CNSAS - institutia scandal (1)
articol aparut in Cultura, nr. 113 din 0000-00-00» cultura »
Autor: ILARION TIU
Saptamânile acestea se poarta aprinse dezbateri politice în mediile guvernamentale si ale „societatii civile“ privind „viitorul“ deconspirarii si al „curatirii morale“ din societatea româneasca, „infectata“ din 1944 si pâna în 1989 cu „microbul“ comunismului. Toate aceste vorbe în vânt sunt prilejuite de reorganizarea Consiliul National pentru Studeierea Arhivelor Securitatii, dupa verdictul „de blam“ al Curtii Constututionale din 31 inauarie 2008. Însa si-a pus cineva problema cât de util este CNSAS-ul si cât de mult respecta regulile democratice? Începând din acest numar vom publica un serial despre scandalurile create de si din cauza CNSAS.
Înca din decembrie 1989, arhivele Securitatii au fost considerate cheia rafuielii cu trecutul comunist. Dezbaterea a fost lansata de noua „societate civila“, apatura în conditii destul de suspecte si organizata cu rapiditatea FSN-ului despre care spunea ca era „frâna“ democratiei. Însa, în acele împrejurari tulburi, nimeni nu a stat sa observe cine sunt „avocatii“ democratiei si care erau cercurile în care-si faceau veacul în perioada „regimului criminal“ comunist.
Securitatea, având stigmatul de „câine de paza“ al ceausismului, a fost desfiintata oficial în zilele revolutiei, desi personalul a continuat sa-si îndeplineasca „atributiile“. În primul rând, a existat o preocupare deosebita pentru documentele fostului Serviciu Secret - o serie de nume au fost scoase din cartoteca arhivei, iar sute de dosare s-au evaporat. „Spalarea“ de Securitate a persistat si dupa crearea SRI-ului în martie 1990, noii conducatori ai Serviciului de Informatii „democratic“ afirmând ca nu au nimic în comun cu abuzurile comise de predecesorii lor. Însa nu s-au gândit nici o clipa sa predea arhiva unei institutii neutre, astfel ca documentele emise de Securitate au ramas la SRI, fara a putea fi studiate de istorici sau de cetatenii „monitorizati“ înainte de 1989.
Din sânul „societatii civile“ au început sa apara o serie de voci care reclamau aceste nereguli, cea mai sonora fiind cea a lui Constantin Ticu Dumitrescu, presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din România. Din 1990 si pâna astazi, Ticu Dumitrescu a reclamat fara întrerupere piedicile din calea deconspirarii fostei Securitati, care persista din cauza „ramasitelor“ comunismului ce au „acaparat“ mediul politic si de afaceri dupa 1989. Uneori „ramasitele“ (inclusiv Traian Basescu!) i-au transmis ca el însusi facea parte din sistem, fiind decorat de Ceausescu cu celebru „Ordin al muncii“.
Decis sa lupte cu „noul sistem“, Ticu Dumitrescu a initiat un proiect de lege privind accesul liber la dosarele Securitatii înca din 1993, în calitate de senator PNTCD. Atunci s-a dezbatut chiar si o „motiune pentru interzicerea accesului informatorilor la functii de stat“, votata cu o larga majoritate de Parlament, însa fara urmari practice. În 1994, Comisia pentru drepturile omului din Senat a decis ca o asemenea lege ar afecta viata privata a fostilor informatori ai Securitatii, în conditiile unor inevitabile campanii de presa împotriva lor. În anul electoral 1996, Ticu Dumitrescu a încercat sa forteze mâna parlamentarilor, declansând o „greva parlamentara“ în semn de protest fata de tergiversarea legii pe care o initiase. Strategia n-a avut nici un efect, iar Ticu Dumitrescu i-a pus capat, paradoxal, la solicitarea AFDPR-ului!
Însa în 1996, alegerile au fost câstigate de „fortele binelui si ale democratiei“ din CDR, astfel ca parlamentarii puterii aveau la dispozitie toate pârghiile pentru a emite o lege privind „deconspirarea“ abuzurilor regimului comunist. Ticu Dumitrescu s-a aratat foarte „activ“, chemându-l pe Virgil Magureanu, directorul SRI, la „raport“ imediat dupa începerea lucrarilor noului Parlament, în februarie 1997. În fata Comisiei Juridice a Senatului, Magureanu a declarat ca serviciul pe care-l conduce nu are nimic de ascuns, fiind dispus sa transfere arhiva spre o institutie „civila“. Tot atunci, acesta a afirmat ca SRI-ul deja separase dosarele de siguranta nationala de restul documentelor, iar politicienii n-au decât sa emita o lege privind „liberalizarea“ accesului la dosarele Securitatii. La jumatatea lunii martie 1997, Constantin Ticu Dumitrescu împreuna cu Niculae Cerveni au depus o astfel de lege la Senat, fiind declansata procedura „democratizarii informatiei“.
