„Me“, la cub si la neon
articol aparut in Cultura, nr. 115 din 2008-03-27» cultura ars combinatoria »
Autor: CORNELIA MARIA SAVU
Daca intri în Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal (Str. Tribunei nr. 6 Sibiu), ti se pare ca ai ajuns într-unul din spatiile privilegiate din Occident în care artelor vizuale li se da ceea ce este a Cezarului. Adica, risc sa scriu, galeria aceasta, deschisa de doi ani buni (pentru artistii experimentali, criticii si publicul lor) este galeria-etalon de la noi unde inovatia se întâmpla, se vede si se discuta.E destul de greu de spus daca Mihai Zgondoiu a ales acest spatiu pentru noua lui personala (7-26 martie 2008) sau spatiul l-a ales pe el. Nu e acesta un paradox de dragul stilului – tânarul artist s-a simtit bine aici de la primele „prospectiuni“ si a lucrat cu galeria sibiana la propriu, adica i-a dat spatiului propria-i identitate. Aceea modelabila vizual, acel „Me“ influent si influentabil, care e altceva decât „I“, eul finit, în contradictie cu partea vulnerabila, dar care marcheaza complexitatea unei personalitati artistice. Din acest punct de vedere, al experimentului asumat si devenit biografie (fireste, subiectiva), Mihai Zgondoiu s-a înscris perfect în trend-ul galeriei unde au expus pâna acum si vor expune si în viitorul apropiat nume de prim rang în artele vizuale contemporane, sa nu-i amintim decât pe Roman Tolici, a carui personala a precedat „Me“, si pe Lia si Dan Perjovschi, artisti care vor fi prezenti la Brukenthal spre sfârsitul anului. Sa nu uitam si rolul curatorului international, Luviana Dan în aceasta reusita – chiar daca e la începuturile sale în România, fapt demn de luat în seama, curatoriatul în artele vizuale recupereaza în forta timpul pierdut.Artist al proiectelor pe termen lung, original si inteligent structurate (si pe suport teoretic, nu numai pe cel al afectelor), Mihai Zgondoiu se afla cu „Me“ în a treia etapa a biografiilor sale subiective, al caror incipit a fost tema de masterat si cercetare a eului scindat, psihotic si supus terapiei prin arta, în Clinica de Psihiatrie de la Voila. A urmat seria „Wanted for...“, portretele unor vedete „urmarite“ nu pentru vreo fapta reprobabila, ci pentru ca, bombardat cu imaginea de învingatori aflati pe val cu tot felul de amanunte (aurite!) din viata lor, amanunte de care e (arhi)plina pusculita mass-media, publicul si-a dorit sa se identifice cu „idolii“ si sa-si adjudece biografiile acestora ca orice alt obiect de consum. În fine, „“ Me“ e chiar o lovitura data consumismului cu propriile-i arme: într-o serie de autoportrete de mari dimensiuni, de la fotografie la „umbra“ si de la cub la profilul de neon, artistul se propune pe sine ca sablon al lumii (cu bune si rele) din care face parte, o lume a graficianului, a gravorului, atâta timp cât ea e supusa mereu (re)imprimarii si plateste greu tribut, esential tribut, matritei, sablonului, stampilei, multiplicarii. O lume-stencil. Nu e vorba aici despre narcisism sau vedetita, ci despre nivelare si consumism, despre cultura de super-market care, cu grabire, pune la colt cultura critica. Fireste, „Me“ este si un demers polemic, în raspar, fata de vremurile de „aur“ ale culturii populare, ale pop art-ului, de la Andy Warhol cu ale sale supe si repetari la infinit ale efigiei sex-simbolului Marilyn Monroe, ale tatuajelor-stampile si ale masinilor pictate cu imagini flower-power. Numai ca Mihai Zgondoiu îsi permite, în post-post pop-art sa recupereze, spunând povestea pe fata, cu propriu-i stencil – viu si natural – conditia eroului romantic, problematic, mai degraba învins, un fel de înger cazut, de Icar cu ceara aripilor topita. „Închis“ în cusca, în conserva, imortalizat pe cub s-au strâns în chingile firului de neon care, surprinzator, nu-i evidentiaza profilul de câstigator, ci lumineaza melancolica-i vulnerabilitate, artistul are, în seria de autoportrete, în fundal, cohorte de îngerasi roz, deloc linistitori. O aluzie polemica la alte sabloane, de la fundalul „mille fleurs“ al tapiseriilor medievale la „deghizari“ suprarealiste sau la „decorul“ inspirat de excursiile acide pop-art. Într-o lume foarte atenta la imagine, suprasaturata de imagine, în care imaginea se fabrica si se consuma extatic, cu delicii, cu încrâncenare, cu dependenta, Mihai Zgondoiu are curajul (si inspiratia, fireste) sa se livreze pe sine ca „matrita“ care sa exorcizeze ravagiile consumismului din interior, suprapunând imaginii consumatorului pe aceea a consumatului. Spatiul Galeriei de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal, într-o conlucrare perfecta cu identitatea (si identificare) expozantului, i-a permis tânarului artist sa duca pâna la capat o provocare ambitioasa, un experiment pe reusita caruia se poate glosa. Ceea ce nu e putin.În febra finalizarii pregatirilor pentru deschiderea celei de a treia editii a Bienalei Internationale de Gravura Experimentala de la Palatele Brâncovenesti (Mogosoaia), unde se afla si în echipa curatorilor (o experienta inedita pentru el), Mihai Zgondoiu continua sa fie preocupat de proiectul viitoarei sale personale „Manânca-ma!“ (titlu provizoriu) care adânceste, din alta perspectiva, polemica (vizuala) cu era consumismului.