Biografia (si fictiunea) unui tanar narodnic
articol aparut in Cultura, nr. 190 din 0000-00-00» cultura literara » in ariergarda avangardei
Autor: EUGEN SIMION
G. Calinescu are dreptate:
C. Stere este
un mare poet al geologicului infernal.
Am putea spune despre el ceea ce Baudelaire
a spus despre Balzac:
nu-i atât un observator,
cât un vizionar: „un vizionar pasionat“.
Lirca stie sa conduca o sanie trasa de zece câini si vrea sa afle de la Vania daca exista pe lume tari în care soarele rasare în fiecare zi si în timpul verii noaptea vine, iarasi, mereu si daca poamele cresc mari în copaci... N-a parasit niciodata tundra si crede ca locul în care traieste este cel mai frumos de pe lume...
Ajuns la Chisinau, apoi la Odessa, Vania intra în cercurile revolutionare si, la 14 ani, devine „luptator în marea oaste a revolutiei mondiale“. Romanul autobiografic se deschide spre alta tipologie: un adolescent evreu trece de la „Tora“ la „Capitalul“ lui Marx, o luptatoare cu nume consÂpirativ („tovarasul Undina“) alege, între revolutie si iubire, revolutia si sacrificiul de sine, un revolutionar fanatic, Andrei Rechinu striga înainte de a fi spânzurat, „traiasca revolutia sociala“, în fine, o populatie noua, mesianica, invadeaza paginile acestei proze obsedate de „blestematele chestiuni“. Denuntati de unul dintre ei, tinerii „odessisti“ sunt arestati si trimisi, în cele din urma în surghiun în Siberia. Scene bune de detentie, portrete memorabile (Fany, logodnica Tania, Undina), lungi discutii despre fericire si justitie sociala, scene de existenta notate sur le vif, iata ce cuprinde aceasta secventa din biografia spirituala a eroului („Lutul“). Unele pagini, ca acelea despre revolutia rusa, sunt împovaratoare în romanul-memorii. G. Calinescu este de parere ca în aceasta parte a naratiunii înving memoriile romantate si ca „romanul s-a spulberat“. „Fi-va adevarat ce povesteste Stere?“ – întreaba criticul – „Avem motive sa credem ca în tragedia siberiana a lui Vania intra si o masura de tarasconada“ – raspunde tot el. Are si nu are dreptate. Are, pentru ca, asa cum am dovedit mai sus, romanul à thèse acopera în relatarile de închisoare epica propriu zisa, iar dialogurile ideologice sunt, pâna la urma, inutile în naratiune. Nu are dreptate, totusi, pentru ca memorialistica fictionata a lui C. Stere impune în ansamblu o proza consistenta de atmosfera. Nici tipologia din aceste fragmente nu este, în totalitate, cum crede tot G. Calinescu, compromisa. Chiar „logodnica“ voluntara, Tania Lunga, se retine la lectura prin natura ei dostoievskiana.
Biografie si destin
Cu „Hotarul“ (vol. IV) începe propriu-zis cronica deportarii siberiene. Epica ia înaltime si capata, cu adevarat, grandoare. O ajuta într-un anumit fel si subiectul, neexploatat pâna atunci în literatura româna. C. Stere este, cu toate acestea, al doilea român care înfatiseaza lumea misterioasa de dincolo de Urali. Cel dintâi este Spatarul Milescu care, în drumul lui spre China, strabate acest enorm spatiu si noteaza ceea ce vede în jurnalul sau redactat în slavona ruseasca. C. Stere pune mai multa fictiune în însemnarile de pribegie si, în plus, îsi descrie propria drama. Romanul-memorii sau, daca ramânem la formula mai raspândita, romanul autobiografic, da aici adevarata masura a talentului si a filosofiei de existenta a autorului. Un om, am putea spune cu vorbele lui Malraux, care a stiut sa faca din biografia lui un destin. Destinul sau sau al eroului din roman? Putin importa. Experienta este, întâi, a celui care scrie pentru ca, urmarind biografia lui reala, constatam ca C. Stere a trecut cam prin aceleasi etape. Ce este în plus, în carte, este desigur opera fanteziei. Talentul sau epic, puternic, pregatit sa întâmpine marile spatii geografice, cu pitorescul, dar si neprevazutul lor pentru un spirit european, talentul lui, zic, se bizuie pe puterea de patrundere a unui moralist de tip mesianic (am putea spune: un moralist educat de scoala marilor prozatori rusi, interesati totdeauna de conditia omului în lume si de mântuirea lui!); un moralist de forta, asociat cu un sociolog si un istoric informat. Surghiunitii din romanul sau – de la prostituata Aculina, pâna la nihilistul Danilov sau profetul Eliseev, ucenicul lui Tostoi – toti pun lumea în cauza, toti vorbesc despre soarta omului si se plâng de reaua soarta ce-i urmareste. C. Stere se dovedeste a fi un mare prozator al multimilor si, cum a remarcat mai toata critica din vremea lui, un prozator extraordinar al spatiilor grandioase si salbatice. Viata pe „barjaua“ ce-i duce spre locuri uitate de lume, comunitatea surghiunitilor politici din Curgan, Turinsc, Tobolsc, prezentarea diverselor semintii, relatiile dintre taranii siberieni si vagabonzii profesionisti („varnacii“), descrierea, apoi, succesiva a tacutei si misterioasei taiga dovedesc un mare spirit contemplativ. G. Calinescu are dreptate: C. Stere este un mare poet al geologicului infernal. Am putea spune despre el ceea ce Baudelaire a spus despre Balzac: nu-i atât un observator, cât un vizionar: „un vizionar pasionat“.
