Marx pe drumul Damascului
articol aparut in Cultura, nr. 190 din 0000-00-00» cultura literara »
Autor: MIHAI IOVANEL
Vã recomand o carte amuzantã. Très funny. Alain Badiou, „Sfântul Pavel. Întemeierea universalismului“.
Badiou îl citeste pe Pavel ca pe Lenin sau pe Mao! Ati citit ceva mai viagrant de la Sioran, care îl declara pe fostul ciomãgar, viitorul apostol – „agent electoral“?
Care sunt problemele lui Badiou? Ce-l face sã scrie cartea asta? Sã vedem. Comunismul a cãzut. Ceva mai actual? Da: globalizarea reusit. E rãu? Nu. De ce? Pentru cã a spus-o Marx („o predictie genialã“ – una dintre ele): „lumea în sfârsit confiÂguratã, dar ca piatã, ca piatã mondialã.“
„Aceastã articulare este constrângãtoare în raport cu orice proces de adevãr. Ea este în constitutia sa organicã fãrã adevãr.“, spune Badiou, pentru care toatã voga leftistã a subansamblurilor (gen lupta minoritãtilor pentru parohia lor) face jocul capitalului. „Aceste enunturi minoritare sunt propriu-zis barbare“, în sensul grecesc al cuvântului, sens care echivaleazã faptul e a fi grec cu universalitatea, mai mult, cu existenta, si restul cu barbaria. Capitalul tine aceste grupuri – care nu pot aspira la conditia de centralitate – pe tusã: le face sã se tinã singure pe tusã. Mai mult, le transformã în produse, în mãrfuri care augmenteazã minciuna diversitãtii pietii. Le formalizeazã în marea fictiune a „abstractiunii monetare capitaÂliste“.
Deci aceastã articulare este fãrã adevãr, spune Badiou. Ce este adevãrul? Here comes Paul. si aici începe sã nu-mi mai placã Alain.
Ceea ce face el e în esentã ceea ce fãcea Sienkiewicz acum 100 de ani când îsi scria trilogia istoricã: convoca istoria pentru a îmbãrbãta inimile prezentului. Cum o convoca? Simplu: cum voia el.
Pavel este pentru Badiou un nettoyeur. Ce îl pune Badiou sã facã, printre altele? Iaca: sã lichideze, pentru uzul contemporanilor nostri, aceastã tristã modã a memoriei. Prea mult Gulag (chiar dacã astfel se pierde Holocaustul; dar poate fi dezgropat oricând dupã ce Gulagul a fost uitat în cimiÂtir). „Pavel... nu crede cã este cu putintã sã existe un «adevãr istoric». Sau mai curând, nu crede cã adevãrul tine de istorie, de mãrturie sau de memorie.“ Limpede? Clar. „Un apostol nu este nici un martor al faptelor, nici o memorie. ÃŽntr-un timp în care suntem chemati din toate pãrtile la «memorie», ca paznicã a sensului, si la constiinta istoricã drept substitut al politici, forta pozitiei lui Pavel nu avea cum sã ne scape.“, pune sare pe ranã Badiou. Pentru ca totul sã fie cristal.
Sigur, toatã afacerea are câteva aspecte jenante pentru un stângist. Învierea lui Cristos: iatã unul dintre ele. Ce cautã un ateu – cum Badiou vrea sã fim siguri încã din Prolog – în zona asta? Omul se scuzã cum poate. „La urma urmei, învierea nu este decât o asertiune mitologicã. ... Cezura paulinã se referã în realitate la conditiile formale.“ Cafea fãrã cafeinã. Dulciuri no sugar. Þigãri fãrã cancer. Isus fãrã Isus.
Oricum, istoria ne învatã cã revolutia mai curând survine decât urmeazã unei pregãtiri a ei. Revolutionarul de top e cel care stie când sã îsi facã siesta în Elvetia si când sã sarã în tren.
Problema cea mai mare a marxismului nu e cum se sãvârseste o revolutie, ci: ce facem dupã aia? Problema nu e Marx, poate nici Lenin, e Stalin. Iatã o problemã de studiat adevãratã: papa Borgia si de altfel tot ce vine dupã Pavel si transformã toatã povestea într-un bâlci dogmatic. La ce foloseste cã Pavel omoarã Legea? E o simplã lichidare a elementului etnic din ea: Legea va reveni mai puternicã. Întoarcerea refulatului e un truc care reuseste întotdeauna.
Deci, de ce are Badiou nevoie de Pavel?
În fond, ce vrea mai nou stânga? Sã schimbe lumea? Nu mai vrea asta. Sã o constientizeze. Stânga e acum mai mult budhistã decât crestinã.
Badiou nu face decât sã facã jocurile antimarxistilor care reduc pe Marx la isteria profetilor. Dacã s-a tot vorbit de sursele religioase ale marxismului, Badiou nu contrariazã aceste vorbe; dimpotrivã, le confirmã.
Sunt foarte clare mecanismele de definire („adevãrul este un proces si nu o iluminare“, „este cu totul subiectiv (este de ordinul unei mãrturisiri care atestã o convingere cu privire la eveniment)“) si de publicitare a adevãrului la Pavel – Badiou se descurcã minunat aici. Dar care este întemeierea adevãrului? Dacã tema lui Badiou nu este Pavel, ci marxismul, iar lectura este alegoricã (si este: cartea are un fund dublu: partea vizibilã e o fantasmã, partea realã e ceea ce e dincolo de oglindã), care este atunci în naratiunea marxistã corespondentul drumului Damascului? Faptul cã Pavel este un excelent PR nu escamoteazã conditiile în care a primit jobul de PR: printr-o actiune verticalã. Nu suficientã, capisco, dar necesarã si verticalã.
S-ar putea scrie de altfel o carte corporatistã despre actiunea lui Pavel. Multinationalele nu fac în principiu altceva decât sã anuleze Legea si sã si-o promoveze pe a lor (universalistã, uniformizatoare si pacificatoare – vezi legea conform cãreia între douã tãri care detin francizã McDonald’s nu vor porni conflicte). Cã lucrurile au un mic aspect comercial si cã multiationalele vând hamburgheri în loc de mântuire, care e problema?
Cum ajunge un marxist la adevãr, în conditiile în care acest adevãr nu se gãseste în grãdinã, dupã câteva prospectiuni sumare? Care este sursa adevãrului? Exterioarã? Nu: în exterior este Legea care trebuie depãsitã. În interior? They call it schizofrenia.
Dacã „subiectul crestin smarxistt nu preexistã evenimentului pe care îl mãrturiseste (Învierea lui Cristos
Ei bine, rãspunsul lui Badiou – în cheia cãrtii – este cã pentru a fi marxist ai nevoie de o revelatie verticalã de tip religios.
Asta mã scoate din minti.
Originea inspiratã a crestinismului determinã originea inspiratã a marxismului. Credeam cã cred într-o chestie stiintificã sau mãcar laicã; dupã Badiou, între mine si unul care are viziuni în plin câmp nu e nici o diferentã.
Comunisti din toate tãrile, uniti-vã si nu-l mai lãsati pe Badiou sã batã câmpii!