Sari la conținut

„Punem presiune“, „apasam pe butoane“!?

articol aparut in Cultura, nr. 111 din 0000-00-00
» cultura » venind din iarba
Autor: CORNEL DINU
S-a jucat deja prima etapa, dar pentru ca scriu cu o saptamâna înainte, rezultatele nu se stiu, deci nu se poate comenta debutul de sezon. Se poate însa anticipa. Sau continua pe tema distractiva (asa mi se pare mie) ca va fi cel mai palpitant retur dupa foarte, foarte multi ani. Si „ca va fi o presiune fantastica“!...

Iarasi o afirmatie hazlie. Pentru ca, tinând cont de adevarul ca toate sunt proiectate din disputa doar a unui joc, ar trebui sa ne pastram calmul în minte si comportament si pozitia ferma pe picioare. Am în vedere, desigur, ca, asa cum se spune, suntem, ca latini orientali, tare si pagubas de emotionali. La succes e nunta, chiar cu dar, iar la esec de-a dreptul înmormântare. Însa fara bocete! Sau tocmai acestea ne-ar mai trebui. Si este si acest amanunt explicabil. Suntem tare departe de educatia „ich“-ului german, atât de actual. Adica niciodata nu pornim o judecata de la noi însine. În sensul ce stim si ce am facut cu adevarat, de s-a ajuns la un efect nefast. Ne umflam în piepturi, declansam imediat „blau-blaul“ traditional si nu mai întelegi, de fapt, a cui este cu adevarat reusita. Iar când ne domina neîmplinirea, cautam vinovati în altii, pe noi ne excludem din plecare, iar degetele arata amenintator.
Si imediat îmi vin în minte cuvintele profesorului Angelo Niculescu, reîntors dupa turneul final al Campionatului Mondial din Anglia 1966. Eram înca copil sau adolescent, interpretati cum vreti, si vorbele sale m-au tusat si-mi revin mereu: „Fair-play-ul britanic nu este altceva decât o mare stapânire de sine“. Fara a mai dezvolta aceasta realitate, sa recunoastem ca tocmai acest autocontrol ne lipseste aproape cu desavârsire. Iar în fotbal zgomotul fara sens, în toate privintele, îl provoaca si îl fac cel mai mult o mare parte din îmbogatitii, deveniti discretionali, de dupa 1990. Nu stiu nici regulile jocului si nici nu vor sa le respecte pe cele deja existente, asupra carora chiar s-au pronuntat în consens!?... Haideti sa scrutam în aceasta privinta ultimul scandal declansat. Acela al delegarilor arbitrilor de catre directorul executiv, Ionut Lupescu, sau, ceea ce se cere acum, prin tragere la sorti. Au curs si cerneala cu nemiluita, cum se spunea pe timpul nostru, în care nu aparuse scrierea computerizata, si „balacareala TV“ cât cuprinde. S-au spus vorbe si acuze grele. Te înfiori ascultându-le, desigur, într-o tara al carei sistem juridic nu este înca capabil si nu are vointa de a pedepsi faradelegea sfidatoare. Nu mai avem, în acest sens, nici macar speranta unor dezechilibre de acceptat care, totusi, sa nu ne rastoarne. Uitându-se sau evitându-se de catre petitionarii asezati ca la coada vremurilor de trista amintire, ca regula deja acceptata nu se mai poate schimba pe parcursul drumului. Pentru ca tot acesti petitionari, dezlantuiti acum pentru schimbare, nu vor sa mai tina cont ca la începutul campionatului actual au stabilit si deci au fost de acord ca pe tot parcursul sau Ionut Lupescu sa stabileasca împreuna cu comisia de arbitri numele si brigazile care vor arbitra!... Ar trebui sa ma opresc aici, situatia fiind mai clara decât lumina zilei. Dar mai trebuie cât de cât dezvoltat neastâmparul acestor conducatori, ajunsi cum stim cu totii foarte bine la statutul de mari mahari, asa cu se spunea tot pe timpuri. N-au nici macar un dram de întelegere si de rabdare pentru a respecta simplul precept ca trebuie sa accepte si înfrângerea si greseala umana a judecatorilor jocului din teren. Sau ca pierzând un meci sau ratând chiar un sezon, în care au vrut mai mult ei sa fie lei, paralei, li se ofera sansa de a gândi unde s-a gresit (judecându-te mai întâi pe sine, cum am spus mai sus), si ce trebuie facut pe viitor, macar pentru a nu repeta greseala sau greselile savârsite si împartasite. Dar de unde aceasta urma de minim bun simt... Paranoia se dezlantuie automat si vai de cei pe care îsi aseaza catarea. La ce esti obligat sa asisti sau chiar sa traiesti, nici macar interpretarea ca sunt, deocamdata, „suporteri-conducatori“ si nu „conducatori-suporteri“ nu este apropiata de realitate. Am spus mai demult si simt nevoia sa repet. Este un adevar incontestabil. Societatea noastra actuala are atât de suferit, ades, nemaiîntelegându-se nimic din ceea ce se petrece, pentru ca cei care o conduc nu se întreaba ce stiu sa faca si sa conduca, si daca au competenta pentru asa ceva. Nici pomeneala sa se scuture putin, pentru a-si pune aceasta minima dilema. Pur si simplu vor sa conduca... asa cum stiu. Desigur, fotbalul actual, fiind un joc pasional, pe buzele tuturor, este contaminat si el de aceasta molima. Deocamdata fara leac. Si nici nu-i lasa pe cei care au dovedit ca stiu asa ceva, în timp, specialisti de meserie. Formula cea mai des auzita la noi, ce anuleaza competentele dovedite si lucrul prin respect în echipa, existent pretutindeni, este la fel de simpla si dezarmanta: „Sunt banii mei si fac ce vreau cu ei“. Singurul pas oarecum putin mai înainte pe care l-au facut este tot un fel de poleiala cu smecherie proasta: „Nu dau banii mei pe mâna nimanui“. Mai are, oare, sens sa intram în alte divagatii explicative? Stim cum au facut banii, si omul de bun-simt se retrage încarcat de scârba, oricare i-ar fi competenta. Cu astfel de salbatici nu se poate lucra.
Tot ei sunt cei care creeaza surplusul, imens la noi, de presiune, ce pericliteaza spectacolul ce ar trebui sa fie pe stadion. Firesc, „punând presiune“ pe arbitri sau pe adversari; sau „apasând pe butoane“, expresii sui generis nefaste din ultimul an competitional, se ajunge rapid la violenta complexa din tribune. Oricum, este foarte bine ca s-a pus în vigoare legea combaterii violentei pe stadioanele noastre. Dar sa nu batem din palme, pâna nu vedem cum se aplica. Stim foarte bine ca la noi si aceasta este o mare problema. Pentru ca acolo unde n-ar trebui sa fie nici macar crâcneala verbala, la noi se declanseaza imediat „tocmeala“. Cât despre adevarata presiune care trebuie pusa si se exercita pretutindeni în fotbal, aceea asupra creatorilor incontestabili ai jocului – jucatorii, la noi sunt interpretari mult prea firave.
Este un subiect foarte important, cu valente destul de largi, asa ca-l pastrez în dezvoltare pentru saptamâna viitoare.