„Icoane“ siberiene
C. Stere încearca, în fond, sa faca „studii sociale“ în acest roman touffu, plin de probleme, cu o tipologie care sa reprezinte toate paturile societatii, în fine, un roman asa cum îi gândea
C. Ibraileanu îndata dupa Primul Razboi Mondial. „În preajma revolutiei“ adauga în aceasta ecuatie câteva elemente: dimensiunea autobiografica (experienta directa, autofictiunea!), pitorescul (geografia fabuloasa a Siberiei), discursul ideologic si, vom vedea deîndata, un jurnal al eroului în interiorul naratiunii memorialistice Toate acestea circulau, într-o forma sau alta, în romanul realist din seÂcolul în care C. Stere se nascuse si îsi facuse ucenicia revolutionara. ÃŽn roman, el nu are minutia lui Balzac, arta detaliului, pasiunea analitica, nu face decât rar si sumar studiul caracterelor, el observa – cum am semnalat deja – grupurile sociale, mentaliÂtatile, fixeaza rapid un portret si-l încadreaza într-o categorie mai larga, încercând sa prinda psihologia colectiva, mai rar (si aproape numai în ceea ce priveste optiunea politica) psihologia individului. Mai este ceva esential în proza lui C. Stere: sensibiliÂtatea lui fata de o natura în convulsie sau fata de o natura care nu mai reprezinta „o stare de spirit“, ci o ordine cosmica. Doua exemple: orgia de lumina din tinutul Samozilor – acolo unde se petrece idila cu printesa Lirca, fiica cneazului Taimu – sau descrierea unei furtuni pe Irtis. Sunt doua mici capodopere („icoane“ le zice autorul) în care salbaticia grandioasa a naturii este prezentata cu o admiratie, îl citez din nou pe G. Calinescu, înfricosata. Astfel de secvente însotesc întreg itineÂrariul siberian al lui Vania. Naratiunea de „peisaj“ nu are, în aceste spatii infinite, aproape nici o acoperire. Nu-i un peisaj determinabil, clasabil, legat de o dimensiune interioara a individului, ci un continent în care omul se pierde. ÃŽntre un sat si altul este o distanta de sute de kilometrii si între doua râuri se afla un mozaic de „neamuri“ (triburi). Prozatorul este atent la configuratia acestei geografii fabuloase si noteaza ceea ce vede într-un stil de dominat de aceste „viziuni abismale“.
Tipologia este, sa mai spunem o data, inedita în proza româneasca. Originalitatea începe cu numarul mare de personaje care se misca prin aceste pagini. Cine le poate tine socoteala? Balzac are, se spune, 3 000 de personaje în „Comedia umana“.
C. Stere al nostru are, probabil, câteva sute. Dupa lumea basarabeana, mediul scolar de la Chisinau si tinerii narodnici de la Odessa, urmeaza prezentarea deportatilor pe „barjaua“ trasa de un vapor asmaÂtic. Vine apoi, gloata jalnica, apocaliptica de oameni murdari care, legati în lanturi, înainteaza prin aceasta natura mareata si ostila. Gloata cuprinde, de-a valma, intelectuali fini si hoti de rând sau crimiÂnali feroci. Pictura acestor grupuri eterogene este remarcabila. C. Stere prinde usor nuantele tragicului oribil. Descrierea convoiului de „lanturasi“ care cer de pomana într-o procesiune tragica si înspaimântatoare (un fel de „Pohodna Sibir“ în dimensiuni si culori apocaliptice) a fost deseori citata de cei care au analizat romanul. Ea este, într-adeÂvar, memorabila. Pot fi aduse si alte dovezi pentru aceasta abilitate (arta) de a fixa în culori tari, în stilul expresionistilor, aceste grupuri pestrite. ÃŽnchisoarea de deportatiune, de pilda, din Tiumen, cu Fedea-Cârnu care vinde vodca ocnasilor si exploateaza în vazul tuturor o prizoniera prostituata, Matriona, sau rapeste din sat femeile pentru a le supune bestialitatii colective...
