Scurt îndrumator în apologia frumusetii
articol aparut in Cultura, nr. 111 din 0000-00-00» cultura »
Autor: Cristina Rusiecki
„OuiBaDa“ – un spectacol care doreste sa promoveze un stil de dans de provenienta nationala, ne-occidentala, care sa se poata înscrie în mod legitim si cu sanse egale în lumea dansului international…
Oui: român fiind, viata mi-a oferit ocazia sa-mi fac drumul artistic în Franta, acolo unde si-au trait arta Ionescu, Cioran, Eliade, Enescu, Brâncusi…
Ba da: de nationalitate franceza, peste tot în lume, mi-am pastrat intacte radacinile, dragostea si mândria pentru originea mea…
Oui-da! Este posibil ca o forma de dans care nu s-a nascut în Occident sa poata deveni un curent cu drepturi egale în dansul contemporan international…
Ba Da! este realizabil ca Dansul, cu D mare, sa-si poata ocupa locul ce i se cuvine printre celelalte arte majore precum teatrul, muzica, artele plastice...
OUI, BA DA! este o realitate ca România îsi poate revendica cu fruntea sus locul ei legitim în Europa si prin urmare în lume…“
Recunosc cinstit: partea care îmi place cel mai mult de la orice spectacol sunt aplauzele. Eliberat, manifesti recunostinta fata de artisti si te droghezi lacom cu binefacerile comuniunii. Nimic nu e mai frustrant decât reprezentatiile la care regizorul da cu dusul rece peste emotiile tale: te obliga sa-ti refulezi aplauzele. Înteleg ori de câte ori interdictia tine de manifest: un NU hotarât descarcarii. Publicul trebuie sa plece cu supapele aburinde. Înteleg, dar insatisfactia de a nu te bucura de avalansa de aplauze nu se diminueaza nici cât negru sub unghie.
Ei, bine, dintre toti creatorii din cariera mea de spectator, nici unul nu stie sa creeze mai bine senzatia de comuniune, de bucurie împartasita universal, de toata planeta, ca Gigi Caciuleanu. Miscarile artistilor de la final, când onoreaza publicul, picura, invariabil, poezie întinzând mâna catre toata omenirea. Nici o încercare de a ramâne cool, a stapâni exaltari de domnisoara si a pondera patetisme nu mai tine la finalurile lui Gigi Caciuleanu. Ceva suprasenzorial, mult si peste ce doreste artistul sa comunice, si peste executia tehnica a dansatorilor se instaureaza în public. Ecuatia e cu atât mai simpla cu cât stravechi renascentista: frumusete, armonie, iubire si gratie. Cine nu crede nu are decât sa încerce la spectacolul „OuiBaDa“ de la Teatrul de Comedie. Câta tinerete si frumusete la sfârsit! Cât de usor se combina lucrurile în athanorul lui Gigi Caciuleanu: muzica populara cu Maria Tanase si sonoritatile Parazitilor de dupa blocuri, romante acum desuete („La fereastra casei tale doarme o pisica“ etc.) cu Ioana Radu si Jean Moscopol, care pentru bunicii nostri echivalau cu maximum de enjoyment, cu hip hop.
Daca „OuiBaDa“ ar functiona în artele vizuale si ar avea nevoie de un statement, precis printre punctele sustinute ar fi lupta împotriva manelelor si demonstratia pe viu ca muzica traditionala româneasca e infinit mai nuantata decât cele doua-trei acorduri lacrimogene care fac înnebunitoarea lipsa de substanta din manea. Dar lucrurile se comunica percutant în spectacolul lui Gigi Caciuleanu, iar impactul e prea puternic ca sa mai fie nevoie de explicatii.
În ritm îndracit, superenergetic, care nu te lasa sa respiri, Gigi Caciuleanu concepe constructii din corpuri umane pe verticala sau simetrii care iau ochii. Evident, asta dupa nenumarate explozii de afecte (dragoste, cearta etc., etc.) si mininaratiuni coregrafice: un baiat se sugruma cu o sfoara, alti baieti fac exercitii de seductie cu fetele, altii mimeaza o bataie de cartier.
Exista în acest caleidoscop-dans relaxat, light, vreo linie de demarcatie care sa coaguleze momente si povesti atât de diferite? M-as hazarda sa raspund afirmativ: debordarea de vitalitate, de bucurie, ca si irezistibila dedicatie a dansatorilor care nu se menajeaza si nu se zgârcesc deloc cu efortul, topindu-se incandescent, în miscare.
Exista ceva care diferentiaza acest spectacol de toate dansurile de echipa vazute pe la noi? Da, sincronizarea si dovada odihnitoare ca artistii, indivizi orgoliosi, de regula, pot forma si aici echipe. La asa o minune, se vede ca e vrajita mâna lui Gigi Caciuleanu.
Exista ceva care face genul proxim al tuturor productiilor semnate de acest coregraf? Da, recunostinta si comuniunea în aplauze la sfârsitul fiecarui spectacol al lui Gigi Caciuleanu, apologet al frumusetii în miscare.