Epopeea de la Hamburg
articol aparut in Cultura, nr. 125 din 0000-00-00» cultura » cultura sportului
Autor: Valentin Protopopescu
Sezonul de tenis pe zgura e în toi. În clipa când dumneavoastra cititi aceste rânduri campionatul mondial pe aceasta suprafata este în plina desfasurare, la Paris. Întreaga suflare tenisistica a lumii este concentrata asupra Roland Garros-ului.
Nu stiu cine va câstiga aceasta a 80-a editie a marelui turneu parizian (numar din 1928, data la care a fost construita actuala arena din Bois-de-Boulogne, caci altfel primele Internationale de Tenis ale Frantei au avut loc întâia oara pe la 1891). Natural, pentru ca sunt fan Rafael Nadal, îmi doresc ca tânarul spaniol sa triumfe înca o data, pentru a patra oara la rând, spre a egala recordul lui Björn Borg, singurul care în era postbelica si-a trecut de patru ori consecutiv numele în rândul învingatorilor. Dar mai exista un motiv pentru care râvnesc ca Rafa sa fie încoronat la Roland Garros: junele din Manacor-ul maiorchin merita sa fie cel mai impozant jucator de zgura din istorie.
Marturisesc ca nu-l simpatizez foarte mult pe Roger Federer. Am mai spus-o, e-atât de bun, e-atât de complet, e-atât de valoros, frizeaza pâna-ntr-atât desavârsirea, încât ma plictiseste, ma revolta si-mi da indispozitie. Cât îl priveste pe sârbul Novak Djokovici, cel care vine din urma ca un Panzer german care a primit ordin de la Berlin sa-i arunce în mare pe Aliati de pe plajele normande, admit ca este foarte inteligent, extrem de bataios (ca orice slav sudic!), deosebit de tehnic, rafinat pâna la ireprezentabil, dar si exagerat de infatuat. Daca n-ar avea simtul umorului – atentie! n-am spus si simtul autoironiei! -, Nole ar fi dificil de înghitit de catre orice. Oricum, este ultima si marea revelatie a ultimelor doua sezoane în circuitul ATP. Nu-l iubesc cine stie ce pentru ca sufla în ceafa favoritului meu, Nadal.
Ei bine, Roland Garros-ul de anul acesta va consfinti – sper – suprematia lui Rafa pe suprafata rosie si va da batai de cap numarului unu si trei mondial, Federer si Djokovici. Player-i rapizi si atletici, care lovesc în forta si n-au rabdare sa-si prepare punctul dincolo de 6-7 rally-uri, cei doi îi pot domina pe majoritatea specialistilor de zgura sud-americani si spanioli. Cu Nadal n-au însa prea multe sanse pentru ca pentru ei zgura mai poseda taine aproape imposibil de descifrat. Ultimul Masters Series, cel de la Hamburg-am-Rothenbaum, încheiat pe 18 mai, confirma acest adevar. Istoria meciurilor de-acolo dintre Nadal si Djokovici/Federer ilustreaza pregnant si diabolic de didactic ce înseamna sa domini mental un adversar pe terenul de tenis. De asemenea, acele meciuri din semifinala si finala germana pot face obiectul oricarui scenariu de film horror sau thriller – pâna-ntr-atât sunt de epice ori chiar epopeice.
