Primele ediții

Scurta istorie a termenului context, succesul lui international si contributia romaneasca la acest succes

articol aparut in Cultura, nr. 115 din 2008-03-27
» cultura cultura lingvistica »
Autor: Tatiana Slama-Cazacu

Prof. Dr. Doc. Tatiana Slama Cazacu este initiatoarea unui nou domeniu al cercetarii socio-umane, Psiholingvistica, domeniu ale carei baze le-a pus prin Teza sa de doctorat, din 1948-1949 (publicata abia în 1959, „Limbaj si context“). Sustinerea acestei Teze a fost interzisa (era programata pentru 29 iunie 1949). Autoarea a fost apoi data afara - din motive politice - din functia de Asistenta la Facultatea de Psihologie a Universitatii din Bucuresti. Din 1954, pâna în 1968, a lucrat numai în cercetare, la Institutul de Psihologie al Academiei, unde, depasind adversitatile politice si printr-o munca asidua (nu a fost niciodata „Membru de Partid“), a reusit sa urce, treptat, pâna la functii prestigioase în cercetare. La recomandarea renumitului Lingvist Roman Jakobson, cartea din 1959 apare la Editura Mouton din Franta, cu titlul „Langage et contexte“, si cunoaste o larga difuzare. Dar autoarea a putut da Doctoratul abia când s-a trecut din nou la acest titlu, în 1966 (nu a vrut sa se supuna regimului de Aspirantura) si apoi, în 1969, în fata unei Comisii interdisciplinare (I. Iordan, V. Pavelcu s.a..) a primit titlul de „Doctor Docent în Stiinte“. În 1968, datorita recunoasterii internationale, a numeroaselor carti si articole (unele publicate si în strainatate), a invitatiilor de înalt prestigiu în strainatate, a fost rechemata în Universitate, ca Profesor (dar niciodata cu functii de conducere). De atunci si pâna astazi, Prof. Dr. Doc. Tatiana Slama-Cazacu a semnat mai mult de 500 de articole stiintifice si eseuri, 50 de carti (unele „sub redactia“sa), dintre care 15 carti în alte tari, aproape 20 de carti în alte limbi decât Româna, si figureaza în peste 30 de „Who's who“ (ca, desigur, datorita unor recomadari internationale, „2 000 de intelectuali de seama soutstandingt“, „500 leaders of influence“ etc.). A fost numita de Guvernul Francez „Profesor invitat“ la Sorbona, Paris (1979, repetat, neprimind aprobarea din tara, în 1980). La invitatia Editurii Mouton, a initiat, a organizat si a condus, ca „Editor-in-chief“ (cu un Comitet care i-a inclus pe J. Piaget, R. Jakobson, P. Oleron, George Miller etc.), singura revista din domeniu, „International journal of psycholinguistics“ (1972-1980, apoi 1993-, în Japonia, la Editura Societatilor Academice). Este fondator si Presedinte al Grupului Român de Lingvistica Aplicata, fondator si Presedinte în perioada 1972-1998 al „Comisiei AILA de Psiholingvitica“, fondator, în 1982, Presedinte 1982-1985 si Presedinte de Onoare, din 1985, al „Societatii Internationale de Psiholingvistica Aplicata“, membru în Comitete de redactie al unor publicatii de specialitate din tara si din strainatate, al unor asociatii internationale etc.
1. Ar fi o banalitate sa spun ca termenul CONTEXT este, azi, foarte des folosit. Dar mai putin banal ar fi sa adaug ca nu atât în sensul de „o fraza, în genere un ansamblu de cuvinte printre care se gaseste un anumit cuvânt si la care ne referim, eventual, spre a-l interpreta“, ci în sensuri largi, la care voi reveni, adica de „împrejurare“, „circumstanta“, „situatie în genere“. Si este întâlnit, spuneam, acest sens mai larg, nu numai în Stiinte ale Comunicarii - Psiholingvistica, Lingvistica si altele -, ci în toate Media, dar si în Comunicarea obisnuita, iar de câtiva ani, printr-o influenta indirecta a celei care scrie aici, fusese introdus - sper ca mai este - în manuale scolare.

