Misterele crizei georgiene
articol aparut in Cultura, nr. 190 din 0000-00-00» cultura literara » revista presei internationale
Autor: CATALIN STURZA
Înaintarea armatei a 58-a a Federatiei Ruse în Georgia, ca rãspuns al pãtrunderii trupelor Georgiei în Osetia de Sud, nu i-a surprins numai pe georgieni; rãspunsul foarte rapid al rusilor a surprins, în egalã mãsurã, atât Statele Unite, cât si statele membre ale Uniunii Europene. Într-o analizã apãrutã în numãrul 14, din volumul 55 al „The New York Review of Books“, George Friedman aratã de ce reactia în fortã a Rusiei a fost, pentru lumea occidentalã, una bulversantã. Voi cita, în cele ce urmeazã, câteva paragrafe din eseul lui Friedman.
Dupã
experienta cu Ucraina, rusii
s-au convins cã Statele Unite desfãsurau
un plan de încercuire strategicã si
de strangulare a Rusiei.
Dupã
experienta Kosovo, au ajuns la
concluzia cã Statele Unite si Europa nu erau pregãtite sã ia în considerare dorintele Rusiei fie si în
chestiuni minore.
Acesta a fost momentul de cotiturã.
Premise complet eronate
Incursiunea militarilor georgieni în Osetia de Sud pe 7 august 2008 e, în cronologia conflictului, un eveniment cheie cu explicatii contradictorii. „Au avut loc bombardamente intense dinspre Osetia de Sud asupra satelor georgiene în cele trei nopti precedente, însã, chiar dacã e posibil sã fi fost mai puternice decât de obicei, asemenea tiruri de artilerie fãceau parte din rutinã. Georgienii nu or fi luptat bine, însã au comasat forte substantiale pentru transportarea si echiparea cãrora trebuie sã fi avut nevoie de cel putin câteva zile. Initiativa Georgiei a fost una premeditatã“, scrie George Friedman.
„Statele Unite sunt cel mai apropiat aliat al Georgiei. Au mentinut aproximativ 130 de consilieri militari în Georgia, alãturi de consilieri civili, antreprenori implicati în toate aspectele guvernãrii georgiene si oameni cu afaÂceri acolo. (Statele Unite au efectuat exercitii comune alãturi de trupele georgiene în luna iulie, cu peste o mie de soldati americani în teren. Rusii au desfãsurat exercitii paralele, ca rãspuns. Trupele americane s-au retras. Forta de manevrã ruseascã a rãmas pe pozitii si a format nucleul trupelor de invazie). E de neconceput ca americanii sã nu fi avut idee de mobilizarea si de intentiile Georgiei. E, de asemenea, de neconceput ca americanii sã nu fi avut idee cã Rusia a comasat trupe substantiale la granita Osetiei de Sud. Spionajul militar american, de la imaginile prin satelit si supravegherea comunicatiilor la vehicule aeriene fãrã pilot n-ar fi putut trece cu vedeÂrea faptul cã mii de soldati rusi se deplasau spre pozitii avansate. Rusii stiau cu sigurantã cã georgienii erau pe punctul de a face o miscare. Cum ar fi putut Statele Unite sã nu aibã idee de prezenta rusilor? ÃŽntr-adevãr, datã fiind desfãsurarea trupelor rusesti, cum au putut analistii tactici sã treacã cu vederea posibilitatea ca Rusia sã fi întins o capcanã, sperând ca o invazie georgianã sã le justifice propriul contraatac?
E greu sã ne imaginãm cã georgienii au pornit la atac împotriva dorintei Statelor Unite. Georgienii se bazeazã pe Statele Unite, si nu si-ar fi permis sub nici o formã sã le sfideze. Rãmân douã posibilitãti. Prima e un colaps masiv al serviciilor de informatii, situatie în care Statele Unite fie nu au fost la curent cu desfãsurarea fortelor rusesti, fie au stiut despre ele, dar – împreunã cu Georgia – au calculat gresit intentiile Rusiei. A doua e cã Statele Unite, alãturi de alte tãri, au privit Rusia prin prisma anilor '90, când armata sa era pe butuci si Guvernul ei era paralizat. Statele Unite n-au mai asistat la o miscare militarã decisivã dincolo de granitele acesteia de la Rãzboiul din Afganistan din anii '70 si '80. Rusia a evitat, în mod sistematic, asemenea miscãri de ani de zile. Statele Unite au presupus cã nu vor risca consecintele unei invazii.
Dacã asa au stat lucrurile, atunci ajungem la esenta situatiei: rusii s-au schimbat dramatic, împreunã cu echilibrul puterii din regiune. Au primit cu bratele deschise oportunitatea de a duce acasã noua realitate, care era aceea cã ei puteau invada Georgia, iar Statele Unite si Europa nu erau în stare de un rãspuns semnificativ. Nu au perceput invazia drept riscantã. Din punct de vedere militar, nu exista nici o fortã care sã li se opunã. Din punct de vedere economic, Rusia e un exportator de energie cãruia-i merge foarte bine –
într-adevãr, europenii au nevoie de energie ruseascã chiar mai mult decât are Rusia nevoie sã le-o vândã. Din punct de vedere politic (...), americanii au nevoie de rusi mai mult decât au rusii nevoie de americani. Calculul Moscovei a arãtat cã acesta era momentul sã loveascã. Rusii se pregãteau pentru asta de luni de zile, si au lovit“.
