Înainte de cutremur
articol aparut in Cultura, nr. 170 din 2008-04-24» cultura revista revistelor »
Autor: C. STANESCU
Putini dintre scriitorii care o fac pe ziaristii pe hârtie sau pe micul ecran recurg la rubrica de cotidian pentru ca le pasa cu adevarat de ce se întâmpla si fiindca îi doare ce vad ori vor sa spuna ce simt. Practica ziaristica a scriitorilor e, în general, nutrita de ambitia vizibilitatii si de porniri mercantile. Se vede din stil: arogante în tinuta si seci în forma, majoritatea rubricilor sustinute de scriitori vin cu subiecte supte din deget ori cu polite platite confratilor din alte tabere, toate socotindu-se „adevarata elita“. E un bâlci al desertaciunilor si al pustiului plin de convingeri simulate ce l-ar deprima pe gazetarul Eminescu. Sunt si exceptii ce confirma regula. Un ton „eminescian“, plin de sarcasm îndurerat desoperim în mai fiecare din editorialele lui Tudor Cristea din Gaesti publicate în „Litere“, remarcabila revista din târgul dâmbovitean pe unde au lasat urme Serban Cioculescu si bunul sau prieten Vladimir Streinu. În foiletonul lui din „Litere“ intitulat „De-a tura-vura“, Tudor Cristea pune sub semnul îndoielii un principiu sacrosanct de care nu e bine sa te îndoiesti, oricât de cartezian ai fi: principiul libertatii de opinie. Marea majoritate a „cetatenilor de buna credinta“ convin ca singura cucerire palpabila si neîndoielnica ramasa în picioare dupa revolutia din decembrie este libertatea de expresie echivalata însa simplist cu a spune ca oricine poate spune orice. Nu-i deloc asa. Tudor Cristea are temeritatea de a denunta nocivitatea unui principiu ce „suna“ bine: „grav este ca asa-zisul principiu al libertatii de opinie face ca pe la televiziuni, pe la radiouri, dar si prin presa scrisa numerosi insi si inse spun sau fac ce le trece prin gleava“ (glava: cap gros, capatâna, cf. Saineanu L., „Dictionar universal al limbei române“, ed. 1929). Bunaoara, scrie Tudor Cristea, „fostul infractor Miron Cozma, proaspat iesit din închisoare în sclipiri de blitzuri si în raza camerelor de luat vederi: individul, invitat chiar la televiziunea de care vorbim, în emisiunea unui realizator care palavrageste periodic cu amicul sau, fost poet si etern disident, siluind buna si rabdatoarea limba româneasca redusa la cincizeci de cuvinte si expresii orale, Miron Cozma, zic, ne anunta ca vrea sa-si faca partid si ca intentioneaza sa candideze la presedintia tarii. Iar pamântul bietei tari tace si rabda asemenea insolenta, în vreme ce noi surâdem cu îngaduinta“. Probabil ca si CNA-ul „e convins ca libertatea de a spune si de a face tot ce-ti trece prin tartacuta e un semn de democratie sau chiar culmea acesteia. Nu e!“ – riposteaza Tudor Cristea, excedat de prostia, demagogia si ticalosia cu drept de a se înfrupta cu nerusinare tolerata din principiul sacrosanct al „libertatii de expresie“. Dezastruoase, efectele acestei libertati contraselective încing pâna la rosu condeiul scriitorului: „România functioneaza dupa principiul lumilor swiftiene. E o argheziana Tara de Kuty, unde toate sunt întoarse cu susul în jos, iar televiziunile noastre, în frunte, vai, cu cea nationala, sunt emblemele ei. Pe micul ecran îsi dau aere tot felul de prostalai fuduli, despicând în patru firul propriei ignorante si încercând în zadar sa împarta în fâsii ceata din propria minte. Femei divortate de sapte ori ne dau lectii despre casnicie. Maestri de moda îmbracati aidoma unor cersetori ne vorbesc despre eleganta. Infractorii ne gavaresc despre cinste, iar mincinosii patentati despre adevar. Parasutele care fac topuri ale sutelor de barbati trecuti prin viata si patul lor ne învata cum sa iubim si ne dau lectii de morala. Mascaricii de bâlci ne fac cu degetul ca nu suntem seriosi. Catârii contesta caii pur-sânge. Oile povestesc cum au mâncat ele lupii, iar Gigi Becali ne spune cum o sa umileasca alde Dica si ai lui marile echipe ale Europei. Si cum presedinte al tarii nu o sa ajunga nici Miron Cozma, nici Vadim Tudor, nici Nastase, ci el. Iar pamântul tarii continua sa taca si sa rabde…“. Doar cu rabdarea pamântului nu sunt de acord din aceasta viziune a unei lumi rasturnate a lui Tudor Cristea: din când în când inima tarii, Vrancea, ne mai da câte un semn, mic, ce-i drept, înaintea celui mare, înainte de cutremur…