Întelepciune si curaj
articol aparut in Cultura, nr. 118 din 2008-04-17» cultura Societatea reala »
Autor: ALFRED BULAI
Vin alegerile. În câteva saptamâni începe campania electorala. Pentru orice alegeri locale, capitala reprezinta centrul national de interes. Istoria ultimelor doua campanii, care l-au avut ca personaj principal pe presedinte, ne-au generat si mai multe asteptari de la aceste alegeri.
În mod destul de ciudat, principalele partide nu s-au grabit sa intre în cea mai importanta competitie electorala. Principalele doua partide, PDL si PSD au amânat chiar si numirea candidatului pâna în al doisprezecelea ceas. Pe de alta parte, am avut în Bucuresti, în aproape douazeci de ani de alegeri, candidati care faceau diferenta fata de multi altii, mai mult, aproape toti liderii se bateau sa ajunga macar simpli candidati, chiar fara sanse, doar pentru trambulina pe care o pot reprezenta alegerile din Bucuresti.De-a lungul timpului, primarii alesi au ajuns unul presedinte, altul prim ministru; am avut persoane cu notorietate, precum Ilie Nastase, Dinu Patriciu, Doru Viorel Ursu, Erbasu sau Sorin Oprescu, mai recent.Astazi, candidatii au ca si grup, parca, mai putina culoare, mai putina importanta si trebuie sa îmi cer scuze pentru cei care nu intra în aceasta categorie negativa.Mai grav este ca, în afara de Ludovic Orban si Cozmin Gusa care s-au aratat convinsi ca vor sa intre în campania electorala, ceilalti competitori par mai degraba fortati sa ajunga primi gospodari ai Bucurestiului. Nominalizarea lui Vasile Blaga s-a facut cam târziu si într-o situatie în care mai multi lideri ai PD-L s-au aratat nu doar neinteresati, ci chiar cu totul opusi ideii de a candida. Cel putin doua lucruri sunt curioase. Pe de o parte faptul ca, desi pe val, ca partid, PD-L renunta la primarul în exercitiu si propune un alt candidat. De ce, se poate întreba oricine? În mod normal, un partid se afla într-o situatie total neplacuta într-un astfel de caz. Pe de o parte, fie trebuie sa recunoasca faptul ca nu este multumit de propriul primar, de ceea ce a facut la conducerea municipalitatii, fie trebuie sa admita cinstit ca liderul sau nu mai doreste sa candideze. Pentru un politician în exercitiu nu da prea bine, însa, sa nu mai doreasca sa candideze?!? Politic evident, are de suferit. Cazul celebru de la noi este al fostului presedinte Emil Constantinescu, care doar pentru ca a anuntat ca nu mai candideaza a reusit sa iasa cu totul din politica româneasca. Pe de alta parte, PSD are o situatie relativ opusa. Aici exista un candidat care se lupta pentru nominalizare, s-a autonominalizat de câteva ori pâna acum, ba chiar pare disperat sa candideze, desi a pierdut umilitor în urma cu trei ani în fata lui Videanu. Pe de alta parte, alti posibili candidati par a dori si parca nu sa candideze. Daca domnul Vanghelie vrea în mod cert, altii, precum Oprescu sau Mitrea sugereaza ca ar dori sa fie primari, dar parca nu si candidati.Este la fel de adevarat ca nici la PNL nu a existat o avalansa de candidaturi, iar la PIN nici nu credem ca era posibil. Cu alte cuvinte, nu prea exista, în realitate, o mare presiune asupra candidaturii pentru primaria Bucurestiului.Paradoxal pentru orasul care are al treilea buget al României. Este paradoxal pentru faptul ca primarul Bucurestiului este al doilea dupa presedinte, ca sustinere populara. Este paradoxal pentru ca primarul Bucurestiului conduce o particica din România care este mai importanta într-un fel decât toate celelalte.De ce aceasta ezitare, de ce aceste dispute si mai ales acest dezinteres al tuturor fata de o campanie care urmeaza în câteva zile?Pe de o parte, exista un raspuns frumos care ne poate conveni. Societatea româneasca s-a maturizat si este mai putin interesata de marile rasturnari politice. În fine, am putea sa ne mai gândim si la faptul ca administratia a devenit o treaba mai responsabila, mai serioasa si de aici o temere mai mare fata de responsabilitatile legale implicate de pozitiile din administratie. Pe de alta parte, însa, criza de resurse umane a partidelor începe sa îsi spuna cuvântul într-un mod spectaculos. Multi dintre politicienii nostri sunt politicieni de talk-show-uri, de emisiuni de televiziune, de retorica exprimata în micile cafenele sau terase în care se face, ca în vremea lui nenea Iancu, politica. Nu trebuie sa uitam, totodata, doua lucruri. Mai întâi, de-a lungul timpului, s-au adunat probabil multe lucruri neplacute în cladirea de lânga Cismigiu. De aici, posibil, mai micul interes al unora de a deveni sefi peste o istorie care nu le apartine. Apoi, avem tot mai putini politicieni dispusi sa intre în arena, avem tot mai putini politicieni dispusi sa lupte electoral de adevaratelea si în Bucuresti este greu de procedat ca în târgurile prafuite din tara. Pentru multi pare, de altfel, ca lupta este deja data, pentru ca toate sondajele au conferit un procent relaxat PD-L-ului. Nu pare sa mai existe multi doritori sa riste un esec care îi poate îndeparta de locurile caldute din vârful partidelor. Cred ca politicienii nostri au devenit mai cumpatati, dar si mai putin curajosi. Multi au pierdut meciul înca de la tragerea la sorti. Este greu sa lupti când ai plumb în picioare si mai ales când ti l-ai pus tu însuti. Marii câstigatori sunt cei care cred în sansa lor atunci când nici un om rational nu crede. Din acest punct de vedere îmi este simpatic Vanghelie, pentru vointa si încrederea pe care o afiseaza. Desi trebuie sa spun ca simplul fapt de a ajunge el un fanion al politicii bucurestene îmi da fiori si chiar mi se face mila pentru simpatizantii PSD.