Despre un discurs al PreSedintelui Si alte câteva reflecTii

articol aparut in Cultura, nr. 170 din 2008-04-24
» cultura cultura politica »
Autor: Bogdan Duca

Pe 16 aprilie a avut loc, în frumoasa aula a Fundatiilor Regale (cladire ce gazduieste actualmente acea institutie paramilitara pe care unii o numesc Biblioteca Centrala Universitara), o conferinta organizata de fundatia Konrad Adenauer, al carei invitat a fost domnul Traian Basescu.

Aripa tânara

Publicul participant a fost alcatuit din jurnalisti (nelipsiti de la astfel de evenimente prezidentiale), bursieri si alumni ai Fundatiei crestin-democrate Konrad Adenauer, tineri membri ai PLD, Elena Udrea si alti câtiva participanti ce aflasera cumva de eveniment si tinusera sa fie prezenti.

Discursul Presedintelui a fost de fapt o sinteza a deciziilor luate la Summitul NATO de la Bucuresti. O sinteza facuta de Presedinte care exprima, desigur, multe dintre punctele de vedere personale, întemeiate sau nu, ale lui Traian Basescu.

Dar înainte de a ne apuca de lucrurile serioase (i.e. analiza discursului domnului Basescu) nu ma pot abtine sa nu comentez, cu rautacioasa ironie – o spun înca de la început – atmosfera acestei conferinte.

O adunare mare de tineri în costume sau costumatii de ocazie (în cazul fetelor), discutând despre noile insigne ale PDL care costa 100 de mii de lei (probabil „vechi“), despre telefoane mobile si alte lucruri de maxima importanta pentru binele partidului si al tarii. Privindu-i îti dai seama ca tineretul din partidele noastre politice alcatuieste (cu mici exceptii, desigur) o masa amorfa si nivelata.

Pustanisme la cravata, viziuni politice provocate de lecturarea unor articolase de presa sau de „sedintele de partid“ (alea în care nu se discuta în ce discoteca se va face urmatoarea petrecere), iata ceea ce pot sa ofere majoritatea membrilor organizatiilor de tineret. Nu trebuie decât sa îi întâlnesti, ca mine, ocazional, la diverse manifestari mai mult sau mai putin politice, ca sa îti dai seama ca minunatele programe de promovare a tinerilor în politica sunt perdante de la bun început. Pe cine sa promovezi? Ce sa promovezi?

Cu exceptia câtorva tineri, localizabili mai degraba în organizatii non-guvernamentale de orientare politica, gen CADI sau ISL, decât în organizatiile propriu-zise de partid, marea masa a tineretului „angajat politic“ e alcatuita din lipitori de afise, copilasi de demnitari, copii de oameni de afaceri si tineri care stiu ca se mai pot lipi de o petrecere sau alta, de o scoala de vara sau de o excursie, daca interesele partidului o cer.

Desi ar trebui sa fie reflectii ale viitorului politic al partidelor pe care le reprezinta, organizatiile de tineret sunt de fapt fantome ale trecutului sau cel mult imitatii caricaturale ale prezentului. „Che guevaristii“ PSD-ului, prin însasi asocierea lor cu liderul comunismului sud-american, arata incapacitatea social-democratilor români de a depasi, fie si macar simbolic, comunismul. Iata fantomele!

Cât despre copiile caricaturale ale prezentului, un bun exemplu e reprezentat de tineretul democrat-liberal. Imitând disperarea seniorilor din partid de a se „da bine“ pe lânga Traian Basescu, unicul garant al succesului lor politic, tineretul democrat-liberal, ignorând ca si „mai marii“ lor incoerentele ideologice ale unui partid de dreapta liberal, crestin-democrat, conservator si... neoconservator (toate la un loc, doar-doar câstigam alegerile!), aleg ca presedinta a tineretului pe tânara, frumoasa, dar (fara nici o suparare, domnule Presedinte!) incapabila de a tine un discurs coerent Elena Basescu. O alegere ce arata neputinta de a pastra macar si iluzia independentei fata de Cotroceni, dar si o reconfirmare a profetiei marxiste cu repetarea istoriei ca parodie (si Nicusor Ceausescu a fost secretarul UTC – dar macar avea discurs si fler politic, pentru vremurile si realitatile timpului sau).