Aceasta mare frecventa a termenului, dar si faptul ca înca nu s-a explicat cum de a aparut astfel în lumea moderna, si cum s-a raspândit mai ales cu ultimele sensuri – „al doilea sens“, îl voi numi aici – iar în genere se ignora aceasta, uneori chiar intentionat (vezi mai departe), m-au determinat, recent, sa „dezvalui adevarul“, publicând doua studii în Limba engleza, unul în strainatate, altul aici (în „Psihologia sociala“, Univ. Iasi, Polirom, 2007). Am aratat, astfel, rolul meu în crearea, difuzarea acestor sensuri, formulând chiar un Sistem teoretic care include diversele „Niveluri contextuale“ precum si noul concept de „Dinamica în contextualitate“. Desigur, în diverse articole si în cartile mele se regasesc acestea („Limbaj si context“ sLCt, 1959, „Langage et Contexte“ sLgeCt 1961, ed. Span. 1969, „Introducere în Psiholingvistica“, 1968, ed. Engl. 1973, Ital.1973, „Psiholingvistica, o stiinta a comunicarii“, 2000 etc.) - dar, iata, unii le-au ignorat cu buna stiinta (se poarta aceasta, în „contextul românesc“ si se trezesc regretând post mortem!), altii nu s-au preocupat sa remarce ori sa releve „prioritatile“, si de aceea m-am decis, acum, sa consacru „problemei“ un studiu, cu diverse probe concrete. De ce nu am facut-o pâna acum? În primul rând pentru ca îmi este penibil sa vorbesc – sa scriu despre mine, si mai ales un asemenea text, cu inevitabile referiri la „probe“. Am ezitat multi ani, când ma revolta sa constat reaua-credinta a unora, dar acum am considerat ca trebuia sa scriu aceasta, ca o obligatie.

2. În cartea „Limbaj si context. Problema limbajului în conceptia exprimarii si a interpretarii prin organizari contextuale“, faceam, mai ales în editia româneasca (1959, „LC“), un lung excursus, mentionând autorii care au folosit acest termen, si subliniind ca au fost foarte putini aceia care, înainte de mijlocul secolului XX (Mauthner 1906, Vendryès 1921, Malinowski 1923, Firth 1951), au dat, mai degraba vag, sensul pentru care, apoi, am contribuit la formularea lui explicita si la consecintele acesteia, adica de „circumstante“, „împrejurari“ (este imposibil sa dau aici o lista bibliografica mai simpla, pentru care se poate consulta cartea mentionata). Însa era vorba despre intuitii sporadice, sau idei incluse în teoriile „atomiste“ („asociationiste“) ale secolului al 19 – lea, care au continuat chiar mai târziu la unii autori sau în Marxismul Sovietic, sau în Structuralismul elementar (static, relativ simplist) din Psihologie, Lingvistica, Filosofie, ori în unele licariri din „Sociologia limbajului“, cu mult timp înainte ca Sociolingvistica Americana sa înceapa a influenta, în anii '60 ai sec. XX. O marturie a semnificatiei dominante a CONTEXTULUI pâna catre jumatatea sec. XX este definitia data de A.Dauzat (1968), care evoca Latinescul contexere, „a tese împreuna“: „Ansamblul textului care precede sau urmeaza dupa o fraza, ori un grup de cuvinte sau un singur cuvânt“, adaugând, concesiv, ca este si Ansamblul circumstantelor care însotesc un fapt; a situa din nou un fapt în contextul sau istoric“. La fel, în „Dictionarul Robert“ (1967): „Întregul text care înconjoara un element al limbii“, si: „Ansamblul circumstantelor [...] Contextul politic“. În fundamentalul „Vocabulaire de la philosophie“, 1962, al lui A. Lalande, acest al doilea sens, asa de mult folosit azi, era mentionat ca fiind doar „un sens metaforic si foarte general“ – si ar fi bine sa se retina aceast subliniere. „Dictionarul de Psihologie“ de H. si A. English 1968 se exprima foarte vag sau confuz, si chiar când se referea la acest al doilea sens trimitea la teorii speciale, de pilda la Behaviorism (sau, mentionând stot surround „a înconjura“, îl întelegeau, asociativ-behavioristic, ca „asociat cu“). Incredibil sau nu, în acea perioada, într-un „Dictionar“ „clasic“, de larga circulatie, ca „Little Oxford“ (1996 s1941t), acest sens nici nu exista, CONTEXT fiind „ceea ce precede sau urmeaza dupa cuvinte sau pasaje dintr-un discurs“, si nimic mai mult. În „Dictionarul explicativ al limbii române“ (DEX, 1975, deci mult mai târziu, erau doua definitii: primul sens, apoi: „Fig. ssubl.meat conjunctura, situatie specifica, circumstanta, stare de lucruri într-un anumit moment. Din Fr. contexte“. Dar este complet revelator de citat din ceea ce era un fel de „Larousse“ în România anilor '30 („Dictionarul enciclopedic ilustrat“, de I. A. Candrea si Gh. Adamescu 1932, unde CONTEXT este numai: „Înlantuirea partilor, ideilor dintr-un text; Totalul cuvintelor care alcatuiesc un act, o scriere, etc.“

