J.K. Rowling si fanul ultra-zelos. Duelul drepturilor de autor
articol aparut in Cultura, nr. 191 din 2008-09-18» cultura focus »
Autor: CATALIN STURZA
Un fan al lui J.K Rowling si al vrajitorului Potter a lucrat, timp de sapte ani, la un lexicon Harry Potter. Mai întâi a fost un site, www.hp-lexicon.org, realizat de un librar american pe nume Steven Jan Vander Ark, colectie de chitibuserii pentru fani foarte apreciata de Rowling. Apoi Vander Ark s-a gândit sa publice materiale de pe site, însotite de eseuri ale altor fani, la o editura americana independenta, RDR Books. J.K. Rowling nu s-a mai aratat asa încântata. A luat avocatii Warner Bros, s-a dus la tribunal si a reusit sa blocheze, prin decizie judecatoreasca, publicarea lexiconului.
„Decizia, care a venit la aproape sase luni, dupa un proces de patru zile, a fost o victorie a dnei Rowling si a Warner Brothers Entertainment, compania care a produs filmele Harry Potter. Ei au deschis un proces pentru a opri un editor din Michigan sa tipareasca lexiconul“, scrie „The New York Times“ în editia din 9 septembrie 2008. „Dl Vander Ark, în vârsta de 50 de ani, care seamana în mod izbitor cu Harry Potter, a spus ca si-ar fi dorit sa poata ajunge la o întelegere cu dna Rowling ce i-ar fi permis sa continue lexiconul, care, sustine el, a fost creat la cererea fanilor site-ului sau“, detaliaza jurnalistul NY Times.
Vander Ark afirma ca e, în continuare, fan Rowling si ca ar aprecia oportunitatea de a sta la o sueta cu autoarea: „Sunt un fan foarte mare al seriei Harry Potter si al dnei Rowling de 10 ani; asta nu se va schimba. Am avut o neîntelegere asupra încadrarii unei anumite carti. A fost o neîntelegere legala, e bine ca n-a fost una personala“. Librarul a încercat sa demonstreze, alaturi de editura RDR Books, ca, desi lexiconul se bazeaza pe seria Harry Potter, acesta n-ar reprezenta un plagiat, deoarece intra sub incidenta „doctrinei folosirii cu buna credinta“. Daca un text citeaza fragmente dintr-o lucrare deja publicata, în vederea unei prezentari critice sau a unei analize academice, acel text nu se supune, conform legislatiei americane, sanctiunilor drepturilor de autor.
Lexiconul ar fi urmat sa adnoteze terminologia inventata de Rowling în seria Harry Potter, sa prezinte, din fir în par, istoria personajelor si cronologia naratiunii si sa urmareasca greselile din aceasta cronologie. O carte-satelit, un suport de lectura conceput de un fan înrait, pentru fani asemenea lui.
Rowling si avocatii Warner Bros considera, însa, ca „Lexiconul Harry Potter“ e furt intelectual pe fata. Mai mult, creatoarea lui Harry Potter doreste sa scrie, ea însasi, acest lexicon si sa foloseasca banii în scopuri caritabile. Unul dintre avocatii lui Rowling, Neil Blair, a declarat, în luna februarie, ca Vander Ark si RDR Books au refuzat sa coopereze în acest caz. „The New York Times“ îl citeaza pe Blair, într-un articol din 9 februarie: „Exista un numar foarte mare de ghiduri de lectura care au fost publicate. 99 la suta dintre autori au venit sa stea de vorba cu noi. În fiecare caz au efectuat schimbari pentru a primi consimtamântul. S-au aliniat. Tipii astia au refuzat sa ne contacteze. Au refuzat sa raspunda la întrebari. Au refuzat sa ne prezinte orice detalii“.
