Cauzele noastre si ale altora
articol aparut in Cultura, nr. 118 din 2008-04-17» cultura cultura politica »
Autor: Constantin Stoiciu
(Corespondenta din Montreal)
În secolul trecut, prin anii '50, scolarii din Canada „cumparau“ piosi cu cinci centi un mic chinez. De fapt, fotografia unui mic chinez trist pe care misionarii catolici în China pretindeau ca-l salvasera de la foamete, ca-i salvasera si sufletul si l-ar fi salvat si de comunistii rai daca n-ar fi fost expulzati. Revolutia chineza din acei ani, în primul rând o revolta a taranimii si abia apoi comunista, avea sa puna capat nu numai feudalismului, ci si viselor imperialiste ale Occidentului de a decupa vechiul imperiu mandarin dupa modelul ciopârtirii Africii.Anii trec, visele ramân. Daca revolta calugarilor buddhisti n-a fost minutios si de mult pregatita, daca autoritatile chineze n-ar fi înabusit-o cu violenta si daca Olimpiada n-ar începe în câteva luni, nobila cauza ce agita de câteva saptamâni spiritele înfierbântate de dreptate si de adevar ale Occidentului ? independenta Tibetului si, în subsidiar, democratizarea urgenta a Chinei ? ar fi ramas un fapt divers, o stire oarecare, un surplus de adrenalina datorat primaverii. Ironie a istoriei, studentii francezi care s-au revoltat în 1968, îmburgheziti astazi, entuziasti admiratori si propovaduitori ai neoliberalismului, mari si guralivi amatori de cauze nobile, erau, în marea lor majoritate, maoisti.Îmbratisarea de cauze nobile a dat si va da totdeauna bine într-o cariera, fie aceasta si anonima iar elitele intelectuale au în general mai mult timp liber decât muritorii de rând si, vai, lumea e plina de evenimente tragice, stupide sau pur si simplu de neînteles. Cladita în timp si cu vadita simpatie, imaginea în circulatie a intelectualului de azi angajat într-o cauza îl descrie astfel totdeauna de partea adevarului, a dreptatii, a justitiei, a democratiei, a libertatii, a umanitatii într-un cuvânt. Nu este chiar ceea ce se întâmpla în realitate, dar suna frumos si exemplar.China de azi comunista si feroce capitalista, manufactura a lumii, locomotiva a economiei mondiale, creditoare a Statelor Unite, interpeleaza si socheaza. Nu stiu în ce masura si în România, dar oricum nu conteaza. Prezenta câtorva sute de muncitori chinezi în Moldova, magazinele, depozitele de marfuri si restaurantele chinezesti fac parte din decorul uman strident, dar relativ inofensiv al tarii. Un restaurant chinez exista si pe vremuri. Oarecum surprinzatoare, de aceea, balcanica voluptate cu care câtiva comentatori au luat în brate ultima cauza nobila ajunsa rapid si pe meleagurile noastre ca un fel de somatie de a nu rata, cum s-a mai întâmplat, urticaria ideologica din aceasta primavara a vajnicilor aparatori occidentali ai drepturilor omului. Cum memoria istorica e selectiva si nu are frontiere iar ignoranta nu doare, tineri si mai putin tineri condeieri s-au conformat. Într-o clipa de ratacire, as fi putut întelege ca problemele reale si grave ale României sau au fost rezolvate sau pot sa mai astepte sau nu merita sa devina o cauza demna de aparat. Dar mi-am amintit ca prea putini si marginalizati sunt intelectualii români care aduc în discutie educatia, sanatatea, saracia, privatizarea salbateca a pensiilor, violenta economica, degringolada morala, declinul culturii, haosul administratiei, România de azi în toata splendoarea ei urâtita de aproape douazeci de ani de capitalism salbatec. Oare numai naivii si idealistii sa mai creada si sa se straduiasca sa-i convinga si pe altii sa creada ca s-ar putea ca totul sa nu fie înca pierdut, ca prezentul nu e decât un accident istoric de import si ca prabusirea tarii în viitorul catastrofal prefigurat azi mai poate fi împiedicata?Mi-am amintit de asemenea ca nu ducem de fapt lipsa de cauze strict autohtone de consum permanent si nici de intelectuali care sa le apere deseori cu pasiune, cu patima chiar, cu fervoare totdeauna. Cauza sanctificarii politice a presedintelui în functiune a facut si face sa curga fluvii de cerneala. Cauza demolarii sistematice a adversarilor politici ai aceluiasi presedinte si a partidului pe care l-a fondat, de asemenea. Cauza condamnarii comunismului va ramâne înscrisa în memoria plebei ca o expresie de înalta virtuozitate intelectuala si morala într-un moment istoric în care nostalgia risca sa zdruncine temeliile noii societati românesti. Cauza bestelirii lichelelor care nu raspund la apeluri, ca si cea a pretuirii publice si intime a elitei elitelor pot fi deja predate scolarilor fara teama de a-i traumatiza. Etc., etc.Nici o legatura deci între cauzele autohtone pomenite mai sus si adeptii lor si cele care mobilizeaza Occidentul sau prea firava pentru a merita insistat. De retinut totusi ca, de-a lungul timpului, intelectualii occidentali nu s-au dovedit a fi altceva în marea lor majoritate decât misionari activi ce-au simtit din când în când imboldul crestin de a vinde pe nimica toata mici kosovari, mici ceceni, mici irakieni, mici afgani, mici cubani, mici tibetani salvati sau pe cale de a fi salvati de barbarie. Dezinvoltura cu care s-au prefacut si se prefac ca n-au avut si nu au habar de sordidele jocuri geostrategice care au configurat si au desfigurat lumea de ieri si de azi explica astfel de ce si cele mai nobile cauze s-au transformat în bufonerie morala. Cel putin în aceasta privinta, intelectualii nostri în voga si în gratii li se aseamana ca doua picaturi de apa si n-au nimic de învatat. (28 martie 2008)