Avem nevoie de o lege a lustratiei?
articol aparut in Cultura, nr. 112 din 0000-00-00» cultura »
Autor: ILARION TIU
Suntem într-un an electoral, iar în câteva luni va începe „campania de colectare a voturilor“, cu vesnicele jocuri murdare, „lovituri sub centura“ si alte „originalitati“ ale politicii dâmbovitene. Iata - se spune deseori -, ca nici aceasta legislatura „democratica“ nu a finalizat legea lustratiei, dupa ce si „regimul“ Conventiei Democratice se încurcase în „rezolvarea trecutului odios“, desi introdusese lustratia în programul de guvernare. Însa vrea cineva, oare, cu adevarat „scormonirea“ trecutului, sau este o tema politica cu „priza“ la electoratul educat? O scurta incursiune în trecut ajuta sa ne facem o „parere“.
În România, tema lustratiei a aparut înca din martie 1990, prin formularea „Proclamatiei de la Timisoara“, ce includea celebrul punct 8 cu interzicerea accesului la functii publice a fostilor demnitari comunisti si a „slujbasilor“ serviciilor secrete. Tot în 1990, Constantin Ticu-Dumitrescu, în calitate de presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic, a propus un amendament la legea electorala prin care se interziceau candidaturile fostilor membri ai PCR la functiile publice. Amendament respins, întrucât prevedea „pedepse colective“, care încalcau normele de drept international.
De atunci, din 1990 si pâna astazi, din pacate, putini „analisti“ s-au preocupat de acest aspect al „pedepselor colective“ din legea lustratiei. „Societatea civila“ conceputa în împrejurari (sa le zicem) „deosebite“, si-a afirmat ca prima misie identificarea - dupa „Revolutie“! - a „frânelor“ anticomunismului : „fesenistii“, Ion Iliescu, „ramasitele national-comunismului“ etc. Când Traian Basescu a intrat în „barca“ anticomunismului, a fost uitat ca „fesenist“. Si din cauza unor asemenea cotituri hurducate de directie, onorabilitatea „societatii civile“ a fost si este privita cu îndoiala de oamenii care se încapatâneaza sa gândeasca logic si sa-si pastreze în limitele normalitatii memoria!
Prima tara ex-comunista care a dat o lege a lustratiei a fost Cehoslovacia (4 octombrie 1990). 12 ofiteri ai fostelor servicii secrete au fost atunci chemati în fata instantei pentru a fi judecati. Însa au câstigat procesul. Dupa acest „incident“, guvernantii au încercat o modalitate nejudiciara de lustrare, care n-a dus la notorii rezultate. Fosii activisti de rang înalt ai Partidului Comunist, ofiterii si colaboratorii serviciilor secrete sau ofiterii armatei care fusesera în functii de conducere nu aveau voie sa detina o serie de demnitati publice în administratia centrala si locala, în noile servicii de informatii, în Justitie, în Academia de Stiinte, în presa de stat, în universitati etc. Dar legea a fost blamata de comunitatea internationala, prin Consiliul Europei, Comitetul Helsinki si Organizatia Internationala a Muncii. Tocmai pentru ca încalca principiile democratice, dar si legislatia internationala a muncii, legea, care se aplica si în prezent, a restrâns categoriile de persoane vizate. Era – si este – aberant sa-i consideri pe totii membrii Partidului Comunist, care au avut vreo functie – de multe ori „pe hârtie“ –, „dusmani de clasa“ si sa-i excluzi din procesul economic, educativ sau administrativ din tara!
Pentru fosta RDG, Bundestag-ul a dat o lege privind accesul la dosarele STASI si lustrarea fostilor agenti ai politiei politice (20 decembrie 1991). De asemenea, nimeni nu a fost hartuit de presa sau pus la „stâlpul infamiei“. Institutiile publice sau patronii puteau sa formuleze o cerere catre Institutul Gauck pentru a afla daca vreunul dintre angajati lucrasera cu „serviciile“. Pentru a usura birocratia, chiar cetatenii însisi se puteau adresa Institutului pentru a primi o hârtie care sa ateste relatia cu STASI (în caz ca ar fi dat de un angajator anticomunist). Pâna în 1995, 950.000 de persoane au cerut sa-si vada dosarul si s-au demarat 1.600.000 investigatii publice sau private. Important este ca dovada colaborarii cu STASI nu a constituit un motiv suficient sa fii dat afara de la locul de munca ! Au fost patroni sau manageri mai zelosi care i-au sanctionat pe „dovediti“, însa au urmat procese lungi la Tribunalul Muncii.