Disputa Nadal-Djokovici
Meciul începe în surprinzatoarea nota de dominare a sârbului, deloc favorit contra lui Rafa, în ciuda excelentului parcurs de anul acesta si chiar a titlului de la Foro Italico adjudecat cu o saptamâna înainte. El conduce cu 3-0, facând break în ghemul al doilea. Pe serviciul spaniolului are alte doua mingi de break, salvate in extremis de numarul doi mondial. La 3-1 este rândul sârbului sa-si piarda serviciul, iar Nadal egaleaza la 3. 4-4 si break Nadal. Nole nu cedeaza, de parca ar lupta în muntii din Bosnia contra musulmanilor si croatilor – si realizeaza rebreak-ul. Însa e tot ce poate face contra unui Nadal renascut din propria-i cenusa: el pierde primul set cu 5-7. Al doilea îi da câstig de cauza, ba la un scor ce aparent scuteste de comentarii: 6-2. Doar ca Djokovici a avut mult noroc la 2-2 si 15-40 pe propriu-i serviciu. Setul decisiv a fost dramatic, iar scorul este înca o data tradator, 6-2 pentru maiorchin. Ultimul ghem a durat cât o eternitate, caci a contabilizat 8 egalitati, iar Nadal a avut nevoie de 5 (cinci!) mingi de meci pentru a-si adjudeca victoria. Oricum, cred ca este edificator faptul ca acest meci de doua din trei seturi a durat 3 ore si 2 minute, iar mai bine de 75% dintre ghemuri s-au decis în prelungiri, dupa egalitate la 40. Rafael Nadal a fost înca o data un erou redivivus, lucru cu-atât mai dificil de realizat cu cât îl avea în fata pe temutul luptator venit din Serbia lui Milosevici. Daca Nole e cunoscut ca un tactician desavârsit si mai ales ca un tip cu psihicul de fier, cu-atât mai meritoriu mi se pare succesul junelui spaniol împotriva-i.
Disputa Nadal-Federer
Din punctul meu de vedere, finala a fost o copie la indigo a meciului semifinal. Federer juca practic la el acasa, desi nu s-a simtit niciodata bine pe zgura. Însa pentru omul din Basel Hamburg-ul a constituit întotdeauna un fel de fief personal, el câstigînd de patru ori turneul acesta de Masters Series. Anul trecut l-a zdrobit în finala chiar pe Nadal, cu un sec 2-6, 6-2, 6-0, întrerupând astfel o suita de 81 de meciuri fara înfrângere pe zgura contabilizate de Rafa. Întâlnirea aceea nu are însa istoric, caci „nasul“ lui Federer era epuizat din punct de vedere fizic, dupa tripla consecutiva a treia oara în trei ani Monte-Carlo-Barcelona-Foro Italico.
Argumente avea însa si tipul din Mallorca. Îl conducea în întâlnirile directe cu 9-6 pe elvetian. Pe zgura esuase într-o singura finala contra acestuia, câstigând în schimb 5. Pâna la finala de la Hamburg, Nadal pieduse o singura finala pe zgura si câstigase 20. Din aprilie 2005 si pâna pe 18 mai 2008 el avea pe aceasta suprafata un neverosimil palmares de 107-2! Ce-i drept, acum venea dupa surprinzatoarea înfrângere în turul doi de la Foro Italico, în fata lui Ferrero, dar acea sincopa a fost un gest omenesc-prea-omenesc, caci nimeni nu-i facut din otel...
Asadar, finala. Federer începe în forta, are o precizie de ceas... elvetian si câstiga punct dupa punct, iar lui Rafael Nadal jocul nu-i iese pas. Se ajunge la un incredibil 5-1, cu Nadal urmând la serviciu. Nimic nu-i iesea campionului spaniol, iar Rodger parea sa reediteze, mai rapid decât se asteptase, triumful de anul trecut. Nadal se mobilizeaza si face 5-2. Atunci maiorchinul cere interventia medicului, pentru o crampa la pulpa. Trec aproape 7 minute, rastimp în care Federer se plimba ca un leu în cusca, digerându-si greu apropiata victorie. Totul pare sa conduca la abandon, Tony Nadal, antrenorul pustiului din Manacor cerând detalii suplimentare medicului de turneu. Dar Nadal revine, joaca si, incredibil, face break. Probabil ca Federer îsi aminteste toate meciurile pe zgura pierdute în fata delfinului sau, caci mintea nu-i mai sta la meci, la ce se petrece aici si acum la Hamburg, fiind dusa undeva-departe. Si Rafa îl joaca pe rever, la infinit pe rever, cu mingi largi si înalte, liftate diabolic, iar Roger, dupa 5-6 schimburi, o trânteste monoton în plasa. E-atât de disperat ca reverul îi manânca meciul, smulgându-i o victorie mai sigura decât o banca elvetiana, încât aproape ca nu mai paraseste partea stânga a terenului propriu, astfel încât orice minge ce-i vine pe rever sa o poata lovi cu forehand-ul. Plutim în plin film suprarealist, asistând la cea mai neverosimila evolutie din istorie a unui meci de tenis disputat între primii doi jucatori ai lumi. Si Rafael Nadal câstiga punct dupa punct, realizeaza mingi stralucitoare, pasându-l pe campionul en titre si obligându-l la o cascada de greseli. Federer are sentimentul ca joaca la perete, toate mingile i se întorc, nu mai gaseste nici o bresa în jocul lui Nadal. Setul îi revine spaniolului cu 7-5.
