Vadim, ajuta-ne!
articol aparut in Cultura, nr. 113 din 2008-03-13» cultura cultura politica » societatea reala
Autor: ALFRED BULAI
Avem o noua lege a votului uninominal. Nimic nu poate depasi bucuria universala creata în mediul politic, civic sau monden. Vom avea din nou colegii ca în vremea lui nenea Iancu, vom avea lupte aprinse între persoanele „grele“ de la diverse partide, vom avea, în fine, posibilitatea sa votam pe cine dorim si nu siruri interminabile de nume. În sfârsit, politicianul este legat de glie, si în acest fel el se va apropia decisiv de electorat.
În urma cu aproape cincizeci de ani, mai exact în aprilie 1961, americanii au desfasurat o actiune de anvergura la Bay of Pigs, în Cuba. Tânarul, pe atunci, revolutionar si proaspat lider al Cubei era tinta atacului. Americanii doreau îndepartarea lui Fidel Castro de la conducerea micii tari americo-latine. 1 400 de refugiati cubanezi, pregatiti de CIA, înzestrati cu tehnica americana, paziti de avioane si dusi cu vapoarele fratilor americani civilizatori, trebuiau sa creeze tulburari de strada, dispute si conflicte violente, iar lumea, o data rasculata, se gândeau americanii, se ducea glont la Havana sa-l înlature pe Castro de la putere. Actiunea a fost coordonata de un grup condus chiar de presedintele Kennedy, cel care dupa operatiune a recunoscut contrariat ca nu poate sa înteleaga cât de prost a putut sa fie - si chiar aceasta afirmatie a facut-o.
De ce si-a pus Kennedy cenusa în cap? Pentru ca actiunea militara a fost considerata de analisti cel mai mare dezastru militar al SUA din secolul al XX-lea. Totul a mers pe dos. Avioanele au fost doborâte în câteva zeci de minute, desi erau americane, vorba aia, vapoarele nu au putut ajunge la locul stabilit, iar debarcarea a durat cu mult mai mult timp, poulatia nu s-a alaturat insurgentilor, ci a sarit pe ei sa îi omoare, cubanezii erau pregatiti de lupta, desi specialistii din grupul decizional spusesera ca nu pot fi. Cam tot de se putea întâmpla rau s-a întâmplat.
În final, absolut toti cei 1 400 de insurgenti au fost omorâti sau au fost luati prizonieri, toata tehnica de lupta a fost pierduta, iar americanii au trebuit sa explice public cum au putut pati asa rusine. Unde mai pui ca actiunea supersecreta pentru membrii grupului lui Kennedy s-a dovedit putin secreta pentru Fidel Castro si asta nu pentru ca ar fi avut spioni prin America, ci doar pentru ca putea citi presa americana. Da, doar grupul de specialisti din Turnul de Fildes ai lui Kennedy credeau ca planifica o operatiune secreta. Presa newyorkeza publicase toata acea perioada, pe larg, detalii importante din posibilul atac american în Cuba.
La zece ani dupa acest incident, spre meritul lor, americanii au deschis arhivele si oamenii de stiinta au putut studia modul în care a lucrat grupul condus de Kennedy. Un sociolog pe nume Janis a publicat o carte în care a explicat cum de un grup de specialisti a putut sa faca asemenea greseli uluitoare. El a spus ca grupul decizional a fost victima unui efect special, efectul de „groupthink“, un efect datorat presiunilor majore exercitate de grupuri asupra membrilor, presiuni capabile sa conduca membri la decizii aberante, altfel imposibil de luat la nivel individual.
Privesc societatea româneasca bucuroasa de votul uninominal si simt ca mai toti politicienii, multi dinte analisti si jurnalisti, stiu ca nu li se întâmpla neaparat cel mai bun lucru. S-a intrat de foarte mult timp într-un spatiu nebun al dezirabilitatii totale fata de votul uninominal, s-au utilizat de foarte mult ori scuze fata de problemele clasei politice bazate exclusiv pe absenta instrumentului universal de asanare si însanatosire a vietii politice: votul uninominal.
Ani de zile, ca un reflex, politicienii, chiar ei, foloseau în discursurile populiste, în mod natural, tema, în fapt nerealista, a schimbarilor politice radicale prin schimbarea sistemului electoral. Vorbeau despre o astfel de solutie cu atât mai puternic cu cât credeau mai putin ca cineva, cândva, i-ar putea lua în serios.
Din toamna trecuta, politicienii au început sa lupte cu putere pentru votul uninominal în conditiile în care nimeni, din nici o tabara, nu doar ca nu îl voia, dar nici macar nu credea ca ar fi posibil sa se ajunga vreodata la el. Mai mult, s-au lansat propuneri radicale, doar-doar se sesizeaza lumea ca se merge spre un absurd inacceptabil.
Treptat, treptat, s-a ajuns însa la o situatie limita care a culminat cu apobarea unui sistem de vot uninominal, este drept si cu un gen de sistem proportional mascat. Totusi am ajuns sa vorbim de un sistem de vot în care vom alege persoane în colegii uninominale. Toti politicienii, pâna si unii pentru care acest sistem nu poate fi câtusi de putin bun, s-au ambitionat sa ne readuca aminte ca ei au fost primii, cândva, demult, care au propus votul uninominal. Am constatat astfel ca, doar cu exceptia PRM-ului si a UDMR-ului, toate partidele au fost „cel dintâi“ care au propus un astfel de proiect.
PRM pare singurul care declara, sus si tare, ca nu doreste si, mai ales, ca va contesta legea la Curtea Constitutionala. Îmi pare tare amuzanta reactia politicienilor sustinatori ai votului uninominal. Cu totii au mimat o bucurie fara seaman, dar în mod suspect au aratat un respect si o toleranta democratica totala pentru liderii PRM: „Este, desigur, dreptul lor sa conteste orice lege...“; „Întelegem sa respectam astfel de decizii.....“, am auzit de la absolut toti politicienii prezenti la televiziuni.
Îmi pare ca „groupthink“ si-a facut efectul. S-a ajuns la o situatie pe care nu doar ca nu au dorit-o, dar politicienii nici nu au crezut-o realizabila. Au împins lucrurile însa pâna acolo încât ele nu au mai putut fi controlate. Ce fac acum?
Îmi par ca se uita cu admiratie spre tribunul de la România Mare. Cei mai multi cred ca îsi doresc ca Vadim sa faca gestul eroului national si sa actioneze, în cârdasie cu judecatorii aia democrati de la Curtea Consittutionala, si sa suprime legea. Am simtit zilele acestea ca, sub veselia de fatada, cei mai multi ascundeau un strigat de ajutor: „Vadim, ajuta-ne!“
Ar fi culmea sa nu vina acest ajutor. Oricum trebuie sa stim ca acest tip de cascada de lucruri rele li se întâmpla si altora. De exemplu cel mai recent, efectul „groupthink“ a fost citat ca principala cauza a atacului nejustificat împotriva Iraqului în raportul prezentat Congresului american dupa razboi. Serviciile secrete si toata armata americana s-au înselat cu privire al capacitatea militara reala a Iraqului.
Este posibil sa ne fi înselat si noi în legatura cu sistemul de vot. Despre asta însa în numarul urmator.