Dioptriile lui Rica Venturiano sau Cultura putregaiului
articol aparut in Cultura, nr. 115 din 2008-03-27» cultura cultura spectacolului »
Autor: ADRIANA MOCCA
Citesti ca toata lumea presa pe Internet. Primesti vreun link spre un articol si, ca mielul lui Panurge, te îndrepti docil spre suvoiul de cuvinte rareori bine mestesugite. Numarul de vizualizari te face sa te întrebi daca autorul o fi descoperit zacaminte de petrol în Piata Unirii?! Stirile, emisiunile, programele te arunca în oala minune a unui bors national din care ies aburii oportunismului jurnalistic. Se relativizeaza talentul lui Costel Busuioc – (cine e, dom'ne, zidarul asta plecat la munca în Spania?) dar se îngroasa „povestea“. Ambele atitudini se hranesc dintr-o îndelungata frecventare a mediocritatii de stil, butasita pe dispretul caragialesc si implantata în solul fertil al complexelor de inferioritate. Pe Costel Busuioc, în România, nu l-ar fi luat multa lume în serios. Poate la nunti, dar nici acolo, ca nu suntem asa de subtili în gusturi muzicale. Confirmarea lui e întruchiparea unui act de justitie divina, produs, din fericire pentru el, pe un teritoriu strain. Fiindca, aici, în ancestrala noastra inertie, mistocareala si orbire constanta, nu s-ar fi petrecut pururi. Pai, cine l-ar fi vrut star în Românica? Niste artisti acriti de propriile ratari? Pentru ei avea nevoie de diplome sau macar de vreun sponsor. O presa formata din „urechisti“, zombi culturali si nase Reta? E oricum prea ocupata cu participarea la bai de multime si botezuri de toape glamoroase (când nu urmareste cozi de pudeli prin parcuri si silicoane la Mall-uri). Cât despre publicul talâmb cu creierii zburati de manele, nici nu putea fi vorba! Doar ca Dumnezeul culturii a hotarât altceva pentru el. Asa cum a avut grija si de alti artisti, deveniti profeti pentru alte popoare, cu mirosul valorii nealterat. Chiar daca Busuioc vine la timp – ca imagine buna de vândut în Occident a unei Românii în cautare fabulospirituala de identitate – noi nu ne putem bucura de succesul unei fiinte haruite si fundamental modeste. Noi avem mare nevoie de sperietori împopotonate si subtirel captusite interior. Ca sa ne putem raporta golul individual cu gustul lui de cenusa la ceva care nu ne depaseste, presupun. Asa public, asa presa!Ni s-a sleit „organul“ admiratiei. S-a atrofiat de-a lungul amarului de ani comunisti urmati de cei ai tranzitiei, burdusiti de minciuni umane cu discurs poleit. Ne-am dezobisnuit sa mai aplaudam din toata inima, sa felicitam din tot sufletul, sa vorbim la superlativ despre cineva. Nici n-am prea avut obiect de admirat. De aceea, aparitia unui artist sau confirmarea altuia, ne lasa cumva descoperiti si stupefiati în fata fenomenului. Suntem mult mai echipati pentru depistarea oportunista si de cele mai multe ori strategica a prostiei decât pentru recunoasterea valorii. Atunci când ni se mai întâmpla, obligati de succesul international al rarelor fiinte de origine româna, o facem spre pansarea ranii narcisice nationale si îi inventariem ca bunuri de patrimoniu.Pe ineptiile gramaticale ale ultimilor politicieni aterizati în arena circului zilnic se ridica usor piedestaluri de „inteligenta pura“ jurnalistica, fiindca, stim de la Bergson ca „râsul trebuie sa aiba o semnificatie sociala“. Putem dormi linistiti, ca ne decripteaza presa sensurile! Dar aceste accidente nu se pot produce decât într-un climat propice, în care tonele de tâmpenii sunt gustate zilnic la pachet cu prezentele mediatizate. De obicei, invers proportional cu meritele lor, acestea populeaza mass-media spre deliciul audientei dresate! O societate sanatoasa cu o presa pe masura n-ar fi permis cu atâta indulgenta prietenoasa aparitia unor monstruozitati datatoare de rating! Acuzam cu pana inflamata prostia din gradina publica, dar nu observam ca valoarea înfloreste tot mai departe de ea. Uitam ca, verificând asa atent cultura putregaiului, ne vom pierde îndemânarea pentru rasadurile de orhidee. Si o sa ramânem în mica noastra provincie, considerându-ne mai destepti decât altii, când în realitate nu suntem decât niste spectatori apatici si usor de pacalit ai nemuritorului Rica Venturiano. Dioptriile lui conjuncturale ne dicteaza emotiile si opiniile. Asa presa, asa public!