Întru respectarea celor „zece porunci“!
articol aparut in Cultura, nr. 118 din 2008-04-17» cultura cultura sportului » Venind din iarb`
Autor: CORNEL DINU
Primul semn ca s-ar putea sa asistam la o ierarhie a campionatului, decisa la masa verde a comisiilor si nu a terenurilor, s-a consemnat. Steaua a câstigat cu 3-0 în Giulesti, desi în minutul fatidic al brichetelor aruncate spre teren pierdea. Si destul de clar...
Cei care ne îndreptam spre senectute, stim ca nu ne putem salva ca natie, în haosul moral declansat si cu buna stiinta pe mapamond, decât daca ne vom recunoaste viciile. În fond, orice societate, daca se considera asa ceva, are datoria de a spune declarându-si propriile idei, ceea ce este corect, dar mai ales ceea ce are gresit. Si atunci, dovedind responsabilitatea maturitatii trecerii prin felurite greutati în timp, sa continue si sa perfectioneze ceea ce are bun; si sa stabileasca masuri, chiar si necrutatoare, pentru a-si opri si anula raul care o macina. Masurile de corectie sunt simple. Reguli si un cadru legislativ care sa le cuprinda, aplicate imediat. Este „securitatea democratiei“, asa cum a numit aceasta necesitate fostul zglobiu presedinte Bill Clinton. Greu se va face asa ceva la noi, stim si simtim cu totii. Traim parca o copilarie ce ne-a fost furata, si ca orice tânc, facem numai nazbâtii. Tare costisitoare, ce-i drept. Si tot apropiat de acest adevar se spune ca este mai acceptabila o lege proasta sau necuprinzatoare, decât o faradelege. De fapt, acesta cred ca este si spectrul deciziei care s-a luat dupa incidentele din Giulesti. Pentru ca arbitrul respectiv, nici macar Diaconu (!), nu a avut acoperirea regulamentara în ceea ce a decis pe teren si, prin urmare, nici în felul în care a descris evenimentele cu care s-a confruntat în raportul de arbitraj. Dar, pentru ca s-a considerat, în fine, ca tribunele au devenit tare periculoase prin felul în care se manifesta în sporturile de echipa de la noi, s-a dat un verdict compensatoriu, de referinta. Si o prima puternica atentionare ca... asa nu se mai poate! Tot atât de adevarat este ca am asistat si la un spectacol impresionant de asa-zisa judecata: nici... pripita si nici... primara. „Ca la noi la nimeni“ si în actul atât de important al eventualelor dezbateri ca si în cel al pronuntarii. Or, daca ne-am întors în ceea ce priveste mijloacele de guvernare acolo unde ne-a fost întotdeauna locul, în Europa moderna, sa-i respectam si procedurile. Astfel, daca în forurile europene din care facem parte înca dinainte de '89, se fac pronuntarile doar dupa ce sta scris în raportul arbitrului si în cel al observatorului de joc, si noi trebuie sa procedam la fel. Deci, de ce a mai fost nevoie la respectiva Comisie de Disciplina, de dezbateri, de audieri si de fel de fel de comicarii care au durat aproape zece ore!?... Ajungându-se pentru prima data, târziu în noapte, sa admiram abandonul presei. Care-si însirase aparatele de impact pe scarile sediului unde se desfasura simulacrul de judecata, mânuitorii plecând dupa ceva odihna sau merinde... Placuta scena si tare as vrea sa se repete. Cu actorii presei si nu cu completele de judecata atât de inventate. Remarc în acest sens un singur aspect. Presedintele respectivei comisii este un tinerel si plapând avocat. Si se stie ca avocatii sunt deseori inventatori ai nerespectarii legii, mai ales în zilele noastre. Sau au prea des tendinta de a interpreta legea pentru a-si salva clientii, multi