Prin urmare, este evident ca, în general, în anii '30 ai secolului XX, si partial chiar mai târziu, pâna catre prima jumatate a anilor '60, semnificatia termenului CONTEXT, cunoscuta ca atare, era cea privitoare la ansamblul de cuvinte la care se raporteaza un cuvânt ori un grup de cuvinte, spre a-l întelege (ceea ce mai târziu, la sfârsitul anilor '40 si oficial, în „Limbaj si context“, 1959, am numit „Context verbal“ sau „lingvistic“). A fost folosit si un „al doilea sens“ (numit uneori „Figurat“), dar numai rar, sporadic, si anume „împrejurari“ care însotesc un cuvânt, care sunt asociate cu acesta. Abia în anii '60 ai secolului XX se poate afirma, obiectiv, ca începe si se amplifica difuzarea a ceea ce am numit „al doilea sens“ (iar acum i-as acorda primul loc ca frecventa). Cartea „Langage et contexte“ 1961 s„LgeC“t (publicata de una dintre cele mai cunoscute, pe atunci, edituri din Vest, Mouton, Haga-Paris), si acest sens au cunoscut aproape imediat succesul (inclusiv în România, prin editia originala „LC“, si în Est, publicându-se chiar o recenzie elogioasa, în „Voprosî jazîkoznanija“, cea mai importanta revista de Lingvistica, din URSS, de catre fiul sefului Psihologiei de acolo, A. A. Leontiev). Mi s-a spus ca, de exemplu, în multe Universitati din Franta, cartea era recomandata ca „Bibliografie obligatorie“, si chiar mai recent am fost abordata, la Congrese, de persoane care îmi spun ca „au învatat“ dupa acea carte. În SUA, foarte cunoscutul si influentul lingvist Roman Jakobson vorbea despre carte la cursurile sale, si l-as mentiona, anecdotic, pe Americanul Harlan Lane care, întâlnindu-ma la Congresul International de Fonetica (de la Praga, în 1968) a exclamat, de fata cu cei care ne faceau prezentarile: „Deci nu sunteti o legenda, existati!“ - pentru ca nu putini mi-au spus apoi ca se credea despre cartea mea editata în Franceza („LgeC“,1961) ca era scrisa de R. Jakobson, sub pseudonim! Unii, necunoscând bine Franceza, vorbeau ori chiar au scris despre carte ori despre Teoria mea citând ca în Engleza: „LangUuage et contexte“ (de exemplu Ragnar Rommetveit, în Prefata la cartea sa din acelasi domeniu). Încetul cu încetul, se poate nota difuzarea si apoi frecventa folosire a diverselor nuante contextuale revelate, iar multe numite pentru prima oara ca atare si discutate în cartea citata, inclusiv în editia Spaniola, 1970. De exemplu: „Contextul situational“, sau „Contextul politic“ etc.; vezi si, mai departe, 2.4. -, sau sintagma simpla: „în acest context“, care, desi eliptica, este foarte bine înteleasa ca având acel „al doilea sens“, pe când „lipsit de-“, ori „scos din context“ evoca „primul sens“. În contextul prezent, adica azi, predomina „al doilea sens“, pentru a carui folosire pot afirma ca am contribuit, si totodata l-am bazat stiintific pe ceea ce am numit „Teoria Contextual-Dinamica“ („o teorie a contextelor, elaborata psiholingvistic, scaret este originala [...], abordarea psiholingvistica este desigur meritul sTatianeitSlama-Cazacu“, L.Scliar-Cabral, 1994, p.29). Conceptul si termenul CONTEXT reflecta o realitate complexa, de importanta majora în existenta umana, iar cartea mentionata a ajutat la cunosterea ei mai aprofundata.

