Despre NATO, putere si valori în secolul XXI
articol aparut in Cultura, nr. 118 din 2008-04-17» cultura »
Autor: DAVID MILIBAND
David Miliband, ministrul britanic de Externe, în dialog cu tinerii atlantisti la Bucuresti
„Va multumesc foarte mult pentru ca mi-ati oferit aceasta minunata pauza de la discutiile liderilor politici ai tarilor noastre la Summitul NATO, pentru a veni aici sa vorbesc cu urmatoarea generatie de lideri.La Summitul Tinerilor Atlantisti, din 3 aprilie 2008, organizat de Consiliul Atlantic al SUA si de Casa NATO din România, în cooperare cu Serviciul Român de Informatii – în cadrul Summitului NATO de la Bucuresti –, a fost invitat sa conferentieze si dl. David Miliband, membru al Parlamentului britanic si ministru de externe al Marii Britanii.
Distinsul oaspete a fost prezentat de dl. George Cristian Maior, directorul Serviciului Român de Informatii, care a precizat ca „David Miliband, unul dintre liderii marcanti ai noii generatii de politicieni britanici, este, în dubla calitate pe care o detine, unul dintre cei mai importanti decidenti în plan mondial în domeniul securitatii.
Conferinta sa este consacrata provocarilor secolului XXI, modului în care NATO se transforma în prezent si, desigur, schimbarilor profunde ale conceptelor de putere si securitate în plan global.
Dincolo de o impresionanta cunoastere si întelegere a relatiilor internationale si a politicilor globale, David Miliband a fost adânc implicat în dezvoltarea strategiilor în domeniul educatiei, ca si în cele legate de tineret, ceea ce îl face cu atât mai binevenit la întâlnirea cu tinerii atlantisti“.
Cred ca aici, împreuna cu dumneavoastra, am ocazia sa vad cum va fi viitorul. Înteleg ca veniti din 38 de tari, ca sunteti foarte inteligenti, asa ca este important sa nu vorbesc prea mult si sa va ascult ideile si parerile în ceea ce priveste securitatea si politica mondiala. Vreau sa va supun atentiei patru subiecte în aproximativ 10 minute si, dupa aceea, sa va ascult întrebarile si comentariile.
Primul punct se refera la faptul ca, în opinia mea, ne aflam într-un moment de tranzitie pentru organizatiile internationale precum NATO, dar si pentru Uniunea Europeana si ONU. Momentele de tranzitie sunt cele mai dificle momente pentru o organizatie, pentru ca lumea în care politica internationala era definita de balanta puterii se transforma într-o lume în care politica internationala este definita de ceea ce eu numesc politicile riscurilor asumate în comun. As vrea sa va explic ce înseamna aceasta schimbare, dând exemple de transformari cu care se confrunta NATO în prezent.
Lumea definita de balanta puterii, în cel mai simplu mod în care o putem vedea, este lumea pentru care a fost creata NATO. Era lumea celor doua blocuri, o lume a opozitiilor aparent simple, o lume a ideologiilor clare, unde o tabara câstiga si una pierdea. Era o lume a apararii colective pentru natiunile occidentale si cred ca schimbarea de acum este fundamentala, deoarece natura pericolului cu care se confrunta o tara ca a mea, dar si alte tari, este foarte diferita acum. Pentru prima data, de sute de ani, integritatea teritoriala a Marii Britanii nu mai este amenintata. Provocarile de securitate actuale nu mai sunt reprezentate de amenintarea cu invazia din partea unei alte tari si, în întreaga noastra istorie, nu ne-am mai aflat într-o astfel de situatie, iar natura insecuritatii este definita altfel – si aici intervine politica riscurilor asumate în comun.
Cea mai mare amenintare pentru britanici este generata de terorismul global si acesta îi poate lovi când se afla într-un club în Londra, când sunt în vacanta în Bali sau când fac afaceri în Orientul Mijlociu. Proliferarea armelor de distrugere în masa reprezinta, de asemenea, o amenintare pentru cetatenii britanici. Organizatiile internationale care au fost create în acest scop se lupta sa limiteze proliferarea armelor nucleare. Cel de-al treilea risc este generat de raspândirea conflictelor la granitele Uniunii Europene, ma gândesc aici la zona Balcanilor de Vest. Astfel, definitia starii de insecuritate s-a schimbat si pentru noi si pentru altii si cred ca aceasta este o provocare fundamentala pentru o organizatie ca NATO, care a fost creata initial pentru o lume diferita.
