Venetia 65: bilant personal
articol aparut in Cultura, nr. 191 din 2008-09-18» cultura cultura cinema »
Autor: MIHAI FULGER
Anul acesta a împlinit 76 de ani, fiind înfiintata de contele afacerist (si fascist) Giuseppe Volpi în 1932. Totusi, „Expozitia Internationala de Arta Cinematografica“ de la Venetia, cel mai vechi festival de film din lume, a ajuns doar la editia a 65-a, desfasurata pe insula Lido între 27 august – 6 septembrie a.c. Asta pentru ca Istoria (de la fascism la democratia crestina, de la al Doilea Razboi Mondial la perioada post-’68) nu a fost prea blânda cu „Mostra“, favorizând ascensiunea mai junelui Festival de la Cannes, inaugurat în 1946.
Am revenit plin de speranta în Laguna, dupa o pauza de sapte ani. Din pacate, nu mi-am ales prea bine editia Mostrei la care sa ma întorc. Unii spun ca, dupa ce vezi Venetia, poti muri linistit. Eu adaug: vazând multe dintre filmele incluse în Competitia de la Venetia 65, puteai muri... plictisit. Filme „de autor“ luuungi si leeente, la care ar fi trebuit sa vii cu niste scobitori în ochi pentru a te asigura ca nu pierzi nimic. Si nu, nu pierdeai nimic...
Iata ce a însemnat, printre altele, Venetia 2008 pentru mine:
– 17 lungmetraje vazute din cele 21 incluse în Competitie; din nefericire, am pierdut tocmai doua dintre filmele ale caror interprete au intrat în palmares: frantuzescul „L’autre“ de Patrick Mario Bernard si Pierre Trividic (Dominique Blanc – Coppa Volpi pentru cea mai buna actrita) si americanul „The Burning Plain“, lungmetrajul de debut al scriitorului-scenarist Guillermo Arriaga, cunoscut pâna acum mai ales pentru colaborarea cu compatriotul sau Alejandro González Iñárritu (Jennifer Lawrence – Premiul „Marcello Mastroianni“ pentru cel mai bun tânar actor); Leul de Aur (marele trofeu al Mostrei) a ajuns la cel mai „cuminte“ film al americanului Darren Aronofski („Requiem for a Dream“, „The Fountain“), „The Wrestler“, al carui succes se datoreaza în primul rând interpretarii remarcabile a lui Mickey Rourke, iar Leul de Argint (pentru cel mai bun regizor) – la rusul Alexey German Jr., al carui film despre cucerirea spatiului, mihalkovian-tarkovskian-cehovianul „Paper Soldier“, doar pentru regie si imagine ar fi putut fi premiat;
– opt productii italienesti si/sau de regizori italieni, printre care patru în Competitie: „Un giorno perfetto“ de Ferzan Özpetek – melodramatic si detestabil prin final, „Il papà di Giovanna“ de Pupi Avati – filmul cel mai... italian vazut în cadrul Mostrei, pentru care protagonistul Silvio Orlando a primit si el Coppa Volpi (meritata mai degraba de Mickey Rourke), „BirdWatchers – La terra degli uomini rossi“ de Marco Bechis – exotic, dar încropit si „dimenticabil“ si „Il seme della discordia“ de Pappi Corsicato – almodovarian fara stralucire; din sectiunea „Orizzonti“ am vazut „Pa-Ra-Da“, primul lungmetraj al lui Marco Pontecorvo, filmat în cea mai mare parte în România, pentru ca e „povestea adevarata“ (totusi, cam artificiala si evident „targetata“ catre spectatorii occidentali) a clovnului francez Miloud Oukili, care în 1992 ajunge la Bucuresti si este definitiv „tusat“ de soarta pustilor aurolaci / boschetari din Gara de Nord, pe care, dupa ce le câstiga (foarte greu) încrederea, îi transforma în artisti de circ, cu succese prin toata lumea; din pacate, am reusit sa prind doar trei pelicule din foarte interesanta sectiune „Aceste fantasme: cinema-ul italian regasit (1946-1975)“;
– cel mai bun film despre Razboiul din Irak vazut pâna acum, „The Hurt Locker“ de Kathryn Bigelow (singura femeie-regizor din Competitie), cu un mare actor cvasinecunoscut (Jeremy Renner) – pelicula ignorata de Juriul prezidat de Wim Wenders;
– cel mai nou film al lui Jonathan Demme („The Silence of the Lambs“, „Philadelphia“, „The Manchiurian Candidate“), „Rachel Getting Married“, inclus si el în Competitie – pare o drama „independenta“ americana, cu deja obisnuita familie disfunctionala si, normal, cu oaia ei neagra (Anne Hathaway, excelenta), dar e mai autentic si mai emotionant decât multe reprezentante al genului;
– cele mai recente creatii semnate de doi autori importanti ai cinematografiei mondiale: Abbas Kiarostami si Agnès Varda; prezentate ca evenimente în afara Competitiei, experimental-eseisticul „Shirin“ al cineastului iranian si auto-documentarul „Les plages d’Agnès“ al octogenarei regizoare franceze sunt doua filme impresionante, pentru connaisseurs si nu numai;
– o productie independenta româneasca în premiera mondiala – e vorba de „Pescuit sportiv“, lungmetrajul de debut al lui Adrian Sitaru („Valuri“), inclus în sectiunea paralela „Zilele autorilor“ si bine primit la Venetia (cu cronici favorabile în publicatii prestigioase precum „Variety“ si „The Hollywood Reporter“); este povestea a doi iubiti, Mihai (Adrian Titieni) si Mihaela (Ioana Flora), care pleaca la picnic într-o duminica si „pescuiesc“ pe traseu o prostituata, Ana / Violeta (Maria Dinulescu), apoi îi dau drumul (regula de aur a pescuitului sportiv) si se întorc acasa, nu fara sa fi suportat niste importante transformari; nu intru în detalii (farmecul filmului sta tocmai în dezvaluiri, rasturnari de situatie si permanenta incertitudine între adevar si minciuna), pentru ca „Pescuit sportiv“ va intra în cinematografele noastre foarte curând si ar fi bine sa mergeti sa-l vedeti;
– cea mai tare comedie (noua) vazuta în 2008, care abordeaza niste teme foarte serioase, precum globalizarea sau moartea, si dovedeste o profunzime rar întâlnita în acest gen – „Sell Out!“, un alt debut, dar al lui Yeo Joon Han (regizor, scenarist, producator, monteur si… compozitor), prezentat în a 23-a „Saptamâna internationala a criticii“ de la Venetia, este un musical... malaezian; de fapt, e o satira acida, cu un cinism amar ascuns în spatele umorului contagios, în care apare prima tentativa de karaoke cinematografic (spectatorii sunt invitati sa cânte dupa versurile afisate pe ecran).
Si, totusi, a meritat sa merg la Venetia 2008.
Acest articol nu ar fi posibil fara ospitalitatea Institutului Român de Cultura si Cercetare Umanistica din Venetia.