Dupa 1996, când s-a instalat guvernarea CDR-USD-UDMR, au fost reluate initiativele de lege a lustratiei, în termenii radicali din 1990, fara a fi aminitite experientele deja consumate ale celorlalte foste state comuniste. Asadar, principiul ne-discriminarii colective, agreat de Europa, nu a fost respectat. În 1998, deputatul PNT-CD George Serban, unul dintre autorii Proclamatiei de la Timisoara, a depus în Parlament un proiect de lege a lustratiei, care prevedea interzicerea accesului la functii publice pentru cei care detinusera functii în PMR/PCR, fostii membri ai Marii Adunari Nationale, Consiliului de Stat sau consiliilor populare. Majoritatea românilor au trait la maturitate comunismul si îsi aduc bine aminte cum erau desemnati membrii Marii Adunari Nationale, care nu aveau nici un rol politic, fiind pusi „în fruntea tarii“ de forma. Apoi, ce „crime ale comunismului“ or fi facut componentii consiliilor populare? Ei erau administratori ai tarii, asa cum sunt astazi consilierii locali si judeteni. Legea a fost dezaprobata de Comisia juridica a Camerei Deputatilor si nu a mai ajuns în plen. Tot în 1999, senatorul independent (fost PNT-CD) Constantin Ticu-Dumitrescu initiase si el o lege a lustratiei, proiectul aflându-se „la concurenta“ cu cel al deputatilor PNT-CD.
Dupa alegerile din 2004, odata cu instalarea la putere a „regimului portocaliu“, dezbaterea privind legea lustratiei a fost reluata. Însa aceasta masura ar fi fost, evident, venita mult prea târziu... Trecusera 15 ani de la caderea regimului comunist, termen la care expirau toate restrictiile impuse în tarile care adoptasera astfel de masuri legislative: Cehia, Polonia, Ungaria, fosta RDG. Însa cum lustratia era o tema de atragere a capitalului politic, legea a început sa fie invocata de partidele aflate în deriva, mai întâi. Astfel ca, Gheorghe Ciuhandu, presedintele PPCD, i-a trimis în martie 2005 o scrisoare deschisa presedintelui Basescu, prin care solicita organizarea unui referendum privind legea lustratiei. Cosmin Gusa, parlamentar fiind, a profitat imediat de capitalul de imagine ce-l putea aduce aceasta lege pentru minuscul sau Partid, Initiativa Nationala, depunând la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor o „lege anti-nomenclatura“. Demersul era evident politicianist, deoarece liderii PIN au anuntat imediat într-o conferinta de presa cine urmeaza sa „dispara“ de pe scena publica – liderii PSD si PD. „Avântul“ PIN-istilor a fost sanctionat prompt de Gheorghe Ciuhandu, care i-a acuzat de oportunism si i-a „somat“ sa-si retraga proiectul de lege deoarece era „facut în pripa“.
Cum nu puteau pierde o asemenea ocazie de bagare în seama, PNL-stii au venit cu propria varianta de lege a lustratiei, pe care au depus-o la Parlament în iunie 2005. Proiectul Cioroianu-Musca era formulat în acelasi spirit de „lichidare a comunistilor“, fara a tine cont de majoritatea observatiilor aparute din partea Uniunii Europene si Curtii Internationale de Justitie de-a lungul anilor. Astfel, si-ar pierde dreptul la functii publice urmatoarele categorii de „criminali comunisti“: fostele cadre cu functii în aparatul central si local al PCR; fostii activistii salariati ai PCR si UTC care si-au desfasurat activitatea în aparatul central si local de stat, în unitatile economice, institutiile civile si militare; membrii Consiliului de Stat, ai Marii Adunari Nationale, fostii ministri si secretarii de stat; fostii presedinti, vice-presedintii si secretarii consiliilor judetene, municipale, orasenesti si comunale; fostii redactori-sefi si adjuncti din unitatile de presa editate de PCR si UTC etc. N-a îndraznit nimeni sa spuna dar, în logica ei, urma si stârpirea semintei de fosti editori si gazetari. Caci nu erau toate publicatiile din România în spiritul politicii partidului si nu erau toti platiti de partid, „organele de stat“ fiind conduse tot de partid ?