Al doilea subiect se refera la modul în care s-a schimbat rolul unei organizatii cum este NATO. Cred ca trebuie sa regândim limitele geografice ale NATO, functiile NATO si parteneriatele NATO. Si înteleg ca domniile voastre ati fost aici azi si ieri pentru a va gândi cum se încadreaza NATO în lumea moderna. Primul aspect este legat de componenta NATO. Credinta mea este ca extinderea Uniunii Europene si a NATO este una dintre cele mai mari forte civilizatoare din ultimul sfert al secolului al XX-lea si din primul sfert al secolului XXI. Tocmai vin de la întâlnirea Consiliului Nord-Atlantic în care se discuta despre Afganistan; presedintele Karzai era prezent, Secretarul General al ONU era acolo, presedintele Comisiei Europene era si el în sala; reprezentanti ai natiunilor din est, sud, vest si nord erau prezenti. Când am plecat, vorbea noul premier al Australiei, iar de cealalta parte a camerei se afla primul ministru al Noii Zeelande. La acea masa se mai afla presedintele Turciei si desigur, se aflau europeni, dar nu numai europeni, si nord-americani: presedintele Bush din Statele Unite si primul ministru Harper din Canada. Ceea ce este interesant e ca în jurul acelei mese am vazut închegându-se ideea comunitatii de valori si nu imaginea unei comunitati geografice. Si cred ca aceasta este o schimbare profunda a naturii organizatiei internationale. Unii nu cred ca pot exista valori comune, dar eu cred ca NATO a aratat cum acest lucru este posibil, de aceea componenta Aliantei este, astazi, în schimbare.
În al doilea rând, cred ca functiile se schimba si ele. NATO a fost creat initial ca o organizatie de aparare colectiva si acest aspect ramâne în continuare important. Una dintre problemele de care NATO trebuie sa tina cont este ca dobândirea calitatii de membru NATO de catre o natiune implica responsabilitati imense pentru toti ceilalti membri, iar aceasta este o problema care nu trebuie tratata superficial. Dar sa ne întoarcem la ceea ce discutau liderii când am plecat, adica subiectul Afganistan – care nu este o problema de aparare colectiva în sensul traditional. Razboiul care se desfasoara acolo implica o lupta împotriva saraciei, o lupta împotriva crearii unui incubator pentru terorismul international. Nu putem defini conflictul din Afganistan ca fiind un tip de aparare colectiva în sensul traditional, pentru ca nu este vorba de invazie în Afganistan. Este vorba de o forma de violenta arbitrara, asa cum ne-am dat seama pe 11 septembrie 2001.
Asadar, functia NATO se schimba fundamental, dar altceva este important în legatura cu situatia din Afganistan. Interventia armata este o parte a „raspunsului“ în Afganistan. Dar nici un sef de stat sau de guvern, aflat acolo, nu crede ca solutia pentru Afganistan este una militara. Declaratia NATO va aparea în seara aceasta sau mâine dimineata (n.r. declaratia a aparut joi, 3 aprilie 2008). În ea se afirma clar ca rolul armatei este numai acela de a crea un mediu propice pentru ca societatea civila si politica, precum si economia sa se dezvolte, ceea ce reprezinta, de fapt, baza dezvoltarii oricarei societati functionale si sustenabile. Asadar, functiile NATO se schimba în doua directii diferite: în primul rând, natura apararii colective se transforma; în al doilea rând, se modifica modul în care puterea militara, de tip „hard“, relationeaza cu puterea „soft“, respectiv cu dezvoltarea politica, economica si sociala. Cred ca este foarte semnificativ faptul ca, astazi, auzim comandantii militari spunând ca nu au solutia, desi ei sunt o parte a raspunsului, ca ei pot câstiga batalii, însa nu si razboiul. Asadar, a doua problema este schimbarea functiilor în domeniul securitatii internationale.
În al treilea rând, parteneriatele NATO se schimba. Am mentionat în trecere ca Secretarul General al ONU a stat la masa cu presedintele Comisiei Europene. Pentru ca NATO sa functioneze, trebuie sa coopereze cu alte organizatii internationale care dispun de un set diferit de capacitati. NATO reprezinta puterea „hard“, dar trebuie luata în serios ideea ca în Afganistan solutia nu este numai puterea „hard“, mai trebuie sa convoci si ONU, cu toate programele de ajutor si dezvoltare, si Uniunea Europeana, cu capacitatile sale echilibrate între domeniile civil, politic si militar. Cred ca este foarte dificil sa faci o organizatie ca NATO sa functioneze bine. Este o mare provocare, atunci când ai în fata reprezentantii mai multor nationalitati, 38, asa cum avem aici (n.r. la Summitul Tinerilor Atlantisti). Dar este de asemenea o provocare similara sa-i faci sa coopereze cu alte organizatii internationale, mai ales în cazul unor problematici comune în interiorul aceluiasi conflict, iar aici intervine problema echilibrului relativ, al inter-relationarii dintre aceste organizatii internationale.
