Avatarurile batrânetii
articol aparut in Cultura, nr. 112 din 0000-00-00» cultura »
Autor: Alexandru Singer
Încerc sa consemnez câteva aspecte nefaste ale acestei vârste, definite de Bertrand de Jouvenel ca incluzând pe cei de peste 75 de ani. Înca de acum vreo 40 de ani el a aratat ca în noile conditii sociale trebuie distinsa aceasta vârsta de cea între 65-75 de ani, vârsta post-pensionare, în care foarte multi oameni ramân utili si activi social. La noi situatia celor pensionati (daca ajung sa fie pensionari, un grad mai mare de speranta având militarii, magistratii si politicienii) este mai complicata.
Principalele dificultati ale celor îmbatrâniti se pot încadra în categoriile: 1. Pastrarea autonomiei, 2. Selectarea dependentei, 3. Anticiparea succesiunii.
1. Autonomia nu decurge doar din educatie si experienta de viata, din nivelul veniturilor si din sfera relatiilor. Dominanta este capacitatea de a obtine si continua îngrijirea sanatatii si igienei. Din pacate, atitudinea unor medici si cozile la medicamente, calitatea precara si profitorismul unor îgrijitoare angajate, mai ales spaimele singuratatii reduc treptat autonomia – pâna la decrepitudine. Am asistat, în ultimii ani, la evolutii triste ale unor batrâni care mi-au fost sau îmi sunt apropiati, a caror stare socio-financiara le-a permis sa ajunga sau sa depaseasca venerabila vârsta de 80 sau chiar 90 de ani. Lânga unii dintre ei am fost pâna la sfârsit si, împreuna cu altii, am contribuit la alungarea angoaselor singuratatii si am fost foarte surprins sa constat cum sfera relatiilor lor umane se îngusta tot mai mult si mai rapid, desi anterior se tot largea. Modul în care batrânii sunt parasiti de cei care roiau în jurul lor altadata este dezamagitor moralmente. Chiar si unele rude ofera un spectacol incalificabil, lasându-i pe batrâni la voia întâmplarilor si aparând urgent la momentul succesiunii. Ce mai gasesc depinde de onestitatea îngrijitorilor. Din pacate, unii dintre acestia îsi arata adevarata fata abia dupa decesul celor „îngrijiti“, dar am asistat si la tratamente dominatoare ale acestora, însotite de cedarile înspaimântate ale celor care vedeau în ei singurul lor sprijin permanent.
2. Selectarea dependentei este invers proportionala cu senilitatea si cu contextul relatiilor. Sfera relatiilor îngustându-se, ce sa mai selectezi? Cu TV-ul nu poti umple timpul si uite asa devii tot mai dependent de oricine îti mai deschide usa. Jalnic! Ma uit cu tristete la astfel de situatii si încep sa-i înteleg pe sinucigasi. Fiecare moare singur, dar etica si estetica mortii sunt definite de calitatea mediului social. Multora le-ar placea sa moara în timpul unei calatorii sau în somn. Numai ca omul propune... Când treci de la vârsta la etate, timpul confruntarii cu trecutul si cu avatarurile prezentului devine tot mai apasator, iar perspectiva momentelor care se profileaza ca asteptari încurajatoare mai rara. În multe tari, selectarea dependentei batrânilor devine o selectie a unei case/azil, cu diferite grade de comoditati si servicii. Alegerea se face, de obicei, în deplina cunostinta de cauza, cu sprijinul familiei si al avocatilor care supravegheaza respectarea conditiilor contractuale. Au început sa apara si la noi asemenea oferte, dar ele vor ramâne înca multa vreme insuficiente si adesea discutabile. Principala dificultate, prea putin luata în seama, este raportul dintre disponibilitatile financiare ale batrânilor (eventual combinate cu aportul familiei) si tarifele respectivelor institutii ofertante. Între timp, spolierea batrânilor devine frecventa, multi fiind prada sigura pentru numerosi speculanti din sfera imobiliarului. Pe cine protejeaza legislatia noastra actuala?
3. Succesiunea e o chestiune de caracter al succesorilor si de acte. Deci, lasând manifestarile caracteriale pe seama succesorilor, batrânii ar trebui sa fie mai decisi, la timpul potrivit, sa întocmeasca actele necesare unei succesiuni cât mai corecte. Buna treaba pentru avocati. Dar ce treaba nu e buna pentru ei? Lumea de azi este a bancherilor, managerilor, avocatilor si preotilor. Acest careu al profitorilor potentiali (sa speram ca sunt minoritari) circumscrie toate sferele individualitatilor atât de eficient încât nu se mai stie unde mai poate salaslui Dumnezeu. Multi dintre batrânii satelor, cu frica posteritatii, îsi faceau din timp copârseu si aveau loc de veci asigurat. O elementara investigatie a serviciilor sociale ar putea arata cât de mult a scazut si procentul acestora.
Notez aceste aspecte ale vietii noastre cu convingerea ca ele sunt ale tuturora, indiferent de vârsta. Doar accentuarea diferentierii sociale îi poate face pe unii mai indiferenti si pe altii mai egoisti. Vorbim mereu de egalitatea de sanse pentru cei care vor fi integrati social, dar nu se aude nimic despre egalitatea de sanse pentru cei care asteapta sa paraseasca viata sociala. Daca constatam ca cei mai egali ca altii pot beneficia de pensii echivalente cu 80 % din nivelul ultimelor venituri salariale (dupa o îndelunga viata îmbelsugata), iar altii au pensii situate între 5-40 % din standardul anterior al existentei lor (pe atunci cu nu mai putine riscuri de supravietuire decât ale favorizatilor de totdeauna), am putea recepta cel mai înfiorator fariseism.