dintre ei infractori notorii! N-ati gasit, domnilor federali, macar un procuror, ca sa nu mai spun ceea ce se-ntelege de la sine, un judecator? Cu experienta în a judeca si nu doar de a perora pentru a-si ascunde scopul. Caruia sa-i dicteze cu adevarat litera regulamentelor si propria constiinta, verdictul de pronuntat. Iar totul sa nu dureze – nu mai erau necesare feluritele audieri si prezente doar zornaitoare – mai mult de o ora. Ce sa mai spunem si despre „hocus-pocus“-ul înfaptuit prin hazlia si neverosimila sanctiune dictata stelistului Lovin. În fond, pentru ce? Daca s-a hotarât astfel, pentru ca toata tara a vazut cum îl îndemna pe arbitrul Diaconu sa iasa cât mai repede de pe teatrul de sub „Podu’ Grant“, atunci halal sa ne fie! O atât de idioata tentativa de echilibrare a hotarârii, nu prea are nici macar vreun precedent în simulacrul nostru de stabilire a dreptatii. Dreptate care, filozofic, se spune ca este imposibil de identificat, atât timp cât ce pare drept pentru unul este nedrept pentru celalalt... Doar la câteva zile dupa acest moment istoric pentru fotbalul nostru, pe care, totusi, „Rapiduletul“ îl retraieste pentru a patra oara (!), dupa anul de rascruce 2000, Federatia, prin Presedintele sau, a invitat conducatorii echipelor primei divizii sa dezbata un „Cod de Conduita“. Firesc, pentru ca, prea multe dintre aceste cluburi au oameni de imagine si de decizie care se manifesta, de o buna bucata de timp, mult mai urât decât aruncatorii de bricheta ai tribunei. Stim cu totii si acest adevar atât de periculos. Ei bine, s-a propus chiar un decalog de comportament. Vrem nu vrem, dar aducea în vreo doar patru propuneri, începute cu... „sa nu!“, cu cele zece porunci aduse de patriarhul Moise de pe Munte. Atunci, el nu se mai întelegea cu semenii sai scapati din sclavie, si l-a întrebat pe Dumnezeu „ce sa faca?“. „Am sa-ti dau Legea!“ a spus Creatorul. Si de atunci, cele „zece porunci“ sunt Legea de baza a civilizatiei umane. Tot atât de necontestat este ca omenirea le-a respectat doar arareori cu sfintenie. Si poate ca de aceea se afla, din ce în ce mai mult, numai pe marginea prapastiei...Sa ne aducem aminte de un alt adevar, sfidator de recent. „Codul eticii si echitatii socialiste“ din societatea „atât de nedreapta“ dinainte de 1989, avea si el la baza tocmai „Legea de pe Munte“, data lui Moise pentru tribul sau. Lasând suferinta nerespectarii sa continuie si revenind la dezbaterea interesanta de la „F.R.F.“, tocmai în „sala profesorului Traian Tomescu“, plecat dintre noi si cu multa scârba, mai mentionez doar finalul. Toti cei prezenti au cazut de acord ca nu ne putem abtine în a nu ne mai balacari, trebuind aplicate, ca sigure, masuri reparatorii, prevederile regulamentelor în vigoare. Adica, sa se ajunga pâna la depunctarea echipelor a caror conducatori nu se pot corija. Sau, ca o pedeapsa recuperatorie, pilduitoare si acestora sa li se aplice prevederile ultimei „Legi – antiviolenta“ pe stadioanele noastre. În sensul ca nu mai au voie sa intre pe stadioane, atâta timp cât sunt pedepsiti prin interzicerea acestui drept. Deoarece stim ca amenzile încasate, cu multe, multe zerouri, ca si interzicerea de a-si reprezenta clubul oficial la forurile conducatoare ale acestuia nu i-au potolit deloc. Iar daca media ar prezenta pe primii pedepsiti stând linistiti acasa, doar în fata televizorului si neforfotind onomatopeic, iarasi, prin tribune, cred ca ceva, ceva, tot se va schimba. Si spre bine.