3. Pentru a clarifica mai bine complexitatea termenului CONTEXT, dar si spre a face mai evident faptul ca aceasta nu a existat de la început precum si ca este posibil de demonstrat obiectiv evolutia si chiar cronologia semanticii acestui termen, sunt obligata sa prezint un scurt istoric – cu mari reticente, deoarece va trebui sa evoc situatii care aparent sunt personale (dar în orice caz nu sunt subiective).

La începutul Epocii Dictaturii Comuniste în România, se anuntase, oficial, ca, la Universitatea din Bucuresti, urma sa se sustina o teza de Doctorat „la 29 iunie 1949“. Teza (care mai târziu si sub forma organizata, a unei carti, avea sa poarte numele de „Limbaj si context“) fusese formal inclusa la „Psihologie“, dar (autoarea având si o Licenta în „Filologie Moderna“) prezenta o noua abordare a Limbajului si Comunicarii, implicând legaturi cu Lingvistica si în genere conexiuni multidisciplinare, iar prin aceasta punea bazele Psiholingvisticii (desi nu o numea astfel pe atunci). Era totodata, din multe puncte de vedere, o lucrare de pionierat, ale carei principii s-au regasit si în „Teoria Informatiei si Comunicarii“ sTICt, si marca o evolutie a Structuralismului, deoarece acesta era astfel debarasat de aparent implacabila caracteristica, de a fi „Statica“, a „Structurii“ (din Lingvistica si din Psihologia Gestaltista), anuntând realitatea „Dinamicii“ Structurii. Erau un concept si de fapt o noua imagine a Realitatii vazute ca Structura DINAMICA (aceasta era tot o contributie a mea, vezi de exemplu „La structuration dynamique des significations“, 1959, lucrare inclusa într-un volum al Academiei Române pentru Al 8-lea Congres al Lingvistilor, 1957 – si-mi permit sa atrag atentia asupra unei dedicatii a lui Roman Jakobson, denotând ca el cunoscuse inclusiv acea lucrare). Comisia oficiala de Doctorat nu includea, cum se obisnuia, cinci membri, ci sapte: Al. Rosetti (Rector), M. Ralea, Gh. Zapan, Al. Graur, Egon Weigl (psiholog, var al sotiei neoficiale a lui Bertold Brecht, refugiat politic în România în timpul Nazismului, si care, dupa ani de zile, revenit la Berlin, avea remuscari pentru ce fusese silit sa faca în legatura cu acel Doctorat), Lenormanda Benary, si „I.N. Balanescu“ (desigur, ultimii doi, fara Doctorat, adaugati de „Partid“, ca oameni înca mai de încredere chiar decât Al. Graur; „N. Balanescu“ era numele luat, pe atunci, de fostul student pe care-l cunoscusem ca Rosenzweig, devenit „Conferentiar“ si Director al renascutului „Contemporanul“, nepot al lui M. Roller, unul dintre cei mai feroci stalinisti, care a încercat sa denatureze Istoria României, si sa distruga Limba româna, înglobând-o „printre Limbile slave“, respectiv Rusa, între altele prin Legea Limbii din 1953). Tuturora li se distribuise, cu câteva luni înainte, Teza (deci aceasta a circulat), si toti acestia au primit ordinul, de la Partid, sa nu se prezinte pentru sustinere. Astfel încât Doctoranda s-a vazut singura (nu voise sa-i anunte nici pe parinti), în sala anuntata. Secretarul Universitatii, Radoi, desigur trimis de Rector, a bagat capul pe usa, întrebând-o: „Ce faceti, Domnisoara Slama?“, iar ea i-a raspuns (se poate oare întelege astazi, empatic, ce simtea acea tânara, atunci?): „M-am prezentat, dar nu a venit Comisia...“.

A doua zi, Decanul Facultatii de Psihologie, Mihai Ralea, a redactat un „Proces verbal“, semnat apoi de membrii Comisiei, în care se afirma ca acestia primisera Teza, dar nu avusesera timp s-o citeasca si ca se propunea ca sustinerea sa se faca în toamna (când, de fapt, se stia ca urma sa se treaca la sistemul Sovietic, de „Aspirantura“, prin care se devenea nu „Doctor“, ci „Candidat“. Evident, nu m-am supus – nici altii, ca Boris Cazacu – acestui sistem (care impunea, între altele, examene de Socialism, examene politice de fapt). În 1964-1965, acel „Proces verbal“, despre care aflase Presedintele Academiei, Ilie Murgulescu, a servit acestuia – deci i-a ajutat pe multi – sa anuleze sistemul de „Aspirantura“ si sa se revina la „Doctorat“, iar tranzitoriu, cei care publicasera cel putin o carte (aveam patru, inclusiv Premiul Academiei si o carte tradusa, „Langage et contexte“, sa o prezinte acum ca Teza. Doctoratul mi-a fost, deci, întârziat de acel Regim politic, cu 17 ani (s-ar putea vorbi si despre Holocauste morale, si totodata prioritati în Stiinta mondiala ratate oficial, ca aceea fata de TIC etc.).