ÃŽncercuire si strangulare
Urmeazã precedentul Kosovo. „Rusii aveau relatii prietenoase cu Serbia, însã problema de fond, pentru Rusia, era aceasta: principiul acceptat în Europa de la Al Doilea Rãzboi Mondial încoace era acela cã, pentru a preîntâmpina conflictele, granitele nationale urmau a fi imuabile. Dacã acest principiu era violat în Kosovo, alte schimbãri de granitã – inclusiv cereri de independentã ale diferitor regiuni fatã de Rusia – ar fi putut sã urmeze. Rusii au cerut, atât pe canale publice, cât si pe cãi private, sã nu se acorde independenta formalã pentru Kosovo, provincia urmând sã-si pãstreze, în schimb, autonomia informalã, ceea ce era, în termeni practici, acelasi lucru. Cererile Rusiei au fost ignorate.
Dupã experienta cu Ucraina, rusii s-au convins cã Statele Unite desfãsurau un plan de încercuire strategicã si de strangulare a Rusiei. Dupã experienta Kosovo, au ajuns la concluzia cã Statele Unite si Europa nu erau pregãtite sã ia în considerare dorintele Rusiei fie si în chestiuni minore. Acesta a fost momentul de cotiturã. Dacã dorintele Rusiei nu puteau fi luate în seamã nici mãcar în chestiuni minore precum aceasta, atunci în mod evident Rusia si Occidentul se aflau în conflict. Pentru rusi (...), întrebarea era cum sã rãspundã. Refuzând sã rãspundã în Kosovo, ei au decis s-o facã acolo unde aveau toate cãrtile în mânã: în Osetia de Sud“.
În sfârsit, Rusia si-a jucat, se pare, foarte bine aceste cãrti. „Putin nu a intentionat sã refacã Uniunea Sovieticã, însã a dorit sã restabileascã sfera ruseascã de influentã în fosta regiune sovieticã. Pentru a realiza asta, trebuia sã facã douã lucruri. Mai întâi, trebuia sã redea armatei ruse credibilitatea de fortã combatantã, cel putin în propria regiune. Apoi, trebuia sã arate cã garantiile occidentale, inclusiv statutul de membru al NATO, nu înseamnã nimic în fata puterii Rusiei. Nu dorea sã se confrunte direct cu NATO, însã voia sã se confrunte cu si sã înfrângã o putere care era foarte apropiatã de Statele Unite, avea sprijin american, ajutor, consilieri si care era vãzutã, îndeobste, ca fiind sub protectie americanã. Georgia era alegerea perfectã.
Invadând Georgia asa cum a fãcut-o Rusia (competent, dacã nu strãlucit), Putin a restabilit credibilitatea armatei ruse. (Nu trebuia sã surprindã pe nimeni cã operatiile acesteia vor lãsa mii de oameni fãrã case si vor provoca pierderi printre civili). Dar mult mai important, invazia lui Putin a dat pe fatã un secret pe care-l stia toatã lumea. Atâta timp cât Statele Unite sunt blocate în Orientul Mijlociu, garantiile americane n-au nici o valoare. Aceastã lectie nu e pentru stomacurile ameriÂcanilor. E ceva ce, din punctul de vedere al lui Putin, ucrainienii, tãrile baltice si tãrile Asiei Centrale trebuie sã rumege îndelung. ÃŽntr-adevãr, e o lectie pe care Putin vrea s-o transmitã, de asemenea, Poloniei si Republicii Cehe. ÃŽn iulie, guvernul ceh a semnat o întelegere cu Statele Unite pentru a instala un scut anti-rachetã în Republica Cehã, si în august, la câteva zile dupã izbucnirea conflictului din Georgia, guvernul polonez a anuntat cã e de acord sã permitã americanilor sã construiascã o bazã anti-rachetã în Polonia. ÃŽntelegerea polono-americanã a fost semnatã în grabã ca un gest de sfidare a Rusiei. Rusii au rãspuns cu amenintãri pe care Condoleezza Rice le-a catalogat drept „bizare“.
O aberatie ce trebuia îndreptatã
Cel putin pentru moment, Rusia a reusit sã trimitã, însã, Statele Unite „la colt“. Cât despre europeni, acestia, „în cea mai mare parte nu dispun de forte miliÂtare expeditionare si sunt dependenti de exporturile energetice ale Rusiei“ si au, prin urmare, „chiar mai putine optiuni“. Citez, în continuare, concluziile lui George Friedman. „Dacã nimic altceva nu se întâmplã, rusii vor fi demonstrat cã, desi nu sunt, sub nici o formã, o putere globalã, si-au reluat rolul de putere zonalã semnificativã cu o multime de arme nucleare si cu o economie care e mai putin subredã decât în trecut. Rusia a silit, de asemenea, toate statele de la periferie sã-si reevalueze pozitiile în raport cu Moscova. Asta e ceea ce rusii au vrut sã demonstreze, si asta au reusit sã demonstreze. (...)
Acest conflict a deschis fereastra unei oportunitãti. Obiectivul Ruseiei e sã foloseascã aceastã fereastrã pentru a afirma o realitate de-a lungul regiunii în timp ce americanii sunt blocati în altã parte si cât timp acestia depind de cooperarea Rusiei. Rãzboiul e departe de a fi fost o surprizã; era pregãtit de luni de zile. Dar fundamentele geopolitice ale rãzboiului se pregãtesc încã din 1992. Rusia a fost, timp de secole, un imperiu. Ultimii 15 ani, cu aproximatie, n-au reprezentat noua realitate, au fost pur si simplu o aberatie ce trebuia îndreptatã. si acum a fost îndreptatã. Dacã Statele Unite si aliatii acestora pot sã ofere sau nu un rãspuns coerent a devenit, acum, o chestiune centralã a politicii externe occidentale“.