Al treilea subiect pe care vreau sa-l ating este referitor la semnificatia parteneriatului transatlantic, afisul din spatele nostru ne spune ca sunteti o adunare a tinerilor atlantisti. Ce înseamna sa fii un tânar atlantist daca esti din Afganistan, Noua Zeelanda sau din Australia? Este interesant de vazut ce înseamna sa fii un tânar atlantist. Pentru ca, pentru aceia dintre dumneavoastra care nu sunteti din zona geografica transatlantica, „atlantist“ nu se refera la sensul geografic al termenului. Ma gândesc la ceea ce înseamna sa fii un tânar atlantist, nu stiu daca ma calific în acest sens, sunt poate prea în vârsta ca sa mai fiu considerat si în prezent un tânar atlantist. Dar cred ca un tânar atlantist trebuie sa înteleaga un lucru simplu: daca vrei sa rezolvi o problema în lumea moderna, ai nevoie de Statele Unite, de o America internationalista si angajata în proiectele noastre. Daca va pasa de schimbarile climatice, daca va pasa de dezvoltarea internationala, daca va pasa de terorismul international, trebuie ca super-puterea mondiala sa se implice în aceste proiecte. Eu cred ca un atlantist trebuie sa recunoasca acest lucru ca o realitate fundamentala. Este foarte important, din punctul meu de vedere, ca Marea Britanie, care este, asa cum cred eu cu tarie, un actor major în Uniunea Europeana, sa aiba o relatie cu Uniunea Europeana diferita de cea pe care o are cu Statele Unite. Aseara, la banchetul corpului diplomatic din Londra, am declarat ca relatia Marii Britanii cu Statele Unite este cea mai importanta relatie bilaterala pentru noi. Si apoi am vazut oamenii ridicând din sprâncene si spunând: „Ce spune asta despre relatia voastra cu Uniunea Europeana?“. Si urmatoarea propozitie este ca noi nu avem relatii bilaterale cu Uniunea Europeana, noi suntem membri ai Uniunii Europene si sper ca vom fi membri marcanti ai Uniunii Europene, dar asta înseamna ca avem un alt fel de relatie cu alti membri ai UE decât avem cu o tara ca Statele Unite, si cred ca asa trebuie înteleasa pozitia Marii Britanii. Acesta este cel de-al treilea subiect pe care voiam sa-l ating, ce înseamna sa fii atlantist în ziua de azi.
A patra problema pe care vreau sa o abordez este una mai aparte si se refera la faptul ca, daca îti pasa de problema terorismului, a saraciei sau a dezvoltarii internationale, nu te poti baza numai pe guverne sa îsi ofere solutii. Toate problemele cu care ne confruntam implica atât lupta „pentru mintile si sufletele noastre“, cât si lupta pentru teritoriu. Si este foarte interesant sa auzi personalitati militare si politice importante spunând ca parerea unui fermier pashtun referitoare la cine va câstiga lupta în Afganistan conteaza pentru ei. Lupta lor nu este numai pentru spatiu, ci este si o lupta de relatii publice (PR) – poate PR suna cam superficial, poate nu este cel mai bun termen –, este un razboi de convingere în aceeasi masura în care este un razboi pentru teritoriu. Si cred ca acest lucru este important pentru ca spune multe despre politica moderna: guvernele pot negocia tratate, dar trebuie sa aiba si opinia publica de partea lor. Si trebuie sa ai opinia publica de partea ta atât în statele care îsi aduc propria contributie la securitate, cât si în statele în care vrem sa ne implicam.
Desi am fost întrebat, înainte sa intru în sala, despre Balcanii de Vest si despre Kosovo, si nimeni nu m-a întrebat despre Zimbabwe (dar puteti face asta), ma voi concentra asupra situatiei din Afganistan pentru ca mi s-a cerut sa ma concentrez asupra acestui aspect. Cred ca este foarte interesant de observat, daca va uitati la sondajul recent facut în ianuarie, ca toate dificultatile cu care se confrunta Afganistanul plaseaza aceasta tara pe locul 174 din 178 de tari, în ceea ce priveste dezvoltarea. Toate tarile noastre ar fi fost prezente acolo pentru a sustine dezvoltarea acestei tari, chiar daca nu ar fi fost talibanii. Dar Afganistanul este de doua ori ghinionist: este si foarte sarac, are parte si de efectele tiraniei, adica de amenintarea talibanilor. Pentru aceste proiecte trebuie sa câstigam batalia opiniei publice. Este interesant faptul ca afganii, desi greu încercati în aceste vremuri dificile, înca mai cred, conform sondajului din ianuarie, ca au nevoie de ajutorul comunitatii internationale, dar nu pentru a se crea o noua colonie. Fiecare stat care este prezent acolo o face pentru a sustine un guvern afgan democratic, capabil sa cladeasca un viitor pentru aceasta tara. Acesta este ultimul lucru pe care voiam sa-l mentionez.
Lumea este alcatuita din natiuni suficient de puternice pentru a se auto-sustine, state slabe care au nevoie de sustinerea comunitatii internationale si state care sunt prea puternice pentru binele lor si pentru binele vecinilor lor. Daca vrem sa obtinem un echilibru în aceasta lume, organizatiile internationale din care facem parte trebuie sa se asigure ca statele slabe sunt sustinute si ca statele care sunt prea puternice pentru binele lor sunt disciplinate de fortele comunitatii internationale. De aceea, în cele din urma, problemele pe care le avem acasa nu le putem rezolva singuri si doar în interiorul granitelor noastre. Asa cum spunea premierul Brown, „acolo“ devine acum „aici“: iata un bun motiv de a regândi rolul NATO în lumea moderna. Va multumesc ca m-ati ascultat. Astept întrebarile si comentariile dumneavoastra.“