Discursul unui matematician vazut de un neurolog
articol aparut in Cultura, nr. 118 din 2008-04-17» cultura cultura ideilor »
Autor: JEAN ASKENASY
La ora când scriu aceste rânduri, joi 27 martie ora 12:00, matematicianul Solomon Marcus prezinta discursul sau de receptie la Academie, la 15 ani dupa ce a fost primit de ea. Descoperind cu surprindere ca în perioada lipsei de libertate niciunul dintre predecesorii sai nu si-a prezentat discursul de primire, considera de datoria sa, ca semn al timpurilor care s-au schimbat, sa se supuna acestui act de constiinta fata de tara si fata de Academie.
Solomon Marcus a publicat 50 de carti, 400 de articole stiintifice, iar numarul de autori care-l citeaza se ridica la 1 000. Diferenta dintre un savant si un profesor universitar este aceea ca noi, profesorii, cercetam si publicam rezultatele cercetarii, el, savantul, îi depaseste în cercetarile sale pe toti înaintasii sai. Parcurgând cele 37 de pagini ale discursului intitulat „Singuratatea matematicianului“, ajuns la pagina 7, citesc: „ma aflam pe un traseu transdisciplinar, care ma obliga sa învat nu numai lingvistica, ci si biologia sistemului nervos, biologia ereditatii“ s.a. Solomon Marcus, matematician de frunte, învata ca un autodidact biologia sistemului nervos, alias neurologia, pentru a întelege matematica. Aceste rânduri, împreuna cu parcurgerea celor 55 de subtitluri, ma obliga, în calitate de neurolog, în ciuda limitelor posibilitatilor mele de a întelege matematica, sa scriu aceste rânduri. N-am recitit, înainte de a le trimite saptamânalului Academicianului Augustin Buzura, „Cultura“, teorema lui Pitagora, ori definitiile sinusului si ale cosinusului, elemente de trigonometrie sau o introducere în algebra. Totusi, în ciuda efortului depus de-a lungul unei nopti albe, se pare ca limitele impuse de întelegerea mea ca neurolog cresc logaritmic cu încercarile de a le scadea. Dupa parcurgerea subcapitolului „Componentele si functiile limbajului matematic“, limitele întelegerii chiar au capatat proportiile unor ziduri de granit. Dorinta însa de a dezvalui emotia traita, la citirea produsului exceptional nascut în creierul unui matematician, care m-a onorat trimitându-mi discursul înainte de prezentare, mi-a dat forta sa strapung zidurile de granit, si sa le împartasesc cu cititorii „Culturii“. În primele capitole, Marcus descrie frustrarea copiilor si a adolescentilor, cazuti victime ale matematicii oferite de manualele scolare. Aceasta matematica nu place elevului, el o respinge si ea devine pentru el o pedeapsa. La pagina 20, este prezentat marele Titeica, în rolul de avocat al matematicii: „matematica este cea mai perfecta limba în care se poate povesti un fenomen natural“. Mentorul lui Marcus, Profesorul Miron Niculescu, l-a ferit sa devina victima acestei stari de fapt, dându-i posibilitatea sa înteleaga valoarea reala a matematicii în întelegerea proceselor, astfel ca, de la bun început, matematica devine pentru Marcus ceva asemanator poeziei lui Eminescu, Arghezi, Blaga si Barbu. Pe tot drumul studentiei, lecturile sale literare si filosofice îl apropie de matematica. Iata cum reda autorul aceasta legatura:„Matematica vie, aceea care te introduce în laboratorul de lucru al matematicianului, este numai aceea din revistele de cercetare, care exprima framântarile si cautarile cercetatorului. Asa mi s-a cristalizat caracterul de stafeta al cercetarii. Pornesti de la probleme, idei si rezultate ale altora, încerci sa faci un pas mai departe si, daca reusesti, sau numai crezi ca ai reusit, încerci sa transmiti altora mesajul tau. Astepti cu înfrigurare reactia lor, pentru a testa în acest fel coerenta, corectitudinea si interesul mesajului respectiv si pentru a vedea în ce fel este, la rândul sau, dus mai departe. Nu cumva, tocmai în acest dialog generalizat se afla esenta activitatii de cercetare, a creatiei, în general? Cele peste o suta de caiete care s-au acumulat în aceasta privinta fac parte organica din biografia mea intelectuala. Acum, internetul faciliteaza considerabil urmarirea acestui aspect. Biografia noastra în domeniul creatiei culturale a devenit, în mare masura, publica“.Marcus se confeseaza aratând momentele de rascruce din cariera sa de matematician. Aparitia articolului lingvistului Noam Chomsky privind modelele matematice de descriere lingvistica este unul dintre aceste momente. Aceasta lucrare îl fascineaza într-atât încât un nou