Opera in direct - o cale de a trai teatrul liric
articol aparut in Cultura, nr. 118 din 2008-04-17» cultura cultura sunetelor »
Autor: PETRE – MARCEL VARLAN
Marturisesc ca volumul „Opera în direct“ (Bucuresti, Arvin Press, 2008) m-a pus în încurcatura. În primul rând pentru ca lucrarea – fiind o colectie de cronici, convorbiri si recenzii cu tematica muzicala – se alatura altor doua volume editate de criticul muzical si publicistul Costin Popa si ar trebui discutata în contextul volumelor-surori, adica „Opera Live“ si „Opera Viva“, aparute în 2002 si, respectiv, în 2004. Un alt aspect care creeaza dificultati în comunicarea unor impresii este marea bogatie de informatii si sugestii cuprinse în cele 364 de pagini de text si a înca altor 16 pagini de marturii imagistice, fotografii în care autorul apare în compania unor personalitati de prim rang ale scenei artistice muzicale nationale si internationale ca si din domeniul stiintei muzicologice.
De aceea, framântându-ma ce anume sa astern pe hârtie astfel încât sa fie cât mai ilustrativ pentru recentul volum al criticului Costin Popa si data fiind multimea lucrurilor pe care ar trebui sa le expun am ajuns la concluzia ca, pentru a fi mai sintetic, ar fi mult mai lesne sa ma rezum la ce anume sa nu scriu despre aceasta carte.
În primul rând, n-am sa reiau ideea despre critica muzicala care, desi pare un gen publicistic monden, frivol, a fost, ramâne si va fi un domeniu de maxima seriozitate gazetareasca. Si aceasta pentru ca este o ramura a muzicologiei, o reflexie a vietii muzicale oglindita pe retina, în timpanul si constiinta muzicianului specializat în aceasta directie. Ea reprezinta, am spune, un studiu muzicologic aplicat pe faptul muzical viu, palpitând, dar un studiu care nu este arid tocmai datorita contactului cu muzica si cu muzicienii prezenti pe podiumul de concert sau pe scena operei. Acest fel de critica muzicala este practicat de Costin Popa în cartea sa, „Opera în direct“. N-am de ce sa mai adaug, desigur, un aspect evident pentru oricine rasfoieste chiar si în treacat aceasta lucrare: limbajul domniei sale este placut, accesibil, fluent si elegant. Desigur, pentru aceasta virtuozitate lingvistica si stiintifica muzicala este nevoie de calificare. De aceea, n-am sa adaug faptul ca autorul acestui volum a studiat pianul, istoria muzicii si estetica vocala.
Specializarea pe latura de estetica vocala a criticii de opera o datoreaza – îmi destainuia Costin Popa, dorintei de a analiza problemele raportului dintre timbralitate si asumarea rolului artistic încarcat stilistic, care sunt „neglijate masiv de toti factorii implicati în teatrul liric: manageri, impresari, unii profesori de canto, unii dirijori si, ceea ce este mai grav, de cântaretii însisi când ramân sa-si dezvolte singuri carierele“.
Un alt aspect care se poate deduce dintr-o simpla privire aruncata în cartea „Opera în direct“ este practica autorului de condeier muzical, exersat în publicatii numeroase si de prestigiu.
Deci, criticul muzical Costin Popa ofera astazi cititorilor lucrarea sa cea mai recenta, „Opera în direct“. Nu am sa fac ample referinte, întrucât nu ar ajunge spatiul unui jurnal ca sa le însir. În schimb, am sa amintesc ca Nicolae Filimon, primul nostru critic muzical, afirma catre jumatatea veacului al XIX-lea: „în lume se practica doua feluri de critici: una «platita de artisti si antreprenori» si alta care «spune adevarul si revarsa lumina asupra publicului si tuturor amatorilor de muzica»“. Cred ca nu este nevoie sa mai precizez ca domnul Costin Popa se încadreaza în cea de-a doua categorie a criticilor: a celor care scriu adevarul.
În continuare, n-am sa va spun ca interviurile, cronicile, recenziile din acest volum sunt strabatute de sinceritate, fiind necrutatoare atunci când ating zonele sensibile ale neîmplinirilor artistice sau ale kitsch-ului rasarit pe altarul modernitatii cu orice pret, al înnoirii fara temei. Pentru ca, în privinta regiei moderne de opera, un subiect pe care-l apreciaza ca fiind actual, Costin Popa se considera permeabil la înnoiri, desi ramâne un traditionalist în virtutea necesitatii primordialitatii expresiei muzicale si a concordantei acesteia cu timpul si spatiul actiunii operei. „Nu stiu – îmi destainuia Costin Popa – cât voi rezista pe aceasta cale de mijloc, sîntrucât – n.n.t extremismul în regia de opera, cu conceptul actual de Regie-Theater, inunda scenele lirice, facându-i pe Verdi si Rossini sa se rasuceasca în mormânt“ („Lucia di Lammermoor la Opera – merite si semne de întrebare“, p. 122). Din aceasta cauza, nu cred necesar sa adaug ca toti cititorii lucrarii vor fi rasplatiti cu o mai cuprinzatoare întelegere a spectacolului liric si a problematicii vocilor.
