Nici critica, nici analiza !
articol aparut in Cultura, nr. 113 din 0000-00-00» cultura »
Autor: IOANA BERINDEI
Scrisoare catre Oana Orlea
Draga mea Oana, am citit marturiile tale aparute la Editura Compania, unde în 2006 au iesit si povestirile mele catre Lavinia Betea, „Am facut Jilava în pantofi de vara“.
Interlocutoarelor noastre, la insistentele lor de a ne spovedi, le-am raspuns: tu : „À quoi bon?“ eu: „Cui foloseste?“. Amândoua, la distanta de 3 000 de km una de alta ne-au raspuns: „Tineretul de azi vrea sa stie cum au trait bunicii si parintii lor când valul rosu acoperise o buna parte a Europei“.
Tu esti o Cantacuzino adevarata, eu o Berindei prin alianta, dar sa stii ca inimile noastre bat la fel si am beneficiat amândoua de apelativul „Cantacuzino, ia-ti boarfele si misca!“; „Berendei i-ati boarfele si misca!“
Eu, la 27 de ani, am fost arestata, în vara lui 1950, condamnata la 2 ani pentru omisiune de denunt, am fost însa eliberata abia în februarie 1953.
Tu, la 16 ani, esti arestata (în 1952) si iesi din infern în 1954.
De ce simt nevoia sa-ti scriu? Critica o lasam în seama specialistilor. Amândoua – oricât am povesti, cu un nod în gât – suntem destul de echilibrate ca sa putem relata toate ororile oarecum detasate – fara ura – pentru ca nu merita sa ne îngreunam sufletul coborându-ne sub nivelul celor nascuti ticalosi sau celor multi si amarâti îndoctrinati. Repet: de ce îti scriu? Vreau sa te felicit pentru perfecta, clara si cu toate punctele pe i, analiza pe care o faci în cartea ta.
Pe turnatori îi împarti pe categorii, îi descrii cu talent si uneori cu humor si pe cei nascuti, ca si pe cei facuti în diferite împrejurari. Pe cei nascuti – n-ai ce face – Dumnezeu cu mila! Cât priveste pe cei facuti, îi împarti pe categorii si-i explici – pe unii chiar îi întelegi. De cei nascuti (îi mirosi imediat), te poti feri cel mai usor. Sunt mierosi, gata sa te ajute, sa-ti fie prieteni, si tu, naiv, sa te marturisesti. În aceasta categorie intra cei fara de vina, dar care accepta – probabil bine platiti - sa îndure viata de celula. Pe acestia, îi întâlnesti în celule cu multi detinuti, dar ei urmaresc una sau cel mult doua persoane.
Turnatorii facuti sunt de mai multe feluri. Unii - cu ani multi de ispasit - accepta în speranta ca li se va scurta pedeapsa; unii sunt îndoctrinati (cei slabi de înger); altii, la iesirea din închisoare, accepta ca sa-si salveze familia; altii, sub santaje si presiuni greu de imaginat de catre cei care-i judeca astazi; altii, cei cu adevarat fara Dumnezeu si profitori, ca sa capete o slujba buna sau diferite avantaje materiale. De asemenea, nu putini dintre cei care au acceptat (au colaborat) nu au constiinta grea, n-au facut rau nimanui. S-au fofilat cum au putut. Multi au spus nu asumându-si raspunderea. Dar unii au distrus familii întregi.
Am citit toate volumele lui Ion Ioanid, l-am citit pe Marcel Petrisor, pe Gigi Tomaziu, pe Lena Constante, pe Ion Pantazi si altele pe care nu le mai însir acum. Asa cum pe vremea lui Ceausescu mâncam pe pâine romane politiste (azi nu le mai pot vedea), acum tot ce tine de anii 1947-1964 în special ma atrage ca un magnet. Dar revin la tine. Povestea în sine este un pretext ca sa intri în miezul problemei; esti un foarte bun analist. Înca o data felicitari!
Eu am intrat la puscarie în 1950, tu în 1952. La Interne, Jilava, Vacaresti si Mislea ai mers pe urmele mele si, citindu-te, aveam impresia ca ma recitesc pe mine.
