Erotism cu probleme adânci. Debutanti cu antene lungi

articol aparut in Cultura, nr. 118 din 2008-04-17
» cultura »
Autor: CATALIN STURZA

Antologiile – utile pentru a selecta, a epata, a pastra. Alegi ce are un scriitor mai bun, sau ce are o literatura mai bun, la un moment dat. Epatezi: sunt dintre cei alesi pe sprânceana, am intrat în carti, elita sunt (si) eu. Pastrezi: cele mai frumoase poezii/piese de teatru/proze lungi/scurte din lume, din vremurile recente, din literatura X. Însa antologia mai poate avea doua functii: a experimenta si a promova. Testez parametrii si limitele unui gen, cum ar fi literatura erotica, printr-o antologie tematica de la Editura Trei. Promovez niste tineri necunoscuti dar, cum altfel, promitatori printr-o antologie de grup de la Editura Aula.
Povesti erotice românesti. 17 texte inedite scrise de autori români contemporani, Editura Trei, 2007
Miza antologiei, potrivit Magdaleniei Marculescu, coordonatoarea de proiect: „ce anume face un text scris sa fie erotic si bun în acelasi timp“? Miza secundara 1 – se preteaza limba româna la gimnastica literaturii erotice? Miza secundara 2 – se preteaza scriitorii nostri la cuvinte tari si la povestiri deocheate, cine e exhibitionist si cine e pudibond, cine controleaza o tema data si cine se lasa controlat de tema Editurii Trei?

Scriitori buni, scriitori cu carti publicate (cei mai multi dintre ei), scriitori mai mult sau mai putin tineri, scriitori mondeni. Glossy, as spune, în unele cazuri, cu realizari glossy si cu reviste trendy la C.V. Ceea ce e ok, mai multa disponibilitate si mai putine prejudecati. Irelevant din punctul de vedere al jurizarii, caci „ori esti mare scriitor si atunci faptul ca accidental scrii erotic nu justifica o invocare a erotismului ca gen, ori scrii prost, si atunci nu mai este cazul sa vorbim despre literatura“ (din „cuvântul editorului“).

Pe scurt, cei 17 autori inclusi în antologie sunt ori, ori. Unii scriu realmente prost. Din fericire, acestia sunt putini, proiectul si-a selectat în oarecare masura textele. De aici încolo, urmeaza o triere de gust.

Printe cei 17 sunt multi care au aratat, în mod perseverent, ca sunt prozatori buni. Îi numesc, în ordine alfabetica: Stefan Agopian, Radu Aldulescu, Ionut Chiva, Filip si Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Claudia Golea, Ioan Grosan, Cezar Paul-Badescu, Lucian Dan Teodorovici, Cecilia Stefanescu.

Printre prozatori se numara si pudici, si flasher-i, si toreadori care iau limbajul de coarne, si strategi care ataca lateral, prin învaluire în fantasmagorii si în metaliteratura. Se îmbraca si în batrâni, si în copii, în cuceritori si în victime ingenue, sunt când tarani, când computer geeks-i, fug înainte si înapoi, de la Internet la tovarasi si la Partid.

Practic, tema nu are limite, se poate experimenta orice, si farsa, si drama, totul e sa ajungi cândva la miez, sa atingi scena aceea erotica sau cuvântul acela sau secretul ala murdar care va detona toate focoasele si va arunca toata butaforia în aer.

S-ar spune ca cei mai avantajati ar fi cei care nu se tem de vorbele urâte, care iau limbajul cel licentios de partile cele mai sensibile. Si ca daca, într-un final, n-ai atins climaxul erotic, n-ai facut nimic. Oricât de curajoase ar fi, în acest sens, povestirile lui Ionut Chiva si ale lui Dan Sociu, ele sunt departe de a fi cele mai reusite din volum.

Cele mai bune povestiri sunt, cred eu, cele semnate de doi lupi batrâni care lasa cuvintele xxx în pace si care, pe deasupra, rateaza scena erotica fara prea multe mustrari de constiinta. Ioan Grosan si Stefan Agopian urca pe podium. Doua povestiri în decor comunist, un tata blazat si o tânara orfana de tata, la Grosan, un chimist precoce, o dragoste din copilarie si o prostituata, la Agopian.   