Mansa a doua începe în aceeasi nota, cu break de partea lui Nadal, care îsi trece în cont al 7-lea ghem consecutiv smuls lui Federer, adevarat record în materie! Apoi are serviciul si face 40-15, fiind aproape de 2-0 în fata unui Federer siderat, vlaguit, terminat. Si totusi. Si totusi, „Expresul de Basel“ întoarce break-ul. Mai mult, profita de relaxarea fireasca a lui Nadal si, cu un serviciu naucitor, la care adauga un joc de atac tot mai precis, face pe nebagate de seama 5-2. Se va repeta oare povestea din primul set? Va mai reusi Rafa sa egaleze situatia si sa câstige? Ulciorul nu merge de mai multe ori la apa... oricum, nu în acelasi meci dintre liderul mondial si secundul sau vreme de patru ani. Nu merge? Ba merge, caci spaniolul egaleaza din nou la 5. Va mai gasi Rafael Nadal resurse pentru un ultim break? Este totusi doar un om, asa ca finalistii îsi câstiga fiecare serviciul si intra în tie-break, unde Federer, mai stapân pe serviciu si mai decis în venirile la fileu, câstiga la 3. 1-1 la seturi, asadar. Poate Roger Federer sa vina din urma si sa-i ia fata foarte obositului Nadal, stors cu nici 24 de ore în urma de maratonul împotriva lui Djokovici? Nici o sansa, asa ca dupa 2 ore si 52 de minute de disputa acerba spaniolul îl detroneaza pe campion cu 6-3 în decisiv, set practic fara istoric, cucerind pentru prima oara titlul la Hamburg si ducând la 21-1 scorul finalelor sale pe zgura.
Iar întrebarea mea este: ce e în mintea lui Rafa Nadal atunci când este condus masiv la puncte, când jocul nu i se leaga de nici o culoare, când stie ca-l are în fata pe liderul mondial, cel care l-a condamnat sa fie un etern numar doi al circuitului profesionist? Raspund: nimic. Doar gândul foarte concentrat asupra punctului aflat în disputa. Atât. Aici si acum. Nu peste 3 puncte, peste doua ghemuri, peste cinci, peste doua seturi. Nu. Acum, aici. În asta sta forta lui mentala. Nu-si proiecteaza energia peste mari si tari, ci consuma cu febrilitate clipa prezenta, storcând tot ceea ce poate de la ea. Nadal nu viseaza la victorie, ci si-o construieste ca un salahor de pe unul din santierele Barcelonei. Victoria nu-l sperie, dar nici nu-l arunca în bratele reveriei de tipul „cum ar fi sa“. De aceea îi si revine cu atâta sagacitate. Pe zgura nu exista alt rege decât Rafael Nadal. E ca un Hercule condamnat sa-si duca la bun sfârsit muncile dictate de Hera. Dar cât de uman e pustiul asta cu alura de gladiator apas! Eu unul de asta îl iubesc si-i doresc sa câstige a patra oara Roland Garros-ul...