Frumusetea e o marca înregistrata
articol aparut in Cultura, nr. 118 din 2008-04-17» cultura cultura media »
Autor: Camelia Jipa
Frumusetea este astazi conceptul de marketing cu tinta garantata, produce în serii nelimitate mituri pentru o piata înfometata si se vinde foarte bine pretutindeni unde exista cel putin o Eva dispusa sa culeaga marul pentru a-si face o masca faciala. Caci într-o lume-teatru, frumusetea este cea mai ofertanta masca, rolul care îti asigura succesul la public. Nu mai este privita platonician, ca o valoare absoluta, ci excesiv sociala, o arma de manipulare în masa atât de eficace pentru ca foloseste o obsesie colectiva: imaginea.Ca lucrurile au stat cam la fel si în trecut o dovedesc cuvintele ionicului Theofrast, care concluziona înca de dinainte de Christos ca „frumusetea este o înselaciune muta“, sanctionând astfel explicit caracterul mistificator al conceptului în discutie. Dar daca în Antichitate înfrumusetarea era apanajul claselor superioare, acum e accesibila oricarei categorii, bineînteles cu diferentierile de rigoare în functie de costurile de brand. De la baile parfumate, ochii conturati cu khol, buzele înrosite cu carmin si perucile albastrii împodobite cu aur ale Antichitatii la asocierea fardului cu desfrâul si vanitatea în Evul Mediu, oamenii s-au raportat mereu afirmativ sau negativ la tendinta de a-si schimba înfatisarea naturala pentru a-si construi o alta imagine, dupa chipul si asemanarea unor tipare create de ei. Fiecare epoca a avut normele sale de frumusete. În aceleasi timpuri medievale, femeia ideala era o tânara virginala, blonda, cu tenul alb-palid, buzele rosii si solduri înguste, pe când în Renastere locul acesteia este achizitionat de femeia împlinita, care trebuia sa se supuna regulilor unei noi trinitati: trei lucruri albe (pielea, dintii, mâinile), trei lucruri rosii (buzele, obrajii, unghiile) si trei lucruri negre (ochii, sprâncenele, genele).Ce a adus nou modernitatea fata de toate astea? Anorexia, industrializarea frumusetii si chirurgia plastica. Formele rubensiene produc astazi crize depresive. Femeia actuala se zbate sa prinda numerele câstigatoare 90-60-90, este prinsa în dualitatea înger-demon, în functie de exigentele modei, este inocenta, dar trashy, fragila, dar wild, se supune de buna voie unor operatii costisitoare pentru a deveni o Barbie de plastic, inexpresiva si spongioasa. Atât timp cât exista siliconul, pro-xylanul, acidul hyaluronic, botoxul sau lipomasajul, mai e o speranta de a nu ajunge înca în zona recycle bin a societatii. Nici barbatii nu sunt mai prejos, au început sa se raporteze la aceleasi canoane estetice cot la cot cu femeile, inventând o noua specie, metrosexualul.În Statele Unite se cheltuiesc anual 20 de miliarde de dolari pe produse cosmetice, 300 milioane de dolari pe operatii estetice si 33 de miliarde de dolari pe produse pentru slabit. Nu stiu care sunt sumele corespunzatoare în România, pentru ca nu am gasit nici o statistica în acest sens, dar sunt convinsa ca cifrele bat bugetul educatiei. Pentru adversarii produselor cosmetice chimice, s-a dezvoltat o industrie bio, estimata la peste cinci miliarde de euro la nivel mondial, iar piata este într-o expansiune uimitoare. Într-o consecinta logica, meseriile de stilist si chirurg plastician sunt la mare cautare, acesti Pygmalioni contemporani reusind acolo unde a esuat Dumnezeu: sa le aduca oamenilor multumirea fata de propria imagine. Pretutindeni, auzi voci autorizate care îti spun cu generozitate ce sa faci ca sa fii irezistibil, sa atingi perfectiunea, sa te metamorfozezi peste noapte într-un supermodel, pentru ca societatea nu tolereaza celulita, ridurile si carnea mai flasca. Un stereotip despre care, în zilele noastre, se spune ca ar consola doar pe cei urâti postula ca frumusetea exterioara o reflecta pe cea interioara. Mai nou însa, între cele doua nu exista prea multe legaturi. Interesul pentru exterior, pentru formele perfectibile, depaseste cu mult pe cel pentru fondul interior, valabil acum doar prin zona mistico-religioasa. Mai mult decât atât, se pare ca persoanele cu sex-appeal au sanse mai mari de a se angaja si câstiga mai mult decât cele care nu se încadreaza în normele moderne, plecând de la premisa ca au un plus la capitolele sociabilitate si încredere. Acestei confuzii ciudate i se adauga cea potrivit careia ceea ce este frumos este si bun, iar urâtul echivaleaza cu raul si trebuie extirpat. De unde vine însa aceasta cursa nebuneasca dupa frumusete? Pentru ca nu pare în nici un caz doar efectul unui simt estetic ajuns la cote paroxistice. Traim într-o competitie stresanta cu noi însine si cu ceilalti, pentru o miza care nu poate fi doar sociologica. Da, frumusetea poate fi un instrument de dominare sociala si o certificare interioara, o supapa existentiala când totul îti fuge de sub picioare sau devine prea greu de suportat, un bun vehicul al placerii pentru hedonisti, dar cred ca nu e doar atât. Ceea ce ne motiveaza s-ar putea sa fie teama acuta de sfârsit, de dezactivare ca urmare a degradarii fizice. Este o lupta cu timpul, cu moartea, care a atins în modernitate parametri maximi, o angoasa a fiintei în fata unui dincolo invizibil care poate fi amânat sine die. Pentru ca speranta de viata a crescut atât de mult fata de epocile anterioare, omul vrea acum sa împinga bariera finalului spre imposibil, iar tot ceea ce promite a fi elixirul tineretii vesnice devine colacul de salvare în fata prabusirii fiintei. Dar sa nu uitam lectia lui Fat-Frumos care a vânat mirajul „Tineretii fara batrânete si a vietii fara de moarte“, sfidând ordinea universala, dar a sfârsit implacabil sub actiunea acelorasi legi. Si a murit, pierzând frumusetea unei vârste a supremelor întelesuri.