Steven Jan Vander Ark sustine ca anul trecut i-ar fi propus lui Rowling sa lucreze împreuna pentru completarea enciclopediei, însa aceasta i-ar fi respins propunerea, si atunci s-a hotarât sa-si finalizeze si sa-si publice singur cartea. „M-am dus la tribunal sa sustin dreptul autorilor de pretutindeni de a-si proteja opera originala. Cartea în discutie prelua o cantitate enorma din munca mea si nu venea, practic, cu nici o contributie originala“, a spus dupa anuntarea verdictului Rowling.
Din cele 4,100 de pagini ale seriei Harry Potter, Vander Ark a selectat 450 pentru lexiconul sau. Decizia judecatorului Robert Patterson are 75 de pagini si compara lexiconul lui Vander Ark atât cu seria Harry Potter a lui Rowling, cât si cu alte opere similare, ghiduri de lectura, enciclopedii s.a. Concluzia e ca, pe de o parte, lucrarea fanului american nu poate sta alaturi de „The Companion to Narnia“, care e „mult mai erudit si mai bogat în informatii“. Pe de alta parte, fata de „Fact, Fiction and Folklore in Harry Potter's World: An Unofficial Guide“, o carte compilata de un anume George W. Beahm, lexiconul lui Vander Ark e mult mai bun. Ghidul neoficial semnat de Beahm „nu-si citeaza sursele de informare si e mai putin cuprinzator decât Lexiconul“. Expertiza legala e, asadar, în anumite cazuri unul si acelasi lucru cu judecata de valoare. Rowling nu l-a chemat însa niciodata pe George W. Beahm la tribunal si nu a încercat sa-i blocheze publicarea lucrarii.
Rowling a declarat ca, într-un rând, a consultat www.hp-lexicon.org pentru a verifica anumite detalii ale cartii, si la fel ar fi facut unul dintre regizorii ecranizarii. „Ma simt ca si cum numele si munca mea ar fi fost sechestrate, împotriva dorintei mele, pentru câstigul si profitul personal al altora si deturnate de la scopurile caritabile pe care le urmaream“, a declarat Rowling în luna februarie în fata judecatorului.
Steven Jan Vander Ark trebuie sa-i plateasca lui Rowling daune în valoare de 6,750 de dolari. De-a lungul celor sapte ani în care a îngrjiit site-ul, Vander Ark ar fi câstigat putin mai mult de 6.000 de dolari. Din cartile Harry Potter, traduse în 64 de limbi, J. K. Rowling a adunat peste 1,1 miliarde de dolari. La acestia se adauga acum 6,750 de dolari pe care îi va încasa din contul lui Vander Ark.
Lucrarile critice si enciclopediile-satelit apar, de obicei, la initiativa criticilor si a fanilor. Nu e obligatia nimanui sa scrie sute de pagini despre un autor si, daca cineva alcatuieste un compendiu despre cartile Harry Potter, acesta e un semn de pretuire fata de J.K. Rowling. Exista undeva un cititor care a considerat ca merita sa-si dedice niste ani din viata explorarii universului plasmuit de mintea ta. Unul dintre motivele pentru care un scriitor lasa fanilor truda cercetarii din biblioteca si a reflectiei asupra propriilor fictiuni ar fi acela ca mintea autorului nu e pregatita pentru plicticoase excavari bibliografice; e setata pentru plasmuirea de fictiuni noi.
Daca un autor hotaraste, pe de alta parte, ca vrea sa scrie un lexicon al propriei opere si ca e dispus sa-si piarda timpul cu înfatisari la tribunal pentru asta, înseamna ca autorul acela doreste sa exploateze la maximum o idee buna pe care a avut-o cândva. Sa sape pâna la capatul filonului. Sa fie „Harry Potter“ singura carte din viata lui J.K. Rowling? În criza de inspiratie, în lipsa de alte proiecte, best-seller-ul cu vrajitorul ochelarist e o mina de aur de care, sub protectia legilor drepturilor de autor, Rowling se va putea bucura, fericita, pâna la adânci batrâneti.