Pastratorul de drept al valorilor fundamentale
articol aparut in Cultura, nr. 170 din 2008-04-24» cultura cultura politica »
Autor: ASR Principele Radu al Romaniei
La 30 decembrie 1947 România era deposedata de ultima institutie cu autoritate naturala si cu vocatie de garant al democratiei, Regele Mihai. Dictatura uzurpa Monarhia, în numele unei Republici pe care nu avea de gând si nu putea sa o puna în opera. Vocea poporului avea sa fie înabusita pentru 50 de ani.Dar lovitura grea data României, în acea zi, a fost zdruncinarea brutala a identitatii nationale. Între 40 de ani de comunism si decapitarea statalitatii este o deosebire echivalenta cu cea dintre confiscarea unei case si incendierea ei.Sovietizarea a reprimat nu doar oameni si grupuri sociale, ci si instinctul binelui national, fiorul identitatii si al statalitatii, bazate pe conlucrarea dintre autoritatea monarhica si democatia reprezentativa. Statul a fost acaparat de un grup de putere fara nici un sprijin natural, altul decât vointa tancurilor sovietice. Administratia s-a transformat într-o masinarie menita sa satisfaca ambitii personale de putere.Faptul ca Familia noastra are un rol de jucat în România de astazi nu se datoreaza simpatiei oamenilor politici fata de monarhie, nici nelinistii tarilor lumii fata de continuitatea, traditia sau identitatea noastra. Acest rol a fost si este acela de pastrator si slujitor al valorilor fundamentale, fara de care nici o societate nu cunoaste devenirea întru Bine si nici dezvoltarea sub semnul Interesului general.În momentul în care românii au înteles ca patriotismul are o masura precisa si obligatorie în dezvoltarea infrastructurilor sociale, ca etalonul moral al guvernarii este tot atât de necesar ca reprezentarea parlamentara si alegerile libere, ca puterea exemplului personal este tot atât de valoroasa ca si prosperitatea; când au simtit pe pielea lor ca legitimitatea data de voturi nu înlocuieste mândria si moralitatea; când au intuit ca inteligenta societatii civile nu tine loc de generozitate si ca abilitatea politica nu poate suplini loialitatea, atunci ei au început sa înteleaga ca Familia Regala reprezinta un element structural tot atât de necesar societatii românesti, pe cât este cel politic, construit în armonie si complementaritate cu acesta.Regalitatea a redevenit o parte a României pentru a pune umarul la statornicie. Ea a putut influenta mersul tarii chiar si deposedata de putere politica sau de raspunderi administrative pentru ca are o vocatie naturala de leadership. Regele s-a întors în tara sa. Este vremea ca si România sa puna capat exilului la care a fost pe nedrept condamnata.Peste tot în Europa, unde sistemul democratiilor liberale functioneaza performant si coerent de sase decenii încoace, se cauta solutii pentru gestiunea schimbarilor dramatice care au loc în societate, pentru a opri degradarea substantei puterii publice, pentru a face fata deficitului de performanta, lipsei de generozitate si de responsabilitate a celor care conduc temporar institutiile guvernarii.În România, desi de saptesprezece ani încoace consolidam institutiile democratice, sistemul a depins mereu, prea mult, de personalitatea si de actiunile oamenilor care au gestionat puterea. Institutia trebuie sa fie mai importanta decât omul. Fiindca numai aceasta precautie a sistemului poate împiedica devierile pe care democratia, ca instrument, nu le poate evita.Daca ma uit, prin comparatie, la comportamentul public al regelui Mihai si la cel al liderilor politici, constat ca Regele, desi octogenar si purtator de Coroana, s-a purtat în permanenta în spiritul unei democratii liberale armonioase, cu masura, bun-simt, cu grija fata de oameni si cu respectarea cuvântului dat. Ceilalti au facut, prea adesea, exact contrariul: de câte ori au putut, au actionat la limita legii, au aplicat regula bunului plac, au folosit propria institutie, de la mici primarii pâna la marile piese de pe tabla de sah a administratiei publice centrale, în sensul interesului personal, au manipulat societatea cu toate mijloacele, private sau publice, în directia care le convenea mai mult.Aceste devieri de la comportamentul democratic si institutional sunt expresia si sursa inconsistentei institutiilor însesi. Desi democratice, unele institutii au devenit mecanisme vulnerabile, fara istorie, fara continuitate, fara respectabilitate, fara competenta, care cad prada, constant, brutalitatii ego-ului fiecarui aventurier care ajunge, pe cale democratica, sa le domine.Faptele lui Carol I ramân în istorie nu fiindca au fost monarhice, ci fiindca au fost fondatoare de stat modern, vizionare si aducatoare de statornicie. Ele au validat principiul monarhic, ca element structural al societatii românesti.România europeana, folosind fara complexe de inferioritate argumentele ce au format-o ca stat modern, va fi o tara mai puternica, mai pragmatica si mai capabila sa înfrunte timpuri ce nu se anunta nici linistite si nici pasnice.Regele este pastratorul de drept al valorilor fundamentale. Pentru a vedea coroana pe care regele Mihai o asaza pe crestetul României de astazi, nu ai nevoie de ochi, ci de cetatenie.