Mi s-a „permis sa public“, dupa 1949, abia în 1954, si a aparut, atunci, ca articol, un relativ rezumat al Tezei, „Principiul adaptarii la context“, iar în 1956, în „Revue de linguistique“ si seria geamana, în Rusa, traducerile Franceza si Rusa ale acelui studiu. Drept urmare, ideile din Teza (inclusiv „al doilea sens“ pentru CONTEXT) au putut, de atunci, sa circule chiar oficial, iar Teza interzisa în 1949, structurata ca o carte, a putut sa apara, în 1959, gratie insistentelor (fara ca eu sa fi stiut sau sa-i fi cerut aceasta) unui fost student, loial, Liviu Damian, devenit Lector de carte la Editura Stiintifica (a plecat, mai târziu, în Israel, cu sotia, dar nu l-am mai vazut vreodata).

„Istoria dramatica“ a continuat, de atunci, în forme fericite. Tocmai când cartea era sub tipar, în 1959, a sosit, ca invitat al Academiei si al Universitatii, renumitul Roman Jakobson. Aceasta imensa personalitate, acest monstru sacru (pornit din URSS, fiind trimis de Lenin, prin 1920, ca Lector la Praga, devenit Fondator al celebrei „Scoli Fonologice“, apoi refugiat, de teama Nazismului, în Norvegia si de acolo în SUA ), numit „cel mai mare...“, calatorind mult, sarbatorit peste tot, transmitea si facea sa circule idei, nume, crea opinii, sustinea pe unii, „nu ierta“ pe altii (ne spunea, odata, lui Boris Cazacu si mie, ca nu trebuie sa ierti!). În acel „context“, prietenul sau, Al. Rosetti, a oferit un party acasa, în Dionisie Lupu, si acolo – asistat simultan de Grigore Moisil -, i-a prezentat pe tânara autoare „persecutata“, cu entuziasmul sau jovial si elegant (care ne lipseste atâta, azi, al lui si altora, care ne-au ajutat în acele vremuri cumplite).