Comportamentul tinerilor pedelisti de la conferinta Konrad Adenauer despre care vorbeam – si despre care as vrea sa mai vorbesc – a ramas în acelasi spirit.

Dupa ce Elena Udrea, un alt complex (în simplitatea sa) personaj politic, a tinut sa puna niste întrebari „încuietoare“ Presedintelui, atingând, indirect, chestiuni ce tin de sfera privata a negocierilor politice, au urmat interventii ale tinerilor pedelisti, care mai de care mai „profunde“.

Unul dintre ei, dorind sa fie „cool“, a reluat bancul cu „licuricii“ (stiti dumneavoastra ce banc!) reusind performanta trista de a-l pune într-o situatie proasta chiar pe domnul Basescu, ce rostise un discurs sobru si care tinuse tot timpul la morga prezidentiala.

Inflatia de tineret democrat-liberal l-a determinat pe Basescu sa se întrebe, mai în gluma, mai în serios, daca nu cumva este la o sedinta de partid.

Si acum sa trecem la lucrurile serioase...

Ucraina, Rusia, Cecenia – viziunea d-lui Basescu

Bilantului Summitului NATO de la Bucuresti, spunea Traian Basescu, nu a fost unul negativ. Si desigur ca are dreptate când spune aceasta. În definitiv, exceptând impactul de imagine, victoriile Rusiei împotriva NATO au fost victorii a la Pyrrus. A obtinut amânarea integrarii Georgiei si Ucrainei în NATO, dar a vazut cum scutul american antiracheta va fi completat cu un scut NATO. De asemenea, Balcaniul se pare ca este pierdut pentru orice orizonturi geopolitice rusesti.

Tranzitarea spatiului aerian rusesc înspre Afganistan, ca si suplimentarea de catre aliatii SUA a numarului de soldati ce trebuiesc trimisi in Afganistan sunt de asemenea înfrângeri ale Rusiei, respectiv „victorii“ ale Statelor Unite.

Însa nu problemele NATO au fost cele cu adevarat dureroase, ci problemele României. E un fapt de necontestat (recunoscut fatis de George W. Bush, la Neptun) ca Traian Basescu si România sunt lideri regionali. Dar oare profita România de pe urma acestor reale avantaje geostrategice?

Sustinerea pe care România o acorda integrarii Ucrainei în structurile nord-atlantice nu se face în nici un caz prin negociere. Spre deosebire de Grecia, care a stiut sa îsi apere interesele nationale (fie ele reduse si la dimensiunea unui simbol precum numele unei provincii istorice – Macedonia), România a sustinut si sustine, fara negocieri, integrarea Ucrainei în NATO.

Si daca problemele româno-ucrainiene s-ar reduce la chestiunea memoriei efectelor pactului Ribbentrop-Molotov! Nu numai Bucovina de Nord si sudul Basarabiei sunt, însa, subiecte de disputa. Pe lânga acestea uitam foarte usor de ocuparea ilegitima si neratificata de nici un document oficial a tinutului Herta si a insulei Serpilor, uitam de situatia dificila a minoritatii românesti din Ucraina, deloc protejata de catre regimul de la Kiev, dar uitam si de afacerea canalului Bârstroe, ca si de lista lunga de „sicane“ jucate fara mila de ucrainieni pe canalele  Dunarii.

Întrebat din sala despre aceste probleme (de catre persoane ce nu erau membri ai tineretului democrat-liberal, probabil), domnul Basescu a fost un bun... kantian. Domnia sa ne-a explicat cum România nu are de gând sa faca un asemenea gen de presiuni asupra regimului de la Kiev, exprimându-si în schimb încrederea în justitia internationala.

O alta chestiune deosebit de importanta atinsa de Presedinte în discursul si interventiile de dupa discurs a vizat problema Rusiei. În timpul Summitului, domnul Basescu, spre încântarea mea, atrasese  cu fermitate atentia rusilor asupra faptului ca razboiul rece s-a sfârsit, iar atitudinea agresiva a Rusiei fata de extinderea NATO este lipsita de orice justificare.

