Sant si rigola de... piturci
articol aparut in Cultura, nr. 191 din 2008-09-18» cultura cultura sportului » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
Am mai vorbit despre satisfactia pe care o avem noi, românii, când se vorbeste rau despre aproapele nostru. Si despre ura pe care o abandonam dupa ce am împartasit-o, stiind ca vom gasi imediat alta, mult mai puternica...
Din toate aceste constatari... de necontestat, ea, ura, izbucneste si coloreaza nefast dialogurile si râci mult mai profunde genetic. Venin si, putin spus, mitocanie verbala. De câteva luni bune, înainte de turneul final al campionatului european, între factori importanti si de decizie ai fotbalului nostru s-a declansat o lupta murdara, în care nu se întrevede macar un mobil cât de cât de acceptat. Sa fie lupta pentru suprematie? Nu cred, toti aflându-se deja în fotoliile caldute si destul de separate, de la federatie si liga. Disputa pentru posibile sfere de influenta? Nu are suport real nici aceasta prezumtie. Toti scandalagii au atributii clar delimitate, separate, unde daca nu curge, pica îndestulator. Toti au profitat din plin de haosul societatii românesti ori au în spate ani buni de fotbal, în care au adunat suficienti bani ca sa traiasca linistiti si copiii lor. Sa fie gelozie si invidie pornite din instinctele primare de hameseala? Merge si asta! Unii, într-adevar, ar dori sa controleze si sa stoarca numai pentru ei sectoarele fotbalului – înca supuse hatârului si bacsisului nostru traditional. Nu vedeti la ce ciondaneala de sant si rigola am asistat între federatie si liga, asupra paternitatii compartimentelor comisiilor de judecata si de delegare a arbitrilor? Mai e, desigur, si multa necunoastere a regulilor si a principiilor internationale ale administrarii fotbalului, chiar din partea unora ce sug din acest joc si au agonisit averi fabuloase.
Dar, peste toate se asaza zbuciumul înca greu de stapânit al genei românesti. Unde se strâng trei, începe imediat scandalul, fiindca numai în caz de mari primejdii am fost cât de cât uniti! Ca, de altfel, si alte popoare de prin preajma, de unde si expresia ca „Balcaniul sta mereu pe un butoi de pulbere“. Cu fitilul de mult, aproape de câteva mii de ani, în stapânirea derizorie a altor scandalagii notorii, grecii. Numai ca acestia abandoneaza imediat pricinile colorate jignitor verbal când e vorba de interesul national. Noi nici în aceasta privinta nu stam bine, pentru ca numai cine nu a vrut nu ne-a stapânit prin semanarea discordiei, stiind ca gasesc imediat printre noi „cozi de topor“ prin care pot sa-si duca la reusita gândul vinovat.
Dar sa revenim la, repet cu durere, „santul si rigola“ declansate, iarasi, în fotbalul nostru. Nivelul înca pasnic al „ulucii“ a cazut în desuetudine. Era înainte de 1990, când se doar susotea la stâlpii gardului.
Scrutati acum ce vorbe si ce acuze grele se lanseaza între seful ligii si „lupii tineri“ din federatie. Si nu-i conflict de generatie, ci doar de interese. Unii au acum, „cascavalul“ pierdut de altii... Bietul La Fontaine si pilda sa din fabula, daca stia ca va cadea în timp în atâta derizoriu, nu se mai aseza cu pana în mâna în fata hârtiei albe pentru a gândi si asterne în versuri micimea umana.
Ceea ce este mult mai de neînteles, conflictele de care vorbesc se întâmpla într-un moment în care comitetul executiv al fotbalului, forul suprem administrativ, a înasprit pedepsele pentru cei care degradeaza prin vorba si fapta climatul fotbalului. Sa mai întelegi ceva?! În mod normal, acum, imediat, ar trebui sa-si dicteze reciproc pedepsele scrise!, si meritate. De retragere demna si de onoare, nici nu se pune problema. Cine sa plece de la atâta „cascaval“ achizitionat prin mis-mas?! Din fotoliile pe care le-au râvnit si în care au reusit sa se aseze cu multa truda degradanta?!...
Si a mai venit si scandalul de la Timisoara, si prestatia derizorie a nationalei în fata neînsemnatei Lituanii. Cu siguranta, de data aceasta, nu se va mai folosi alta expresie repusa în circulatie în ultimii ani: „Batista pe tambal“! – deprimanta formula a unitatii românesti, indiferenta la cruda realitate a murdariei ascunse sub pres. Astfel, la noi, nu-i un leac. Asa cum am spus la început,
s-ar stinge doar pentru moment o ura, stiind ca alta noua, si mai puternica, va izbucni imediat...
În privinta protestelor Timisoarei, pentru mine, explicatia de fond este simpla. Sunt o zona la fruntarele imperiilor, cu oameni pasnici si neatenti. Dar orgoliosi, prin impresia ca le-a venit lumina mai mult de la Viena si mai putin, ca noua, de la decadentul Constantinopol – siretul Istanbul. Tot ce s-a întâmplat acum, nu poate fi decât un hohot de râs al istoriei. Au ajuns sa se bata pe palmares si culori un infractor al statului italian, Zambon, si un mecanic dubios, din Giulesti!, adus în fata, de asa-zisii „baieti destepti“. Hlizeala totala, pentru ca macaronarul a cumparat ceva, pe doi lei (nici macar „sesterti“ sau „asi“), de la un ditamai consiliul de administratie al lui „Poli“, garnisit cu profesori universitari locali!... Iar revenirea lor pe prima scena a fotbalului s-a petrecut prin mutarea insignifiantului „Rocar“, contra cost, în orasul de pe Bega. Hai ca-i tare, si teribil de departat de adevaratul spirit al „Ripensiei“!
Cât priveste nationala, am pus de mult degetul pe rana tricolorilor. Ea se numeste Victor Piturca, pe care l-am apreciat dupa jocurile din preliminariile europene, însa numai pentru precautie defensiva si ceva ordine impusa la echipa. Altfel, de la mijloc în fata, au punctat doar sclipirile lui Mutu. Fara ele... eram cam tot pe unde suntem acum.
În plus, când te cheama si te comporti verbal ca o... „piturca“, e tare greu de crezut ca poti sta în casa gloriei.