R.Jakobson a tinut sa afle toata „povestea“, si, pe o bancheta din mica sufragerie, într-un relativ vacarm al invitatilor, „Marele...“ a cerut detalii despre Teza, despre carte, despre ideile tinerei cercetatoare (de la Institutul de Psihologie al Academiei, dupa ce, în 1952, fusese data afara din postul de asistenta „la Ralea“ - din, vai, „motive politice“, tatal fiind arestat etc., dar evident acestea nu le-a spus ea, atunci, si nu e cert daca le mentionase, macar rezumativ, în stilul sau specific, „cher Ami“, cum i se zicea Amfitrionului). Ea i-a dat, cum se obisnuia, un extras cu articolul din 1956 (1954), poate cu dedicatie. Dar a doua zi, coup de théâtre! Într-unul dintre Amfiteatrele de la Litere, arhiplin, în timpul Conferintei pe care o tinea, „în Francezo-Rusa“ lui, cu verva fantastica si carisma ciudata la un om cu un puternic strabism si fata deloc croita dupa canoane estetice, cu adevarat marele Roman Jakobson, vorbind despre „Poetica“, scrie, pe vetusta tabla neagra, ceva din bine cunoscuta schema a TIC – oarecum simplificata, de fapt nemaisemanând a „schema“, adica fara chenar – si termenii învatati apoi de multi pe dinafara, CONATIV, FATIC etc. Si, deodata, spune ca adauga acum ceva nou pe schema lui – si scrie –: CONTEXT, si flutura extrasul meu. Repet, coup de théâtre, incredibil si util succes, în acele vremuri de acute suferinte, fericirea pentru autoare, si totodata, în jur, invidie, rautate, sentimente meschine, (regasite pâna azi, fiind generate de asemenea repetate evenimente, dar niciodata atât de marcante într-un context unic, ca acela al iesirii, dar ramânerii în Stalinism si în sechele lui!). Fluturarea extrasului (sa-ti vina sa strigi, Faustian, clipei sa ramâna, etern!) era însotita de clamarea, ca în „Promotiile“ americane: „Este cel mai bun studiu despre Context !“ (la fel fluturase, la Centrul condus de Al. Rosetti, cartea lui Chomsky, atunci aparuta, „Syntactic structures“!). La sfârsitul Conferintei, mi-a oferit un extras, pe care scrisese dedicatia – marturie despre ceea ce zisese ca a adaugat pe schema lui, adica termenul CONTEXT, dupa o discutie „inspiratoare“ („With compliments and thanks for an inspiring evening“, „Cu complimente si multumiri pentru o seara inspiratoare“). Pe drumul de înapoiere în SUA, a recomandat cartea pentru publicare în Franceza, la Editura Mouton, unde era un fel de Consilier, si mi-a trimis o ilustrata, mentionând ca voi primi si invitatia directa de la Editura (cartea „LgeC“ a aparut în 1961, deoarece a durat mult traducerea, facuta de mine cu o tânara, Sanda Slavescu). Editia în Limba româna era, atunci, sub tipar, si Schema mea, cu CONTEXT inclusiv în al doilea sens, figura ca atare, în 1959, p. 193, iar în editia Franceza, 1961, p. 272 (simplificata ulterior. Schema a aparut si în „Introducere în psiholingvistica“,1968, Engl., Ital. 1973, etc.) – si se pot compara nu numai partile deosebite la R. Jakobson, dar si succesiunea datelor editoriale, precum si „istoria“, cu party-ul si Conferinta. Tot în cursul acelei vizite la Bucuresti, R. Jakobson a facut demersuri spre a fi invitata, pentru un an, la celebrul Massachusetts Institute of Technology (MIT), în Laboratorul de Electronica, spre a lucra în colaborare, formând o echipa de cercetari în domeniul Comunicarii, cu George Miller, Noam Chomsky, Claude Shannon. „Bineînteles“, nu mi s-a permis plecarea, nici în 1959, nici în 1960, când a fost repetata invitatia. Pentru prima oara am putut pleca în SUA în 1969, iar aceasta a fost în cadrul amplului „Proiect de Analiza Contrastiva Engleza-Româna“ – si mi s-a spus, apoi, de catre traducatori de la Catedra de Engleza, ca „figuram pe Lista lui Nixon“, ca sa mi se permita „pasaportul“. Atunci, vizitând MIT, Seful Laboratorului de Electronica, Kenneth Stevens, îsi amintea bine trista poveste si am regretat, împreuna, ca acea absurda opreliste (dar câte au mai fost, ulterior, dupa 1969!), facând sa nu se poata realiza colaborarea preconizata, a avut consecinte nefaste asupra „Traducerii automate“, neinsistându-se suficient, atunci, relativ la rolul CONTEXTULUI, inclusiv în conceptia mea teoretica si metodologica.

4. Asa cum am spus, cartea „LgeC“ a avut o larga difuzare si s-a bucurat de un mare numar de recenzii, ca, de pilda, în: „L'Année Sociologioque“, „Revue Belge de Psychologie et d'Histoire“, „Bulletin de la Société Linguistique de Paris“, „Germanistik“, „Voprosî Jazîkoznanija“ (de A.A. Leontiev) etc., si de unele prezentari mai lungi, ca, aceea de Karl Uitti, o importanta Review Article, în „Romance Philology“, 1965. Între altele, cartea a facut obiectul unei Teze de Licenta („Doctorat“ Italian), de Bianca LoVecchio (Bari – cf. si G. Mininni, 2007), iar printre alte aprecieri este deseori aceea ca este „a classic work“ (Scliar-Cabral 1989, l9). Au urmat, apoi, alte carti publicate în strainatate, incluzând aceeasi „Teorie si Metodologie Contextual-Dinamica“ si, desigur, utilizând frecvent termenul CONTEXT. Am primit, mai recent, liste de pe Internet, care atesta prezenta, în peste 30 de Biblioteci din SUA, a cel putin 20 de carti ale mele, si în primul rând a celei discutate aici (incluzând chiar cele mai recente, ca „Psiholingvistica, o stiinta a comunicarii“, ALL, 1999 sau „Stratageme comunicationale si manipularea“, Polirom. Chiar daca nu toate aceste carti sunt întotdeauna citate, ele SUNT o realitate si poarta engramele, amprentele digitale ale multor mâini de cititori.

