Pe vremea bunicutei, lupul era somer
articol aparut in Cultura, nr. 190 din 0000-00-00» cultura controversei » dosar cultura: sfarsitul competitiei
Autor: EUGEN SUMAN
În mod cert rândurile de mai sus reprezinta o fictiune pesimist-conservatoare, ca sa fiu si eu pretios. Dispretul fata de si respingerea sponsorilor, banilor, comercialismului din sport, arta sau orice alta activitate tine de un soi de educatie socialista, din punctul meu de vedere. Hai sa deplângem vremurile în care sportivii mureau de foame, dar aveau „glorie“ si erau „onesti“, si sa ne strâmbam, indignati, la faptul ca un fotbalist câstiga acum în fiecare luna sume pentru care altii muncesc o viata.
Echipele de club nu-si pierd relevanta pentru suporterii lor, pentru ca aici intervine o chestiune care tine de psihologia suporterului. Hooligans nu tin cu jucãtorii echipei de fotbal, ci cu echipa în sine, vãzuta aici ca simbol, blazon. Nimanui nu-i pasa ca majoritatea jucãtorilor sunt straini, atâta timp cât mândria lor, echipa pe care o adora, câstiga cupe dupa cupe.
Mã întreb daca Jean Luc a facut vreodata o comparatie directa între un meci de acum 100 de ani si un meci actual? Cele de acum sunt pline de viata, sunt un show adevarat (si nu, refuz sa dau conotatii negative cuvântului), fata de cele vechi, care sunt mai degraba rizibile. Sunt pusti care bat mai bine mingea în spatele blocului acum decât o bateau profesionistii atunci, sa fim seriosi.
Sportul e divertisment. Cultura e divertisment. Reclamele sunt divertisment. Oameni buni, coborâti din turnulete si luati o gura de viatã adevarata. Încetati cu naivitatile si cu nostalgiile pentru purism în arta, sport sau orice altceva. Nu exista. Cât despre socialistii francezi, well, hai sa nu intrãm în discutia asta. Se cam ocupa Sarkozy de ei, momentan, sa-i lasam sa-si stearga de praf steagurile rosii. Între timp, lumea reala s-a dus în alta parte, din fericire.
Blogul e una, literatura e alta. Refuz sa intru într-o discutie în care initiatorul nu stapâneste terminologia si se arunca în declaratii inflamatorii, gen „Nu bloggerii s-au transformat în scriitori, ci scriitorii în bloggeri“. Eu sunt scriitor, si sunt si blogger. Niciodata nu mi-am închipuit ca fac literatura pe blog, nu asta e scopul blogului.
Ca sa închei, competitia rulez. Iar show-ul aferent în niciun caz nu o scopeste, ba din contra, o potenteaza. Oamenii care se arunca în arena merita platiti regeste. Uite si o legenda urban-internautica, pentru cei care au calculatoarele suport de bibelouri: cei mai tari autori americani plaseaza, pe bani, produse în cartile lor. Sa zicem ca eu sunt Palahniuk, si tocmai scriu la urmatorul meu best-seller. Ma duc frumusel la Coca-Cola si le spun: „Baieti, sariti cu banul, altfel eroul principal o sa bea numai Pepsi“. Iar Coca-Cola, evident, sare cu banul. Daca ai citit chestia asta si
te-ai revoltat, poti sa te consideri depasit complet de vremuri. Pentru ca esti.
Ne mai citim.