocit în fata unui anchetator vadit iritat ca infractorul îi cere sa vorbeasca, daca nu frumos, macar decent, normal, cu voce potolita, cu el. Trebuie sa spun ca n-am facut uz de titlurile si de statutul meu intelectual, m-am comportat ca un simplu cetatean, un oarecare contribuabil care, dupa toate aparentele, ar fi încalcat o regula a circulatiei. Trebuia, am înteles din propozitiile rastite ale D-lui Capalb, sa dau înapoi masina dupa ce am frânat în mijlocul intersectiei. De acord, probabil ca asa era bine sa fac, m-am supus fara sa protestez deciziei luate de Dl. agent constatator. E prima oara, de 40 de ani de când am permis de conducere, ca mi se întâmpla acest lucru, fie, îmi asum responsabilitatea, legea trebuie aplicata chiar si atunci când te loveste pe tine. În sinea mea, nu cred ca am gresit prea mult, o mica ezitare fara consecinte, la miezul noptii, putea fi sanctionata mai blând...
N-a fost sa fie, mi-am zis eu si îmi zic înca azi, dupa ce, la recomandarea D-lui agent Capalb, am platit un milion de lei amenda, am pierdut patru puncte si mi s-a retras permisul de conducere pentru o luna de zile. Înca o data: nu contest aceasta sanctiune si, la drept vorbind, nici nu am cum. Cuvântul D-lui Capalb este mai puternic decât cuvântul meu. M-as fi resemnat repede în fata acestei fatalitati, daca n-ar fi vorba de comportamentul D-lui agent constatator, mai precis de modul lui inadmisibil, necivilizat de a discuta cu un conducator auto care se supune legilor tarii chiar si atunci când crede ca legile îl nedreptatesc. Dl agent de politie are, constat, toate drepturile sa ma sanctioneze, dar nu cred ca-i da cineva dreptul ca în exercitiul puterii sale în spatiul public sa se poarte cu mine, cetatean contribuabil, în chip atât de agresiv, într-un mod asa de mitocanesc. La acest dialog a asistat, sa nu uitam, si scriitorul francez S.F. de care am amintit, un filoromân care întelege binisor româneste. La urma, mi-a spus cu ironie: „Nu prea te iubeste politia româna, E.S....“ „Nu-i cer sa ma iubeasca, am replicat eu cu spiritul catranit, îi cer doar sa ma respecte. Atât...“
Revin la spiritul primar agresiv în noile ipostaze postdecembriste. Constat ca si-a schimbat haina, nu si substanta. Ca sa ma lamuresc, m-am adresat D-lui Comisar sef de politie, Dl. Motoc Marin, Seful Brigazii de Politie Rutiera. M-a primit amabil, am stat de vorba cu el, i-am explicat ce s-a întâmplat, i-am lasat câteva rânduri cerând nu sa-mi anuleze sanctiunea, ci sa atraga atentia agentului constatator Capalb ca abuzeaza de rolul lui de politist si nu are voie sa vorbeasca urât (urât si rastit) cu un cetatean român, indiferent cine ar fi el. Rolul lui este sa aplice corect legea, nu sa urle la mine, cu justificarea ca „asa vorbesc eu“ ... Asa poate sa vorbeasca la el acasa, daca familia lui accepta. Cu mine, nu...
Totul s-ar fi oprit aici si acest articol n-ar fi fost scris niciodata daca, dupa întâlnirea cu Dl. Comisar sef, n-as fi primit acasa, dupa câteva saptamâni, o scrisoare de raspuns prin care mi se aduce la cunostinta ca „atât masura aplicata de agentul constatator de politie rutiera Capalb George Daniel, cât si comportamentul acestuia sunt în conformitate cu Noua Conceptie de atitudine si actiune a Politiei Române“... Care va sa zica asa stau lucrurile, nu cum le vad eu. Dl. Capalb are dreptul sa ma suduie, sa ma umileasca, sa ma faca sa astept o ora întreaga pâna ce el reuseste sa scrie trei propozitii într-o ortografie aproximativa în procesul-verbal de contraventie, pentru ca, toate acestea, sunt în conformitate cu „Noua Conceptie (cu majuscula!) de atitudine si actiune“ ... Îmi vine din nou în minte propozitia lui I.L. Caragiale: „Tara-i asta, ma Costache?“