Cum fusese de asteptat, proiectul din 2005 a avut efectul scontat – adica un nou scandal politic, puterea fiind acuzata ca urmarea hartuirea liderilor opozitiei. Cea mai competenta observatie a venit de la specialistii Ministerului de Justitie, care au atras atentia ca prevederi de genul „organe de conducere centrale si locale ale PCR“ sau „organe obstesti si de masa“ sunt extrem de ambiguu formulate, lasând loc de interpretare. S-a invocat celebrul caz Sidabras-Dziautas contra Lituania, judecat de Curtea Europeana de Justitie, când doi functionari ai statului ce fusesera în trecut ofiteri ai KGB au câstigat în instanta, deoarece li se îngradise dreptul privind egalitatea sanselor la angajare si li se încalcase intimitatea vietii private prin mediatizarea excesiva.
Bineînteles ca politicienii români au continuat dezbaterile fara sa tina cont de experienta europeana, ci de vesnicele „batalii politice“ înghesuite pe terenul de lupta al posturilor TV. Astfel ca, sedintele Senatului dedicate acestui proiect au fost prilej de circ, prin inventarea unor categorii de „lustrabili“ fara vreun fundament logic. Opozitia, în alianta cu PNL-ul, i-a inclus în predeverile legii pe fostii comandanti de nave, deoarece acestia ar fi fost pe mare reprezentantii statului si... ai Partidului Comunist! Iar cum statul comunist era calificat de Basescu „ilegitim si criminal“ (dupa concluziile „stiintifice“ marca Tismaneanu), însemna ca „în vremurile de odioasa amintire“ însusi presedintele anti-comunist ghidase „ilegitim si criminal“ echipaje de pe navele patriei pe apele mapamondului. Au urmat câtea zile de lamentari mediatice, „luari de pozitie“ ale „analistilor“, lectii de morala la domiciliu s.cl. stiute. Pâna la urma s-a renuntat – dupa cum era de asteptat – la lustrarea comandantilor de nave! Pentru a fi atentionat ca apropierea de Basescu nu e tocmai un lucru frumos, ministrul de Externe, Mihai-Razvan Ungureanu, a fost si el introdus la categoria „lustrabililor“, deoarece detinuse functia de membru supleant al CC al UTC. Avea pe atunci 16 ani si era un elev eminent, fiind bagat probabil în CC al UTC de profesorii sai, ca sa aiba motiv de mândrie personala si de faima a scolii lor. Dar ce mai conta asta ?! Ungureanu si ceilalti ca el erau partasi la „criminalitate“... Chiar si lui Boc i-a fost atunci „aratata pisica“, unii politicieni acuzându-l de demagogie când sustinea proiectul legii lustratiei, deoarece în calitate de fost secretar al UASCR era... pe „lista“ !
În aprilie 2006, legea a „iesit“ din Senat, cu prevederi atât de „morale“ încât l-a facut si pe Calin Popescu-Tariceanu sa observe „amendamente excesive“. Pentru deputati, însa, (Camera Deputatilor este decizionala pentru aceasta lege!) proiectul n-a mai fost de actualitate. Dupa cum deja se facea stiut, referirile la lustratie erau bune pentru momentele împartelilor, contând ca amenintari între „frati“ cu trecutul.
În ceea ce ma priveste, înclin sa cred ca nici acum, ca si în legislatura 1996-2000, nici un partid nu doreste legea lustratiei. În conditiile în care marea majoritate a politicienilor români au „activat“ în timpul regimului comunist – fiindu-le imposibil sa evite contactul cu PCR, UTC sau „oragnizatiile de masa“ –, e imposibil de decis sa renunti la lustrabili. Capitalul de imagine, spera ei, le este însa în orice moment la îndemâna prin apelul la lustratie.