„O epopee grandioasa a infernului geologic [...] un extraordinar prozator al geologicului“
(G. Calinescu).
ÃŽn aceste tablouri de grup încep sa se distinga, pe masura ce convoaiele de surghiuniti se rasfira pe teÂritoriul siberian, destinele individuale. Unele dintre ele ramân în memorie. Mazurin este fiu de nobil, doctor în drept al Universitatii din Paris, falsificator de bani si criminal vestit. ÃŽn seama lui sunt puse 17 crime odioase, nu le reneaga, nu are remuscari. Discuta cu Vania Rautu despre imperativul categoric si crede ca în el traieste, nefolosit, un geniu. „Dar simt în mine puteri uriase; lumea pierde în mine o forta de prima ordine – fara falsa modestie – un geniu“ – zice el. Aculina Vârcolaca, spalatoreasa, patrunde nestingherita în închisoare si, când Vania o refuza, femeia nerusinata si provocatoare îi arunca aceste vorbe crude: „ciocoi claponit“. La Curgan, alta etapa în acest labirint al infernului, Vania întâlneste o taranca din Basarabia, Ruxandra, care si-a urmat barbatul („om pornit“) în deportare si, dupa moartea acestuia, traieste din te miri ce, facând de toate. Ea pacatuieste si, rusinata în fata lui Vania Rautu, se justifica. Are înca o curatenie morala în ea si, în semn de simpatie umana, Vania o ajuta sa-si procure pasaportul pentru a se întoarce în tara. La Spascoie, unde este surghiunit din nou, Vania este cazat în familia unui oarecare Lazarov, zugrav si facator de icoane lubrice, om batrân si sadic. Femeia lui, Avdotia Panteleeva, a fost cumparata („a avut mila de mine“ – zicea ea) de acest zugrav care-si razbuna neputintele schilodind-o în batai. Tradarea este inevitabila în aceasta situatie si, dupa o vreme, tânarul detinut afla ca femeia cu simturile în fierbere, nemaiputând suporta tirania conjugala, îsi pune capat zilelor aruncându-se în râu. Prilej pentru narator de a studia statutul femeii în aceasta parte de lume. Statutul prevede prin legi nescrise relatii de sclavie. Barbatul bate nevasta cu regularitate, ca sa fie de învatatura, iar conflictele conjugale sunt judecate de „mir“, un fel de sfat al comunitatii. Un tânar însurat se plânge ca femeia l-a parasit si, adusa în fata mirului, femeia se apara zicând ca barbatul se dovedeste a fi neputincios. Conflictul este transat atunci repede în favoarea femeii. Numai ca, ulterior, se probeaza ca nevasta este mincinoasa si pedepsirea ei este crunta: este supusa unui viol colectiv... Vania citeste în acest timp din „Faust“ si mediteaza la mentalitatile „vietii înciumate“.
Un mit întors
Un episod notabil în acest studiu de moravuri exotice este acela privitor la printesa Lirca din tribul Samoezilor, relatata de C. Stere cu oarecare umor. Lirca stie sa conduca o sanie trasa de zece câini si vrea sa afle de la Vania daca exista pe lume tari în care soarele rasare în fiecare zi si în timpul verii noaptea vine, iarasi, mereu si daca poamele cresc mari în copaci... N-a parasit niciodata tundra si crede ca locul în care traieste este cel mai frumos de pe lume... Înduiosat si ademenit de printesa care îsi leapada hainele în cort, pentru a le purifica la foc, europeanul Vania se apropie concupiscent de trupul fetei mongolice care nu cunoscuse niciodata sapunul, nici alte primeniri decât aceasta purificare rituala, dar se opreste brusc izbit de „emanatiunile de menajerie“ ale trupului nespalat. Idila dintre fiul de boier din Napadeni si printesa samoeda nu poate trece de acest obstacol fiziologic. Un mit întors al frumoasei salbatice cultivat de romantici? Memorabila este si scena spurcatului Emelca Bogomol din satul Tabarsc de catre „mir“. Acesta se dovedeste ca, tradând obstea, colaborase cu „varnacii“ împotriva „cealdonilor“ (taranii localnici). Judecata obstei siberiene este teribila. Primarul satului explica temeiurile ei si pedeapsa ce se cuvine pentru faptele lui Emelca:
„ – Crestini! Spurcatul de Emelca Bogomol, ca un câne turbat, ca un pui veninos de napârca, s-a facut partas cu varnacii si-i povatuia la jaf si omor. Am optzeci de ani împliniti. Stau în fata Domnului. Sa fie dar pacatul pe sufletul meu daca îl napastuiesc – iar raspunsul sa fie al mirului. Dati-ne încoace frânghia si scoateti-1 pe câne afara ! – sfârsi mosul.