Însa surprizele au aparut de unde, aparent, te asteptai mai putin – conducerea PNTCD a început sa-i solicite lui Ticu Dumitrescu sa-si tempereze actiunile, deoarece legea sa nu era prioritara, „coalitia“ fiind ocupata cu „reformele economice“. Pâna la scandal nu a mai fost decât un pas, iar Ticu Dumitrescu a intrat într-un conflict public cu Ion Diaconescu (presedintele partidului), Nicolae Ionescu-Galbeni, Vasile Lupu, Gavril Dejeu si Corneliu Turianu. Initiatorul „deconspirarii“ purta „lupta cu sistemul“ chiar în interiorul partidului sau, în cele din urma fiind exclus din PNTCD pentru „declaratii defaimatoare“ la adresa colegilor. Îl comparase pe Gavril Dejeu cu Alexandru Draghici („care îsi îndeparta adversarii la un semn“), fiindca ministrul de Interne facea presiuni pentru demiterea lui Ticu de la conducerea AFDPR.
Pentru ca acest circ sa fie complet, PNTCD-istii au încercat sa scoata „legea Ticu“ din dezbaterea publica, initiind un nou proiect cu acelasi scop. Astfel, deputatii PNTCD Radu Ghidau si Mihai Gheorghiu au depus la Camera din care faceau parte o noua initiativa legislativa, prin care documentele Securitatii urmau sa fie studiate de cetateni prin intermediul Avocatului Poporului. Cei interesati sa-si vada dosarul faceau o cerere catre aceasta insitutie, care se adresa Serviciilor Secrete în acest scop.
La presiunea „societatii civile“ (pe atunci Alianta Civica avea monopol, asa cum are astazi GDS-ul!), conducerea PNTCD a decis sa sustina exclusiv „legea Ticu“, începând dezbaterile parlamentare. Însa scandalurile au continuat sa se tina lant. Proiectul a fost modificat de atâtea ori încât Ticu Dumitrescu a declarat ca-si retrage „paternitatea“ asupra legii. „Supararea“ i-a fost creata de colegul sau de CDR Mircea Ionescu-Quintus, care, în calitate de presedinte al Comisiei Juridice a Senatului, a introdus un amendament prin care dosarele ce vizau „siguranta nationala“ ramâneau la „servicii“. Însa nu erau reglemenate si criteriile prin care un document era „trecut“ la Siguranta Nationala! De amintit ca înaintea alegerilor din 2000, CNSAS-ul a facut publice 188 de „note la Secu'“ semnate de Ionescu-Quintus. Ca o paranteza trebuie precizat faptul ca nu trebuie sa ne mire aceste „evenimente neprevazute“. Era oarecum „normal“ ca Securitatea sa-si racoleze informatorii din rândul fostilor membri ai partidelor istorice. Ca doar acestia erau „opozitia“ si nicidecum membrii PCR, care avea obligatia sa fie „persoane de sprijin“ pentru Securitate! În plus, multi dintre fostii taranisti sau liberali facusera puscarie politica în anii '50-'60, iar regimul detinea numeroase pârghii de santaj asupra lor. Cine si-ar fi dorit sa se întoarca la închisoare?!?
Nici la Camera Deputatilor Ticu Dumitrescu n-a avut mai mult succes, colegii de „coalitie“ pastrând restrictiile introduse în lege de senatori. Un mare scandal a fost provocat de modaliatea desemnarii Colegiului CNSAS, pe criteriul algoritmului politic. Ticu Dumitrescu sustinea varianta numirii acestora de „societatea civila“, pentru a restrânge controlul politicienilor asupra CNSAS. Când legea a fost gata, pe 10 octombrie 1999, initiatorul si-a retras „paternitatea“ a doua oara, afirmând ca „este o cacealma si poate reprezenta o periculoasa arma politica în mâna celor care sunt la putere“.
Asa-zisa „lege Ticu“ a fost promulgata de presedintele Emil Constantinescu pe 6 decembrie 1999, chiar si domnia sa afirmând ca „nu este perfecta“. Nu fusese oare „ciopârtita“ de parlamentarii CDR-ului pe care-l condusese pâna la alegerile din 1996? Dar probabil n-a mai avut energie sa constate acest aspect, fiind ocupat sa-si redacteze discursul din 2000 în care se declara „învins de Securitate“ si iesea din competitia electorala din acel an. Cât priveste CNSAS-ul, a urmat un nou scandal, legat de numirea membrilor Colegiului. În episodul urmator.