Ineditele lui Kerouac
articol aparut in Cultura, nr. 191 din 2008-09-18» cultura presa internationala »
Autor: Teodora Dumitru
„Le Monde“ propune, în numarul din 8 septembrie, un „entretien“ cu jurnalistul canadian Gabriel Anctil, autorul unei epustuflante descoperiri: e vorba de „Sur le chemin“, un inedit semnat de Jack Kerouac, scris în franceza, în paralel cu notoriul „On the Road“.
Scotocitor norocos-acribios al arhivelor care pastreaza manuscrisele lui J. K. din New York, Anctil îsi perie cu grija descoperirea: „Sur le chemin“ nu este, sustine domnia sa, o traducere nevinovata a lui „On the Road“, ci un roman autonom si nebanuit al lui Kerouac, scris în franceza, în 1952. De un an si jumatate, manuscrisele sale sunt accesibile, totusi confruntarea cu ele ramâne dificila: „cantitatea de mituri si legende“ acumulata în jurul elementului J. K. încurca cercetarea, se lamenteaza Anctil; (e aproape la fel de obstructionista ca o biblioteca abandonata dintr-un oras est-european de provincie, adaug eu, T.D., distrasa de acest tip de marasm occidental: sa ai la dispozitie toate manuscrisele & bibliografia colosului X sau Y si sa te lasi încurcat de mitul/ legenda lui!).
Jurnalistul canadian mai matura putin perimetrul descoperirii sale: faptul ca J. Kerouac scrisese în franceza era cunoscut. Mai putin cunoscute erau probele concrete; Anctil se pare ca s-a specializat însa în probarea acestui adevar partial demonstrat – cu un an în urma, scosese la iveala un alt roman kerouac-ian în franceza: „La nuit est ma femme“. Iarasi: „un text a carei existenta era cunoscuta, dar care nu fusese niciodata citit, fiindca nu numai ca fusese scris în franceza, dar chiar în franceza québécheza, în creola „joual“. Numai un québéchez l-ar fi putut citi srecunoaste canadianul Anctilt. Când am pus mâna pe «La nuit est ma femme», mi-am dat seama ca Kerouac se descurca mai bine decât am crezut în franceza. Cât despre «Sur le chemin» – e un text a carui existenta nici macar n-am banuit-o. L-am gasit frunzarind printr-un caiet de note.“
„Cum explicati faptul ca texte inedite ale lui Kerouac au stat la hibernat mai bine de cincizeci de ani?“, întreaba legitim intervievatorul francez. Raspunsul lui Anctil, pe scurt, ar fi acesta: din cauza barierei lingvistice deduse din originea québécheza a autorului. „Între 1850 si 1930, explica Anctil, jumatate din populatia Québéc-ului a emigrat în State, din pricina unui boom demografic. Kerouac s-a nascut la Lowell (Massachusetts), un orasel în care un sfert din populatie provenea din Québéc si vorbea franceza. Muncitori, fermieri, educati precar. Franceza pe care o vorbeau nu era conforma cu standardele francezei literare. În jurul acestei forme corupte s-a dezvoltat un imens complex“. De inferioritate? Izolationist? Anctil nu precizeaza. Adauga totusi ca, scriind texte în aceasta „franceza plebee“, Kerouac nu si-a imaginat vreodata ca ar putea fi publicate în Québéc (unde primul text în „joual“ a luat contact cu tiparul abia în 1964) si cu atât mai putin în State.
Cât priveste mecanica interna a scrisului, ideile îi veneau în franceza, detaliaza Anctil, iar transpunerea lor în engleza era un act voluntar si supravegheat. Multe din frazele în engleza ale lui Kerouac sunt calchiate dupa structura frazei franceze corupte. Vârful de top Beat Generation l-a cucerit tot via le français joual, insinueaza Anctil. Chiar asa ? Chiar. Schimbând limba, Kerouac a cautat si a gasit în engleza capodoperelor sale omologii stilistici ai unei franceze cu stridente neliterare. Verdictul lui Anctil în misteriul ineditelor franceze ale lui Kerouac poate fi asezat, cred, dincolo de parti-pris-uri, orgolii de limba si cultura: capodoperele lui Kerouac sunt, fara dubiu, cele scrise în engleza, limba de adoptie, dar coridorul catre acestea a fost franceza populara din Québéc .