Continuând aceasta idee, la conferinta despre care vorbesc aici, domnul Basescu încearca sa se/ne convinga cum ca... Rusia lui Vladimir Putin este o democratie. Ei bine, chiar asa o gogoasa nu o poate nimeni înghiti decât daca nu cumva, asemenea domnului Gerhard Schroeder (fostul cancelar al Germaniei, pentru cei care au facut bine de l-au uitat), este ajutat de o mica sinecura oferita direct sau indirect de Moscova.

Cum nici domnul Basescu, nici noi si nici cititorii nostri nu suntem (potentiali) membri ai vreunui consiliu de administratie de companie ex-sovietica, nici nu are rost sa ne chinuim sa ingurgitam gogoasa.

Dar de ce pare domnul Basescu ca vrea sa uite moartea societatii civile ruse, asasinarea jurnalistilor prea curiosi, înlocuirea mafiei cu forme subtile de terorism de stat? E simplu. Pentru ca aceasta este politica neoficiala a UE: cât mai prietenosi cu Moscova pentru ca... americanii sunt mai rai.

Ascultând de alti sfatuitori decât de intelectualii apropiati domniei sale, Vladimir Tismaneanu, Traian Ungureanu, Gelu Trandafir etc, care au scris si comentat, de fiecare data când au avut ocazia, despre pseudo-democratia rusa (care, citim într-un articol de saptamâna trecuta din „Los Angeles Times“, al lui Jonah Goldberg, a început subtil procesul de reabilitare al lui Stalin), domnul Basescu ne prezinta o Rusie aproape idilica.  Sunt sigur ca nici domnia sa nu crede ceea ce spune, dar de ce sa ne jigneasca si noua inteligenta?

Întrebat din sala daca poate pune semnul egalitatii între atentatele teroristilor ceceni si atentatele ce au lovit Occidentul, domnul Basescu s-a grabit sa echivaleze fenomenele.

În fapt, diferentele sunt foarte serioase. Daca în Cecenia, unde sunt multi mujahedini, e drept, cauza luptei nu este înfrângerea unui teologal „Mare Satan“ (identificat de teoreticienii crimei islamiste cu Statele Unite si Occidentul), ci independenta unei mici republici autonome ruse, atentatele de la 11 septembrie, de la Londra sau de la Madrid au o puternica dimensiune teologica. Ele tin de o teologie jihadista excelent analizata de George Weigel într-un studiu pentru „Foreign Policy Research Institute“.

Dar o alta mare diferenta se remarca în tipul de reactie al victimelor în fata acestor atentate. Daca în Occident avem parte de respect pentru victimele atentatelor, respect pentru alteritate si o replica ferma, ce nu sta sub logica razbunarii, interventiile trupelor rusesti în actiuni de „salvare“ a ostatecilor s-au concluzionat cu masacre teribile în care si victima, ca si teroristul, au fost condamnati pieirii.

Din aceasta diferenta se poate extrage adevaratul grad de democratie al Rusiei.

Printre greseli

Desi domnului Traian Basescu se pare ca nu îi mai plac analistii politici (se vede ca nu îi mai citeste nici pe cei bine-intentionati), îmi permit, cu inocenta celui care nu este platit de nimeni, dar si cu credinta ca are potentialul sa fie cel mai bun Presedinte al României de când am fost capatuiti cu republica, sa îi dau câteva sfaturi.

Mai întâi l-as sfatui sa opreasca procesul de „pecerizare“ a Partidului Liberal Democrat, partid care organizeaza grupuri de aplaudaci, îi promoveaza familia în functii  sperând ca aceasta le va oferi membrilor participarea la o guvernare la care, fara forta mitului politic Traian Basescu, nu ar avea cum sa ajunga.

În schimb, l-as îndemna sa-si îndeseasca întâlnirile cu „intelectualii“ (ce denumire! Parca am vorbi de un soi de breasla sau de asociatie!), cautând acea coerenta doctrinara fara de care concepte ca „dreapta“ sau „stânga“ sunt vorbe în vânt, iar actele politice sunt condamnate sa ramâna simple gesturi.

Apoi, l-as sfatui sa ramâna Presedintele clar si direct (nu si vulgar!) care vorbeste pe limba poporului si care nu pare sa se sfiiasca sa spuna albului alb si negrului negru.

---