Psihologia cotidianului
articol aparut in Cultura, nr. 190 din 0000-00-00» cultura politica » psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
O stire de senzatie m-a lovit fix în plex. Am avut nevoie sa ma privesc în oglinda si sa ma palmuiesc salutar. Ca sa ma trezesc, nu de alta! PD-L, sau cel putin o parte a sa, cea provenita din PNL, n-ar spune „nu“ unei reveniri pe listele electorale ale partidului prezidential a Monei Musca. O asemenea posibilitate ar arunca, o data în plus, o lumina nefavorabila asupra capacitatii reformiste a PD-L-ului. Sa ma explic.
Cazul Mona Musca tine
si el exact de aceeasi speta a confuziei si confuzionarii morale.
Ca si în cazul scandalului iscat de numirea a doi fosti colaboratori ai Securitatii, Andrei Corbea-Hoisie si Sorin Antohi, drept profesori la o scoala de vara organizata de ICR în Germania, o astfel de initiativa dezvaluie nu atât propensiunea spre „vindecarea“ vietii politice si civice din România, ci mai curând o perpetuare a vechilor metehne, categoric antireformiste.
O atât de rapida trecere cu vederea a unor culpabilitati în primul rând de ordin moral indica o slaba potenta de a discerne între rau si bine, între vechi si nou, între dezirabil si interzis. Sau, înca si mai grav, prevalarea unor interese „de clan“ si de partid în dauna minimei responsabilitati de înalt functionar public. (Nici nu mai aduc în discutie lozincile electorale sub care au activat multi intelectuali apropiati Cotrocenilor si ICR-ului, toate inflamate în favoarea unei radicale reforme morale în rândul clasei politice!) Gestul presedintelui ICR, H.-R. Patapievici, de a acorda în continuare credit unor intelectuali cu buna firma stiintifica, dar patati de o colaborare dovedita si mai ales recunoscuta cu Securitatea, înseamna nici mai mult nici mai putin decât o plasare a sa si a apropiatilor sai deasupra normelor etice obisnuite, cele stipulate juridic si garantate constitutional. Un asemenea „nietzscheanism“ elitar este nu doar jignitor, ci si culpabil, caci, într-o democratie functionala, nimeni nu este mai presus de lege. De ce ar fi Sorin Antohi mai putin vinovat decât un alt turnator la Securitate, nonintelectual si oarecare, nu stim si probabil ca dl Patapievici nici nu s-ar osteni sa ne explice. Totusi, domnia sa are datoria sa ne acorde o minima lamurire pentru o astfel de culanta viziune, caci statutul de înalt functionar public îl obliga la asa ceva. Altfel, prea crestine generozitati si dostoievskiene iertari abisale pot fi facute în privat, acasa, dar nu în institutii publice, pe bani de la buget. Sau nici macar, dar atunci ar fi cazul sa ne slabeasca reformatorii politicii românesti cu discursul despre ce se cade si ce nu, caci a nu dori sa distingi între bine si rau îti reteaza automat orice îndreptatire de a mai vorbi în agora despre conditia conduitei etice.
Cazul Mona Musca tine si el exact de aceeasi speta a confuziei si confuzionarii morale. Au trecut aproape trei ani de când deloc stimabila doamna a iesit din viata publica. Sa-si fi spalat oare vinovatia în acest ragaz? Sa fi redevenit pura, tocmai buna sa poarte stindardul luptei pentru europenizarea institutiilor si moravurilor politice românesti, atât de macinate de coruptie si mentalitate securista? Ma îndoiesc. Si-atunci? Cu asemenea oameni, categoric vechi, doresc domnii Basescu, Boc si Stolojan sa înnoiasca obrazul moral al personajelor din viata noastra politica? Daca da, atunci înca o data, lucrurile sunt foarte clare. Dar ca sa nu închei într-o nota exagerat de pesimista, voi spune ca ma bucura nespus noua varianta de vot, cea uninominala, caci înseamna ca mai avem o sansa: daca politicienii si intelectualii publici actioneaza dupa cum o fac, atunci izbavirea ne va veni de la celelalte personalitatile nominalizate de partide, adica de la fotbalisti, santeuze, vedete tv, actori si bussinesmani notorii... Pai nu?