Hatar si bacsis in fotbal - painea "negrisorilor" de presa
articol aparut in Cultura, nr. 112 din 2008-03-06» cultura » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
Încheiata chiar de sorocul ancestralului obicei al „Dragobetelor“, prima etapa si-a împartasit fluierul final. Nu si ecourile, fie ca sunt pur fotbalistice – rar în cazul nostru – sau tembel emotionale, dupa cum ne este naravul. De care vom scapa foarte greu. Acela de a da cu batul în baltile noastre atât de statute si în fotbal. Si pentru a ne afla mereu în treaba!...
Astfel, nici nu s-a jucat cât de cât, nici nu fluierasera arbitrii, si corul contestarii lor s-a pornit. Este drept ca s-a fortat delegarea unor tineri judecatori ai fazelor din teren lipsiti de experienta. Chiar la jocuri tari, doar câteva într-o etapa, asta-i, deocamdata situatia. Si nu trebuie sa aruncam anatema pe directorul executiv al F.R.F., Ionut Lupescu. A încercat sa schimbe obiceiurile nefaste ale împamântenitilor în farse, suieratul cu fluierul si aratatul cu degetul, aducând oameni noi. În speranta ca vor fi curati în a decide verdictele regulamentare din joc. Teoretic a gândit normal, dar practica ne omoara. Aceea ca urechea româneasca, si în arbitraj, este atât de sensibila încât nu se poate sa nu accepte soapte vinovate de „pesches si hatîr“... Si sunt chiar unele dovezi incontestabile în acest sens, al caror nume este cunoscut. De aceea si Ionut Lupescu este în situatia de a constata ca naravul se mosteneste, si este mult mai puternic decât dorita inamovibilitate decizionala. Sunt, totusi, doua solutii de îndreptare. Prima este cauzala. La meciurile importante, a fost doar o singura etapa cu o astfel de încarcatura în prima parte a campionatului, sa fie delegati arbitri cu experienta. Adica, în principal, cei de pe lista F.I.F.A. Si ar mai fi câtiva cu state mai vechi de arbitraj. A doua solutie este radicala. Sa existe ghilotina, si cei prinsi vinovati în complexitatea acestui fenomen, deci cu probe, sa cunoasca taisul pedepsei necrutatoare. Adica îndepartarea din aceasta meserie. Dar numai daca au fost prinsi cu „mâta în sac“... Iar pentru ca civilizatia umana nu cunoaste decât cointeresarea prin frica si interes, teama pogorâta din ceruri si pedeapsa reechilibratoare este pilda. Care îi asaza imediat pe români, cel putin pentru o perioada acceptabila de timp, în matca corectitudinii. La fapte, deci, Ionut!...
Sunt multe molime de combatut în fotbalul nostru actual. Oglinda mereu a obiceiurilor din societatea româneasca. Mai mult rele decât bune. Apar si se reactualizeaza „ca ciupercile dupa ploaie“. Molima asa-zisilor conducatori descurcareti prin frauda este cam aceeasi din timpurile în care s-a declansat – începutul dictaturii aberante de la sfârsitul anilor '70, când se cautau si se ungeau cu mirul libertatii de actiune, mai mult sub masa de gazon a terenurilor, fel de fel de aparent priceputi. Un fel de Ostap Benderi ai fotbalului. Si ce nu faceau: bilete false, chiolhanuri si plicuri vinovate cu arbitri pâna în dimineata jocurilor, tombole si circarii publice aducatoare de fonduri necesare fotbalului, dar taiate de utopia administrativa de atunci. Este drept ca am intrat într-o noua etapa sociala, cu o alta ordine (mai bine spus... dezordine!), dar personajele respective, antrenate în timp, s-au adaptat imediat, inventând practici noi de minciuna. Si au ajuns chiar departe. Daca este nevoie, pentru emfaza trufasa ce le domina simturile, se mint si pe ei! Si în dramul de cunoastere a fenomenului, pe care, cu larghete, vrem sa credem ca îl au. Am trait de multe ori asa ceva si în preajma si aparent la distanta, observând aceste adevaruri. Si îmi este lehamite... Am sperat ca vom putea fi mai buni dupa '90, supliciul de pâna atunci crezând ca vine din impunerea altora si a vremurilor. Dar, iata ca gena respectiva fiind ratata, suntem chiar mai rai decât atunci. Scrutati, de exemplu, politica gentilor sau pungilor de bani prinse în elastic, ce se practica si este pe buzele si în faptele prea multora. Chipurile cointeresante (!), plimbate numai pentru a recompensa echipele ce pun piedica prin joc adversarilor de palmares dintr-un anumit moment. Toti practica aceasta „repetabila povara“ de frauda financiara la adresa plapândului nostru stat (ce se mai vrea si de drept!), dar acuza doar când le tulbura socotelile din propria ograda. În fond, fotbalul este mai puternic. De haram sunt, de haram trec. Se îmbogatesc, un fel de a zice, doar temporal, unii sau altii dintre jucatori, fara a simti presiunea logica a interpretarii jocului lor. În cronicile de presa, asa cum ar fi normal dupa fiecare meci. Practica disparuta aproape în totalitate, pentru ca în acest domeniu au fost promovati mai mult „tâstbâstii“ adulmecatori ai fotbalului din tribune. Un fel de „negrisori“ cum îi numea cu farmec unic conu' Jean Barbu, „fie-i tarâna usoara!“. De aceea, povestesc adesea întâlnirea cu unicul Trapattoni, la Coverciano, în urma cu vreo zece ani. Când raspundea de „squadra azzura“. Eram cu un prieten avid de a întreba si prostii. Si-l întreba pe „mag“, la „breakfast“-ul la care fusesem invitati: „Aveti si psiholog la acest nivel, nu-i asa?“. „Nu-i nevoie“, raspunde hârsâitul „mistar“. „Uitati-va ce fac jucatorii înainte de a-si consuma micul dejun. Citesc ziarele. Si acolo este interpretat fiecare dupa cum a evoluat. Când se scrie ca au gresit si, deci, au jucat prost, intra în panica. Stiu ca li se va micsora, într-un viitor tare apropiat, cota salariala. Iar acesta este singurul adevar care-i motiveaza. Cel mai bun psiholog“. Si te-ntrebi: Pe când si la noi se va reveni la asa ceva? Pentru ca a fost! Pe timpul tineretii mele fotbalistice, când nu se scriau „paiateriile“ fals zornaitoare care se practica, ci felul în care ai evoluat ca aparator, mijlocas sau atacant. Si se dadeau si note ca la scoala, pâna la zece, si nu pâna la cinci, din influenta paguboasa a scolii sovietice. În plus, cu o foarte mica marja de subiectivism românesc, erau si tare adevarate. Pe când acum!... De te-ntrebi, iarasi: Ce experienta si competenta au acesti atât de multi „negrisori“ care ne-au napadit? Sfânta vorba încheind totul: „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!“...
Despre jocuri si forma echipelor sa mai asteptam o saptamâna. Pentru ca în atât de marele relativ al nostru pe care îl practicam si în fotbal, doar dupa ceva timp se pot emite concluzii de luat în seama.