Mai sunt si alte povestiri bune, as fi nedrept sa nu-i numesc pe Chiva, Stefanescu, Aldulescu, Badescu, Teodorovici, Golea. Cei care n-au luat proiectul ca pe o tema pentru acasa, sau care n-au încercat sa epateze prin excentricitati ridicole, sau care au ramas, ca abordare si stil, egali cu ei însisi (Chiva, Golea în special), intra pe lista de mentiuni.

Acesta nu este un concurs, nu exista un juriu (dar fiecare cititor jurizeaza), nu se dau premii, desi e o parada pe un podium. Antologia de la Editura Trei nu e, în ultima instanta, despre cine e cel mai tare prozator din tara, daca ar fi asa multi candidati din prima liga au ratat oricum strigarea. E despre confruntarea profesionistilor cu rigorile scrisului la tema si termen si cu datele unui gen mai mult sau mai putin vizitat. Totusi, m-am apucat sa fac un clasament si configuratia acestuia îmi arata un lucru. Avem o literatura pudica, sobra, cu probleme adânci. Când nimeresc cu pana-n altfel de adâncimi, scriitorii nostri tremura, se înfoaie, se împiedica si dau calimara peste cap.



Junii 007. O antologie de Alexandru Musina, Editura Aula, 2007

Miza antologiei, potrivit lui Alexandru Musina, poet optzecist, patron de editura si profesor la filologie în Brasov: sa scoata la iveala, dintr-un grup de studenti creativi, câtiva James Bonzi ai prozei românesti.

Promovare, spuneam. Pentru niste tineri care, în marea lor majoritate, n-au publicat decât poezii si eseuri prin diverse reviste din Ardeal, si care tocmai au trecut printr-un curs de scriere creativa, sansa de a fi selectati într-o antologie e mana din cer. Urmatorul pas este volumul propriu, romanul de debut. Exista si poezie, si câteva scenete sau chiar scurte piese de teatru. Însa cei mai multi aspiranti sunt prozatori. Vreo patru fragmente de proza sunt extrase din volume „în curs de aparitia la Editura Aula“.

Bravo lor, bravo junilor, dar de ce ma intereseaza pe mine, cititorul nefilolog, acest volum de promovare a tinerelor condeie brasovene? Nu sunt scriitori „la vârf“, n-a auzit nimeni de ei si prin urmare nici subiect de conversatie/bârfa nu sunt. Nici macar nu scriu cu sex.

Nu? Scriu si cu sex, si cu eros, si cu psihologii, si unele texte de-ale lor sunt peste media „Povestilor erotice românesti“ de la Editura Trei. Scriu, în orice caz, despre ce traiesc ei, despre lumea aceasta, de acum. Gata cu tovarasii & cu Serbarile Marii si Tineretului. Junii participa la serbarile capsunilor din Spania, ale smenurilor si învârtelilor, ale societatii de nelimitat consum. Participa si observa, observa si judeca.

Junii n-au greturi literare. Nu se simt datori unei formule, unei generatii, unei conceptii anume despre realism si proza. Unii se joaca de-a Urmuz, altii o iau peste câmpii fantastice, însa cei mai multi lasa impresia ca nici nu s-ar stradui sa scrie fictiune. Ca transcriu ceea ce înregistreaza în jurul lor, ceea ce li s-a întâmplat lor.

Desigur, impresia are toate sansele sa fie cât se poate de gresita. Însa, chiar si asa, vad aici un motiv pentru a-i citi pe juni. Nu sunt un esantion national, dar grupul lor fotografiaza, la rezolutie mare, starea natiunii. Veti descoperi, în fictiunile lor, povesti si tipologii cunoscute, mardeiasul manelist, profesorasul moralist, pensionarii cu rate la banca si copii capsunari, pensionarii cu retete la farmacie si fara copii capsunari.

Junii prind în prozele lor frustrari si violenta, kitsch si saracie. O menajerie cu mutanti, cu ciudatenii, cu homunculi ridicoli sau înspaimântatori. Totul se reduce la capra vecinului, la moartea ei, la ce bani are cutarescu, de unde, cum, asta e lumea în care traim.

Cei mai buni scriitori din volum sunt Dénes Jónás si Mihaela Moise. Jónás exceleaza prin dezinvoltura si prin stil, e deja un prozator. Mihaela Moise speculeaza situatia, dialogul, gestul, construieste cele mai convingatoare personaje. Ambii au romane în pregatire la „Aula“ si dau semne ca-s hotarâti s-ajunga James Bonzi.

„Viitorul suna bine“, încearca sa ne asigure editorul antologiei. Cel putin pentru literatura prozatorilor juni. 

---