5. Nu as încerca sa prezint, fie si succint, continutul integral al cartii mentionate, „LC“, „LgeC“, si al altora care sunt bazate pe aceeasi conceptie, Contextual-Dinamica sCDt, dar o sinteza bibliografica (istorica) si a Teoriei este evident necesara. Primele Capitole (mai pe larg în editia în Limba româna) sunt dedicate unei treceri în revista aproape completa a Bibliografiei existente pâna la acea data, adica pâna la sfârsitul anilor '40 (încercând în deosebi sa descopar fie si cele mai fugitive aparitii ale termenului CONTEXT, dar si ale conceptelor de „Întreg“, „Ansamblu“, „Das Ganze“ s.a. în istoria Lingvisticii, a Psihologiei etc.). Celelalte Capitole îl pregatesc pe cel din urma, unde CONTEXTUL este numit ca atare si descris. Un Capitol fundamental este acela unde se descrie „Tehnica“ Emiterii sEt si a Receptarii sRt, pentru a demonstra ca E este „organizata contextual“, iar despre R se afirma acolo, ferm, ca este departe de a fi conceptul mecanicist al TIC, pentru ca implica multe procese intentionale de „Interpretare“, prin conectarea Mesajului sMt – de fapt, „Contextul Explicit“, care include si Componentele Nonverbale - la ceea ce poate fi identificat ca fiind „implicit“, „Contextul implicit“. La acesta se poate raporta Receptorul (si a facut-o Emitatorul când si-a organizat Mesajul), respectiv: „Situatia“ s„fizica“t, „Contextul Social-Istoric“, uneori „Politic“, „Coordonatele Partenerilor“ etc. – toate constituind „Contextul Total“. S-a adaugat, ca o noutate ( tocmai prin aceasta Teorie si prin Schema sa – adica a „Actului de comunicare“: „Reversibilitatea Relatiei“ de E si de R, care permite, potential, Dialogul. De retinut ca editia originala, „LC“, a inclus Rezumate ample în Franceza si Rusa (prin urmare, înca din 1959 conceptia a putut fi cunoscuta chiar de catre cei care nu stiau Limba româna, mai ales ca Academia trimitea în strainatate pentru „Schimb“, foarte multe exemplare). Se adaugau Bibliografia, mai bogata decât în editia 1961, si Note (p.362-432), precum si Anexe (320-358) cu descrierea „Detaliilor tehnice“, adica a celor 15 Experimente (o noutate atât în studiul Contextului, cât si, în orice caz, în Lingvistica).

6. Prin urmare, termenul CONTEXT, cu sensurile subiacente, a avut succes – s-ar zice, în Franceza, a fait carrière –, iar aceasta s-a întâmplat si pentru ca s-a descoperit o REALITATE, si pentru ca Stiinta a întâlnit Realitatea, si s-a adecvat Realitatii. „Contextualismul“ nu a fost si nu este o „moda“, ci a devenit clar ca este un Postulat – un principiu, peren indiscutabil, si de aceea el constituie o baza puternica pentru „Teoria si Metodologia CD“. Daca aceste sensuri, detalii conceptuale, idei noi au avut sansa de a fi difuzate pâna la a deveni obiect de plagiat, prin încercarea de a se ignora datele istorice, bibliografia, în definitiv marturiile obiective, prezentate mai sus, si care au totodata caracter de copyright, acesta este un fapt banal în Istorie. Sau, doar mentionând accidente suparatoare ori chiar grave petrecute în epoca pe care o putem numi a „Comunismului importat“ în tara noastra, acestea ar putea fi, de asemenea, considerate drept fapte trecatoare ale „Istoriei“ – si as mentiona o forma incorecta, ramasita a influentei Ruso-Sovietice în România: în context (Rus. V kontekste), în loc de corectul în acest context. La fel este faptul ca termenul CONTEXT a devenit nu rareori un cliseu al Limbii de lemn (de aceea am încercat sa-l explic, aici, în acest mod). Aceasta apartine de asemenea „glumelor“ Istoriei - desi au fost realmente întâmplari, fenomene tragice pentru Oamenii care au avut de strabatut acea Epoca.