orizont i se deschide, el vede legatura organica dintre logica matematica si lingvistica. Urmeaza momentul descoperirii legaturii dintre matematica si psihologie, termodinamica, biologie si filosofie. Iata-l pe savant parcurgând traiectoria multidisciplinara spre informatica, stiinta care se nastea sub bagheta magica a celui care a fost Grigore C. Moisil. Solomon Marcus este prins în vârtejul transdisciplinaritatii, împreuna cu Rosetti si cu Moisil. Marcus considera aceasta perioada drept perioada în care România devine una dintre primele tari în care s-au tinut cursuri universitare de lingvistica matematica si computationala, si prima în care s-a înfiintat o revista de profil. El este cel care redacteaza cursul de lingvistica matematica, în 1963, în România, USA, Franta, Moscova si Praga. În aceasta conjunctura, are loc ceea ce eu numesc incursiunea sa în neurologie, incursiune pe care Marcus o descrie astfel: „ma aflam pe un traseu transdisciplinar, care ma obliga sa învat nu numai lingvistica, ci si biologia sistemului nervos, biologia ereditatii, logica, psihologie cognitiva, structura limbajelor de programare si anumite capitole de matematica discreta care nu erau pe linia antrenamentului meu anterior, din studiul functiilor reale si al topologiei generale.“ Convins ca matematica nu este o unealta, ci un limbaj, ca si limbajul de cuvinte, Marcus observa patrunderea adânca a acestui limbaj în biologie. Limbajul matematic devine modalitatea predominanta de exprimare a fenomenelor economice, fapt oglindit de un mare numar de premii Nobel în economie acordate unor lucrari foarte matematizate. Acest fapt nu este strain de aparitia si dezvoltarea teoriei jocurilor de strategie, avându-i ca protagonisti pe John von Neumann, Oskar Morgenstern si John Nash.Orizontul trans-inter-multidisciplinar pe care si-l deschide Solomon Marcus îi permite sa înteleaga lucruri pe care noi ceilalti nu le putem întelege. De exemplu, el întelege de ce Jean Jacques Rousseau s-a servit de limbajul matematic pentru a explica teoria sa asupra guvernarii, de ce Samuel Huntington, în cartea sa de stiinte politice, foloseste metafore din algebra elementara. Chiar în discursul sau de azi, Solomon Marcus deschide neurologiei o cale de acces spre limbajul matematic. Descriind Metonimia, la pagina 12, ca tinând de natura intima a matematicii, savantul descrie un fenomen de aparitie curenta în neurologia de zi de zi, sub forma unei repetari a aceleiasi vorbe gresite, pe care neurostiinta o numeste jargonafazie persistenta. Iata-l pe matematician oferind doctoranzilor în stiintele matematice sau neurologice, prin simpla prezentare a unui discurs la Academie, o tema de cercetare intitulata „Jargonafazia persistenta si cele noua componente ale limbajului matematic“, tema de mare valoare. În continuarea discursului sau, savantul demonstreaza dimensiunea narativa a limbajului matematic, vizibila în itinerarele de cursa lunga, de tipul demonstratiilor maratonice, conduce la validarea teoremei celor patru culori, a teoremei lui Fermat, a conjecturii lui Kepler. În capitolul „Teatralitatea limbajului matematic“, descrie cuvântul teorema care, dupa etimologia sa greaca, are semnificatia de spectacol, drumul spre o teorema fiind, într-adevar, un spectacol.În capitolul „Matematica, tragedia si comedia la vechii greci“ face o analogie între calculul diferential si tragedia greaca si între inconsistenta sau paradoxul matematic si comedia greaca. Iata cum reda el aceasta analogie: „Eroul unei comedii sau este capabil de a sesiza orice gluma, orice vorba de spirit, sau nu-i în stare sa înteleaga niciuna. În acest fel, toate ideile pot avea o sansa egala de conflict sau de purificare“. Savantul vede în zeita Hybris aroganta si insolenta unei naturi oarbe. Romanii o personificau în Petulantia. Nemesis este rezultatul acestei arogante: faptele se razbuna pe cel care le-a ignorat. Dar un personaj tragic trebuie nu numai sa pacatuiasca prin hybris, ci si sa aiba darul ironiei. „Tragedia procedeaza prin analogie si prin substitutie omogena în gândirea rationala a eroului. Evenimentele sunt pregatite, controlate si interpretate, în asa fel încât sa fie în concordanta cu ipoteza. Are loc o dezvoltare care tinde spre integrare si generalitate“. Solomon Marcus vede, cu ajutorul limbajului matematic, relatia dintre calculul diferential si geniul mitologiei grecesti. El vede poezia lui Eminescu, si poezia în