La Mislea, nici eu n-am vrut sa lucrez la atelier sau la covoare si am trecut la corvezi. Am spalat podelele dormitoarelor, am desfundat spalatorul, dupa ce se spalau fetele iesite din tura, am carat targi cu bolovani pentru pavatul unor drumuri. Am desfundat closete si bineînteles ca militienii ne cereau ca hârdaiele sa fie pline ochi. Vezi ce era pe fustele noastre pâna ajungeam sa le varsam la radacina merilor din livada fostei manastiri, ctitorita de domnitorul Radu Paisie (era o bijuterie, pacat ca au darâmat-o!).
Tot în cadrul acestor munci am ajuns sa pun geamuri, sa le chituiesc si sa le vopsesc, câte opt ferestre într-o tura pentru spitalul care se cladea cu detinuti de drept comun. Eu pregateam vopseaua si o amestecam cu mâna. Aveam diluanti si preferam sa miros a vopsea sau benzina decât a creolina (adica a distinsul sapun care ni se dadea).
La Mislea, tu ai stat la „secretul mare“ cu doamna Venzel cu care eram prietena de la Jilava. M-a vizitat dupa 1964, dar avea cancer si curând s-a prapadit. Era un om deosebit, asa cum spui si tu.
Trebuie sa-ti mai spun ceva. Dupa opt luni de Jilava (însarcinata fiind), dupa nasterea la Vacaresti si anchetele de la Interne, Mislea a fost pentru mine o „statiune climaterica“. Tu ai avut ghinionul de a ajunge acolo dupa inspectia acelei fiinte cu chip uman, Visinescu, care a introdus carcera si a înasprit regimul, dupa conversatiile lui cu turnatoarele pe care le stiam foarte bine.
De la mama, care era si ea închisa si era baiesita, am aflat de fetele care erau la „secretul mare“. Nu aveau voie sa iasa la aer decât noaptea, când mergeau si la baie cu câte un lighean si mama le dadea apa câta doreau. Aflând câte erau, am reusit sa le strecor prin vizeta mere culese de mine. Eram scoase si la cules si la triat mere. Aveam voie sa mâncam câte puteam, dar nu sa le aducem în incinta închisorii. Cu toate acestea, bizuindu-ma ca voi trece cu ele neobservata, am cules pentru cele de la „secretul mare“ câte un mar foarte frumos si le-am bagat în camasa sub zeghe. Dar în poarta – sa-mi vina rau ! – era d-ra Tudor, Diri – directoarea. Am mers spre ea si cum aveam zeghea pe umar ca sa-mi maschez spatele plin cu mere, m-a luat în brate si mi-a spus: „Si tu ?!“. Repede i-am soptit: „eu am mâncat destule, mama mea a capatat – sunt toate pentru fetele de la secret“. S-a întors atunci, dupa o ezitare, spre militianul din poarta si i-a spus: „Las-o sa intre, asta n-are nimic“. Era foarte severa, dar era dreapta. Ma aprecia fiindca lucram constiincios, mai ales la ferestrele viitorului spital. Ti-am povestit acest episod, pentru ca tu ai gasit o Misle complet schimbata. Repet, inspectia lui Visinescu a dat totul peste cap. O parte a detinutelor cu pedepse mari „turnate“ – de ce si pentru ce? – au fost duse la Miercurea Ciuc, unde unele au fost legate cu lanturi de pat. Asta o stiu de la Mariana Simionescu, colega mea de la vopsitorie (matusa lui Tudor Vornicu). Tu ai stat la „secretul mare“ si cu doamna Maria Antonescu. Eu statusem la început cu ea la „secretul mic“. N-as putea-o descrie altfel decât tine.
Am vorbit de mine ca sa-ti explic fenomenul „Mislea“ si câte as mai avea sa-ti spun! Esti singurul analist clar si lucid al infernului prin care au trecut bietii nostri români, si noi cu ei. De vii în România, m-as bucura sa ma cauti. Daca am sta noi doua de vorba si ne-am povesti – la rece – prin ce am trecut si mai ales de cine ne-am lovit, ar fi un unicat. Adevaratul proces al comunismului! Nu caricatura care se petrece sub ochii nostri!!
Dragoste,
Ioana Berindei