Dintr-un colt, fu îmbrâncita spre scara o treanta de om, cu bratele legate strâns cot la cot, sfâsiat si însângerat, cu o ureche smulsa, cu o buza crapata, cu un ochi scurs.
– Câne, cere iertare mirului! îi porunci rituos justitiarul. Nenorocitul cazu gemând în genunchi.
Gramada posomorita îsi facu cruce. Dar nici o alta miscare nu se vazu, nici un glas nu se auzi. Chiar si femeile stateau întepenite cu buzele strânse; numai o babusca îsi lungea gâtul subtire si dadea din coate ca sa vada mai bine; copiii, speriati, se îngramadeau smirna într-un colt sau napadeau gardurile ca un stol de vrabii. Mosneagul desfacu frânghia încolacita, lunga de vreo cincizeci de metri, si o învârti la mijloc de vreo doua ori în jurul capului osânditului. Apoi urma catre multime:
– Sa fie pacatul pe sufletul meu, iar raspunsul pe al mirului! Sa dam cu tot mirul, cu tot mirul, crestiniilor!
Gramada se împarti în doua arpi care, mâna lânga mâna, se însirara la amândoua capetele frânghiei, în doua siraguri lungi, – cu o siguranta care denota un ritual vechi, bine cunoscut tuturora. Mosneagul îsi facu din nou cruce si comanda strident:
– Acum, crestinilor, trageti deodata cu tot mirul! Cu tot mirul odata, uh!...
Cele doua aripi, în tacere, se clatinara în laturi; un muget neomenesc taie vazduhul, apoi se auzi un trosnet de oase farâmate...“
Alte momente epice sunt mai putin crude si pitoresti. Din seria experientelor erotice ale tânarului detinut retinem pe acelea cu Maria Culiceeva, o inÂtelectuala fina, si cu Tania Lungu. Dintr-o femeie nefericita într-o casnicie mediocra, Maria Ciuliceeva devine o terorista teribila alaturi de Sajin (Lohengrin), revolutionar de profesie de care se îndragosteste de îndata ce-l vede. ÃŽl urmeaza peste tot si participa cu el la actiuni rasunatoare de sabotaj sub numele conspirativ de „Gioconda“. Dupa ce Sajin este spânzurat, Gioconda duce mai departe, cu inteligenta si fanatism, actiunea revolutionara. Un personaj simbolic pe care literatura din epoca realismului socialist l-a reluat sub diverse chipuri, falsificându-l. C. Stere face din fermecatoarea si profetica Culiceeva un simbol al feminitatii lucide si dominatoare, mistuita de „nostalgia dragostei profunde“. Tania, „logodnica“ lui Vania, este o Sonia Marmeladova care se sacrifica pentru o iubire inaccesibila. „Nu vei trai pentru mine – îi scrie ea lui Vania Rautu – cum nu vei trai nici pentru tine; tu traiesti pentru o cauza mare de la care atârna destinul oamenilor [...], tu vei merge pe calea ta, ne vom desparti fatal odata“. G. Calinescu gaseste inutil acest personaj în naratiunea lui C. Stere. As raspunde printr-o cunoscuta butada: inutil dar indispensabil. O figura care, oricum, se retine în aceasta populatie migratoare de eroi de toate categoriile sociale si morale. Prozatorul face cronica lor si, din loc în loc, îi pune sa-si istoriseasca viata. Unele biografii sunt fabuloase. Iese la iveala o alta umanitate decât aceea cunoscuta din romanul românesc. Unele pagini sunt pur eseistice în cartile lui Stere. O formula (eseul românesc) care permite autorului sa vorbeasca despre teoriile lui Auguste Compte, Guyau, Alois Riehl sau despre eroii lui Tolstoi si Turgheniev. Chiar unele personaje au o viata intelectuala si, când se întâlnesc, discuta despre soarta omenirii si îsi definesc strategia reÂvolutionara. Cât de utile sunt în roman aceste comentarii? O judecata globala, indiferent care ar fi ea, nu poate fi justa pentru ca, în unele cazuri, ideile – chiar sub aceasta forma abstracta – pot defini un caracter. Ceea ce se întâmpla de câteva ori în naratiunea memorialistica a lui C. Stere...