general, prin prisma limbajului matematic. Referitor la valoarea conceptuala a matematicii, el spune: „Încercati sa-l întelegeti pe zero numai pe baza definitiei sale si veti esua. Am încercat-o si eu si am esuat“. Vorbeste de poetica matematica asa cum ar vorbi de o sintagma oximoronica si, pentru a ne convinge de acest lucru, citeaza poezia pe care i-a dedicat-o poetul Nichita Stanescu cu elocventa dedicatie „Matematica s-o fi scriind cu cifre/ dar poezia nu se scrie cu cuvinte“. În subcapitolele care urmeaza, descrie cu o sobra modestie contributiile sale în domeniile procesarii automate a limbilor, a lingvisticii computationale, a informaticii si mentioneaza monografia lui Gheorghe Paun „Marcus Contextual Grammars“, aparuta la editura Kluwer. În subcapitolele „De la mituri la literatura si matematica“ si „Spiritualitatea matematicii în secolele XII-XVII si XVIII-XIX“, descrie metabolismul matematicii de-a lungul secolelor, pentru a ajunge la ora pasilor peste granite. Acest metabolism al matematicii este aproape inexistent în educatie, iar viata cotidiana nu are nevoie de formule, ci de deprinderi, de gândirea în etape, pe care matematica ni le inoculeaza. Când totusi, prin aplicarea unei simple formule învatate la scoala, jucatorii la loterie si-ar putea evalua sansele de câstig, se constata ca cei mai multi nici macar nu-si amintesc de existenta ei. Matematica este aruncata în derizoriu de modul în care se face educatia ei si de perceptia ei publicaMatematica ne ajuta sa întelegem de unde anume vin bogatia intelectuala, forta artistica, universalitatea în cuprindere si capacitatea de seductie a matematicii, atunci când aceasta ramâne autentica si nu înlocuita cu o caricatura a ei. Toate aceste comori ramân ascunse, chiar inexistente, în educatie, în perceptia publica, în cultura, în orizontul celor mai multi intelectuali. Nici macar cei care, prin profesie, au contact cu partea instrumentala a matematicii (fizicieni, ingineri, economisti etc.), de cele mai multe ori nu ajung la aerul tare al marilor spectacole pe care le ofera matematica. Savantul povesteste, cu o mascata mândrie patriotica, despre Seminarul combinat de matematica, genetica moleculara, lingvistica si informatica pe care l-a organizat la Institutul de lingvistica din SUA (Buffalo, New York, 1971). Si, în continuare, mentioneaza: „În anii '80, întreaga cunoastere îmi aparea unitara si devenisem foarte constient de daunele lipsei de comunicare dintre discipline.“ De aceea, „un rol decisiv în antrenamentul meu transdisciplinar a fost dialogul cu specialistii din alte domenii din câteva zeci de tari“. Mai remarca, în continuare: „Cunoasterea s-a globalizat, cercetarea s-a globalizat si ea, monitorizarea si evaluarea lor se fac la nivel global. Suntem controlati de altii, dar, în masura în care suntem validati, participam si noi la procesul de monitorizare si evaluare a altora. Situatia este perfect simetrica. Ne aflam în fata unei probleme care nu este numai a fiecarui cercetator în parte, ci si a culturii române în ansamblul ei. Aceasta cultura a fost timida în ceea ce priveste comunicarea cu lumea. O inertie istorica care trebuie acum învinsa.“ Excelenta este si aprecierea: „Paradoxal, cel mai înalt elogiu care se poate aduce unui anumit concept, unui anumit rezultat, este disparitia nevoii de a-l mai mentiona pe autor.“În încheierea discursului, Solomon Marcus aduce un elogiu dascalilor sai si încheie cu elogiul studentului sau Vasile Ene, care, în ciuda scurtei sale vieti, jumatate din cea de octogenar a profesorului, a reusit sa contribuie la progresul matematicii.Departe de a fi o oda închinata matematicii, discursul lui Solomon Marcu este o perla de cultura, care trebuie citita în întregime; eu ma limitez la cele mentionate si închei citând subcapitolul „Este matematica numai un limbaj?“, unde Marcus atinge apogeul discursului sau. Matematica este: „domeniu de cunoastere si de cercetare; fenomen de cultura; stiinta; arta; unealta utila în anumite situatii; limbaj; mod de gândire; catalizator al unor transferuri de idei; metode si rezultate; disciplina predata în scoli si universitati; fenomen social; joc; moda; mijloc de intimidare si chiar de terorizare; forma de snobism; posibila forma de patologie; mod de a întelege lumea; mod de viata; mod de a întelege propria noastra minte; parte a vietii noastre spirituale; filozofie. Ordinea nu este dupa importanta. Lista este deschisa.“