N-am sa spun ca în paginile cartii, Costin Popa atinge si teme capitale pentru existenta artei în general: managementul artistic si financiar al institutiilor muzicale de gen, reflectând situatii aparute la Scala din Milano, în „Restructurare sau moarte“ (p. 266) ori la Opera de Stat din Viena, în dialogul cu Ioan Holender (p. 285). De asemenea, apar mentionate forme de cooperare pe care institutiile din România înca nu le concep, daramite sa le practice.
Dupa cum n-am sa scriu ca „Opera în direct“ este o radiografie a vietii spectacolului de opera si a prezentei scenice a artistilor lirici pentru ca, dupa cum se stie, chiar asa se întâmpla, Costin Popa având o larga perspectiva asupra fenomenului vocal si al vietii muzicale în general. Discursul seduce prin introspectiile rafinate în psihologia spectacolului în toate compartimentele sale. Astfel, dezvoltând perspectiva orchestrei în versiunea concertanta a operei, Costin Popa se dovedeste un fin analist al fenomenului muzical: „A fi pe podium – afirma criticul muzical – implica din partea instrumentistilor responsabilitati sporite, contact direct vizual si auditiv cu publicul, emotionalitate suplimentara – traita si indusa -, ajustarea mai rafinata a sonoritatilor, provocare continua în autoevaluare, directionata în sensul cresterii performantei la reîntoarcerea în fosa“ („Deloc, o... cenusareasa!“, p. 111). Acestea sunt gânduri care surprind si esenta prezentei artistice în concerte a aparatului orchestral de opera, nuantari datorita carora cititorul întelege mai bine pretentia marelui maestru al baghetei dirijorale Sergiu Celibidache ca locul ideal al audierii muzicii ramâne sala de concert.
De asemenea, n-am sa scriu ca veti descoperi, înca de la o simpla foiletare a lucrarii, o structurare logica, în care sunt grupate articolele de critica la spectacole de opera si concerte, interviurile cu personalitati importante românesti si internationale, ordonate dupa locurile de desfasurare: Bucuresti, scenele din tara, teatre mari ale lumii, festivaluri celebre între care „George Enescu“ ocupa un loc special. La acestea se adauga recenzii de carte, CD-uri, transmisii radio, video.
Textul este scris într-un tempo când alert – în enumerarile bogate de titluri, interpreti, corelari si comparatii -, când moderato – în „asezarile“ a piacere pe descrieri si comentarii de voci, roluri si manageri. Subtitlurile dinamizeaza discursul, îl fac mai incitant si, departe de a-l segmenta, îl leaga. Cronica lui Costin Popa lasa discursul deschis, pentru o posibila continuare, poate chiar a cititorului. Emotia artistica este prezenta în toata lucrarea „Opera în direct“, ceea ce mijloceste si mai mult contactul dintre autor si cititor, în folosul muzicii si al iubitorului acesteia. Medalioane vibrante apar în articolele dedicate unor mari disparuti dintre care-i amintim pe Ludovic Spiess, Elena Cernei si „Vocalistul astral“, cum îl numeste autorul pe marele Luciano Pavarotti.
În recenzia la volumul „Deceniile Operei Române“, recenzentul Costin Popa afirma un singur regret: „[...] acela ca, în nici unul dintre cele patru volume aparute, nu se afla un indice de nume, un indice de titluri de opera si balet, ce ar fi usurat cautarea“. Am preluat acest citat pentru ca exprima perfect si singurul meu regret în privinta valoroasei triade muzicologice al carei autor este Costin Popa.
În finalul a ceea ce n-am dorit sa fie o prezentare, pentru ca nu am notat multe alte lucruri bune si frumoase despre aceasta carte pe care v-o recomand calduros, pot sa afirm doar ca ea trebuia sa existe, dupa cum vor trebui sa existe si urmatoarele carti pe care – cu siguranta – distinsul autor le va scrie de acum înainte; iar acestea vor trebui sa se regaseasca pe unul dintre rafturile bibliotecii fiecaruia dintre noi si, undeva acolo, aproape de inima, în sufletul nostru.