Iluzia schimbarii
articol aparut in Cultura, nr. 113 din 0000-00-00» cultura » editorial
Autor: AUGUSTIN BUZURA
„Asa cum un om rau ramâne, orice s-ar spune, un om, tot astfel un poet prost este, orice s-ar spune, un poet“. Afirmatia îi apartine lui Chesterton. Continuând rationamentul, putem sustine fara sa gresim ca un om politic prost ramâne, totusi, un om politic, desi, la noi, cu câteva exceptii, nici aceasta ultima sintagma nu are acoperire. Cei mai multi politicieni par mai degraba niste actori ratati, risipiti pe toate ecranele, repetând, pâna la exasperare, exact ceea ce le spune „seful“. Chiar si niste papagali adevarati cred ca ar avea mai multa imaginatie. Ca sa nu mai punem la socoteala si faptul ca acestia ar costa mai putin. Urmarind ceea ce se întâmpla în România de aproape doua decenii, mi se pare tot mai limpede ca asa-zisa clasa politica este asemenea unei echipe de fotbal care, la antrenamente, îmbraca tricouri diferite doar pentru a-i deruta pe naivi. În realitate, au acelasi antrenor si acelasi arbitru care dicteaza scorul si echipa câstigatoare. Si ca sa lase impresia ca uneori mai fac si câte ceva pentru tara, lanseaza diverse teme false pe care simbriasii, arondati la diversele grupuri de interese, le dezbat cu îndârjire. A fost si se subîntelege ca va reveni curând în atentie, tema Constitutiei. Nimeni nu este preocupat de un marunt detaliu, si anume ca ea trebuie respectata în spirit si în litera devreme ce a fost votata chiar prin referendum. Se discuta, în schimb, cum ar trebui sa fie noua Constitutie, desi, potrivit obiceiurilor pamântului, dupa un timp, nici ea nu va mai fi buna. Fiecare legislatura cu Constitutia ei! Pâna atunci, pe lista nationala de obsesii politice au mai fost bifate înca doua: votul uninominal si „pactul pentru educatie“. Si pentru ca votul uninominal a fost legiferat, nu am nicio îndoiala ca, în sfârsit, va începe sa functioneze legal si cu toate motoarele fabrica de baroni locali. O noua clasa politica se poate naste doar într-un alt climat care nu are nicio legatura cu cel din România. Cei vechi trebuie chipurile schimbati, iar tinerii, cel putin asa cum au dovedit-o democrat-liberalii, sunt adeptii supunerii si ai unanimitatii. Când Raposatul, în numele democratiei, asa cum o întelegea el, a tinut sa fie ales de catre întreaga populatie cu drept de vot, au fost si voci care s-au opus sau au ridiculizat acest vot. S-a vorbit mult despre Mihai Botez care a votat împotriva, iar când a fost întrebat pe cine ar dori sa aleaga în locul Tovarasului, a raspuns cu seninatate: „Pe tovarasa Elena Ceausescu!“ Revenind la tinerii de azi, chiar daca unanimitatea si sanctionarea celui ce a îndraznit sa aiba o parere diferita de cea „indicata“ nu ar fi avut loc, adevaratele valori politice ar fi trebuit sa-si fi facut simtita prezenta. Cei cu bani, daca nu vor voi sa-si piarda vremea prin Parlament si sa inventeze mereu declaratii de avere, vor avea grija sa-si finanteze… viitoarea clasa politica. Veleitarii, impostorii si vanitosii vor fi iarasi ce au fost si mai mult decât atât! Ca sa citez o fraza celebra. Sigur, am putea avea o multime de parlamentari noi, dar ideile vor fi, ca si pâna acum, ale altora.
Cât despre „Pactul pentru educatie“, sunt multe de spus. Oricum, m-a impresionat entuziasmul si unanimitatea, semn ca era suficienta o singura semnatura: a presedintelui. Sau mergea si fara aceasta. Fiindca toata echipa a îmbracat, în sfârsit, culorile „clubului“ din care cu adevarat face parte. Caci, asa cum am mai spus si cu alt prilej, în afara de înmormântari, ne reusesc formidabil începuturile! Si proiectele entuziasmante care se uita înainte de a se fi uscat cerneala semnaturilor. Sigur, poti sa-ti propui orice, întotdeauna vor exista naivi care sa te creada.
Realitatea, însa, dovedeste ca e greu de adus învatamântul românesc „în apropierea“ celui din U.E., când valorile continua sa plece, când tara a ajuns un rai al suplinitorilor, incultilor si mitocanilor. E adevarat, avem câteva universitati de stat cu traditie, dar mai ales o multime de asa-zise universitati, particulare. În cele mai neasteptate localitati se fabrica doctori si doctoranzi cu nemiluita. Contra cost, oricine poate sa termine o facultate si sa obtina câte titluri si diplome îsi doreste. Dar, pâna la pomenita apropiere de standardele UE, problema fundamentala este: cine-i educa pe educatori? Sau cine îi reasaza pe impostori pe locurile ce li se cuvin cu adevarat? Si cum instituim climatul prielnic cartii, scolii si bunului-simt? Mi-e imposibil sa cred ca nou-nascutii votului uninominal vor putea împrospata climatul în care traim, atâta vreme cât ignoranta si nesimtirea sunt socotite drept virtuti. Un mare fizician, Tyndall, spunea ca „orice problema solutionata creeaza un sir infinit de noi probleme si descoperirea de astazi contine în germene descoperirile de mâine“. Dar la noi, de aproape doua decenii, nu exista problema care sa se fi solutionat, si nici un climat propriu scolii, culturii si stiintei, în ciuda tuturor pacturilor trecute si viitoare. Marile si eternele preocupari nationale sunt arbitrii si schimbarea schimbarilor. Cu alte cuvinte, cine vine în locul celor ce pleaca? În realitate, tot nu face nimeni mare lucru cât înca mai este ceva de furat. Cred ca niciodata nu mi-am dorit mai mult decât acum sa n-am dreptate. Altminteri, în lumea traficantilor de organe, o fetita nou-nascuta s-a vândut în U.E. cu 18000 de euro, dar se gasesc oferte si la preturi mai mici. Vinovati nu sunt numai cei ce vând. Deocamdata, însa, nu-i judeca nimeni cu aceeasi unitate de masura si pe cei ce cumpara.