Fat-Frumos calare pe Urban Kiss
articol aparut in Cultura, nr. 115 din 2008-03-27» cultura cultura dansului »
Autor: Cristina Rusiecki
Agreabil. Captivant. Dinamic. Divers. Asa e recentul spectacol de la Teatrul National de Opereta, „Urban Kiss“, în coregrafia lui Razvan Mazilu, care pastreaza si aici nivelul placerii gratioase si al accesibilitatii. Cuplul coregrafic deja de succes, Razvan Mazilu si Monica Petrica, se muta din „Block Bach“ în „Urban Kiss“. Doar ca aici e sustinut si înconjurat de trupa de dans a Teatrului de Opereta, cea care da si numele spectacolului: „Urban Kiss“, un mozaic de momente coregrafice pentru o felurita paleta emotionala. Fie ca e vorba, în „Sarutul“, de timiditatea si ezitarile de dinaintea primului sarut, când Monica Petrica, febrila si gratioasa, si Razvan Mazilu îsi dau târcoale, vin, pleaca, revin; fie de pleosteala din „Singuratate în doi“, în care trupa Urban Kiss danseaza, pe cupluri, când pe mese, când pe sub, când pe lânga, când printre. Partenerii se plimba. Sau se schimba. Plictiseala în doi se dizloca în tensiune si agresivitate retinuta. Plaja afectiva din „Urban Kiss“ se largeste coregrafic pentru toate principalele instante psihice ale celor mai ofertante subiecte: dragostea si jocul.
Coregraful Razvan Mazilu, perfect sustinut în toate intentiile si accentele de videoproiectii... asuma clisee ultracunoscute (de la dansul cu aceeasi proiectie derulata la nesfârsit pe fundal, un El si o Ea în rochie alba si palarie dintr-un film de epoca) sau trece nonsalant la directetea zilelor noastre într-un alt moment savuros. În sir indian, toata trupa se pune pe declaratii: „Îl urasc pe Razvan“, va rosti Monica Petrica. „Urasc singuratatea“, spune urmatorul. „Urasc orasul.“ „Urasc traficul.“ „Urasc sa stau la coada“, încheie minoritarul Istvan. Urmeaza dansul cu binecunoscutele sale virtuti terapeutice si exorcizante. Lucrurile se armonizeaza, ura liminara se transforma în iubire si placere. „Îmi place Razvan“, reia Monica Petrica. „Îmi place singuratatea.“ „Iubesc orasul.“ „Iubesc traficul.“ „Ma numesc Istvan si ador sa stau la coada.“ Evident, nota de umor e implicita. Monica Petrica, ba gracila, ba frematator-febrila, ba energetica, prefacându-si corpul când melodios, când spasmotic, îsi dovedeste oricând profesionalismul pe orice scena. Usor, dezinvolt, gratios, smecheros, lasciv sau militant, Razvan Mazilu schimba registrul cât ai clipi. Capteaza publicul cu un singur gest. Scena îi transfera energie si nonsalanta. Spectatorii se prind imediat în jocul seductiei. Punct si contrapunct e tehnica pe care Razvan Mazilu o stapâneste bine atât în pozitia dansatorului, cât si în cea a coregrafului. De la conventionalul peliculei de epoca la proiectii cel putin neconventionale (blând spus!), Visuals Gont traseaza, în spatiul plastic conceput de Dumitru Gorzo, parcursuri subtile ale updatarii la sensibilitatea, afectele morfolite, rabufnirile sleite sau lubricul vremurilor noastre. Obscenul amuzant al imaginilor lui Gorzo de pe fundal sau colectia de fete feminine orgasmatice din „Revolution“ se numara printre cele mai... incitante exemple. În timp ce Razvan Mazilu, singur pe scena, se zbate, se zbuciuma, se rafuieste cu dusmani invizibili pe leitmotivul lui Bjork, „Don't let'em do this to you“, pe ecran se succed, alert si contradictoriu, mine contorsionate de placere. Momentul descoperirii – una pur personala –, a sexualitatii si înfruntarea unei întregi serii de prejudecati sau reprezentari deformate ale societatii? Granita fina între a-ti placea si a te supune? Scoaterea, în buna traditie feminista, a sexului frumos de sub dominatia celui tare? Incitanta asociere dintre dansul cu tenta militanta si fetele chinuit-lascive deschide un sir lung de interpretari.Cu atât mai ludic-linistitor se dovedeste contrapunctul. O fata în colanti mov sare coarda. Încet-încet, Razvan Mazilu se lasa prins în mrejele jocului. Apoi scena e câstigata de tot grupul Urban Kiss. Unul dintre baieti danseaza break, fetele se mixeaza cu baietii. Cu totii se bucura de tineretea si energia manifestarii. Frenezia se raspândeste ca o molima si repede inunda publicul. Momentul se termina cu grupul unit în comuniunea optimista si energetica a jocului.Printre cele mai frumoase fragmente din „Urban Kiss“, care stârneste ovatii la scena deschisa, emotie captusita cu respect si placerea – atât de rara în România –, de a-si celebra valorile autentice, se numara si momentul cu Fat-Frumos calare. Nu pe armasar, ci pe calul cu mânere. E vorba de Marius Urzica, la fel de performant – si de modest! – ca si atunci când smulgea aur dupa aur în competitii, la fel de expresiv ca într-o mai veche Gala a Dansului de la Teatrul Odeon, regizata de Dragos Galgotiu. Marius Urzica exerseaza la cal si publicul sta cu rasuflarea taiata. Mai întâi, datorita maiestriei la milimetru. Apoi, datorita gradului de risc. Pentru ca între Marius Urzica si celebrul sau cal cu mânere pe care zboara dintr-o parte în alta fara nici o poticnire mai e si... o fata. Cu ea, sportivul dansase la început un ritual al flirtului pe marginile calului. Spectaculosul si tensiunea se înzecesc, fata e fascinata de excelenta de topstar a sportivului. La scara generala, se poate citi inevitabila tensiune între cariera si sacrificiul celor din jur care participa în mod egal, dar discret la performanta.Aveti nevoie sa va descretiti fruntea? Sa plutiti pe creasta norilor? Atunci „Urban Kiss“ e cea mai potrivita rampa de lansare. Vizionare placuta!